Comisarul european Dacian Cioloş: România câştigă de pe urma Politicii Agricole Comune
agrointeligenta.ro -
Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, susţine că România este unul dintre puţinele state care câştigă bugetar de pe urma viitoarei PAC. Oricum, mingea e în terenul autorităţilor naţionale, care trebuie să decidă cum modulează instrumentele PAC la problematica naţională.
Cine câştigă şi cine pierde de pe urma noii Politici Agricole Comune (PAC)? Aveţi semnale de nemulţumire din rândul statelor membre?
O să vă pot răspunde după ce vom lua decizia politică pe reformă. Din punct de vedere al politicii agricole comune, ca şi conţinut general, sper ca toată lumea să se regăsească într-un fel sau altul pentru că am vrut să avem o abordare cât mai deschisă şi să ţinem cont de specificul nou al Uniunii Europene şi anume că avem 27 de state memebre şi nu 15. Diversitatea e mult mai mare, iar politica agricolă comună trebuie să fie în măsură să răspundă aşteptărilor specifice ale statelor membre. Dacă vă referiţi din punct de vedere financiar, e clar că pierd cei care aveau mai mult şi câştigă cei care aveau mai puţin. Și aici ne-am dorit o repartizare mai echitabilă a susţinerii financiare în condiţiile în care nu putem creşte bugetul comunitar, dar eu consider că am obţinut un buget consistent, chiar dacă unul limitat. România este unul dintre puţinele state care câştigă şi bugetar
Ce se întâmplă cu plăţile pe suprafaţă pentru România?
Plata pe suprafaţă va creşte şi va ajunge de la puţin peste 100 de euro cât este acum la aproape 200 de euro. Situaţia la noi este una specială pentru că, de exemplu, în Olanda, suma ar urma să scadă de la aproximativ 400 de euro până la nivelul de 300 de euro. Media comunitară este de 260 de euro. Astfel, decalajul va scădea semnificativ între ţările care au acum un nivel foarte mic de plăţi directe şi cele care au un nivel foarte mare.
Cum reacţionează fermierii vestici la această situaţie?
Aşa cum este de aşteptat, nu reacţionează deloc cu încântare. Un anumit grad de acceptare este şi rezultatul unei activităţi politice de mai bine de 2 ani. Mai clar, de aproape 3 ani există dezbateri şi comunicări pe tema acestei reforme. Eu personal m-am deplasat de două ori în aproape toate statele membre pentru a avea un dialog eficient inclusiv cu agricultorii. Fermierii din Vest sunt conştienţi de necesitatea unei politici agricole care să fie cu adevărat comună şi au interesul ca ea să fie aşa, astfel că trebuie să accepte această solidaritate. Toate până la un punct, normal. Sunt şi discuţii. Eu acum vin din Irlanda (n.r.-interviul a fost realizat pe data de 14 martie) unde sunt discuţii mari legate de această repartizare, dar este o decizie politică pe care ne-o asumăm la nivelul Europei.
În acest moment, din ce ţări provin fermierii cei mai nemulţumiţi? Știm că în Germania au existat voci critice…
Luaţi tot ce este acum în presă ca şi reacţii perfect normale pentru o perioadă de negocieri. Este normal să te arăţi cât mai nemulţumit ca să primeşti mai mult în final. Aş zice să discutăm de gradul real de nemulţumire la final, adică în vară. Prin iulie ne aşteptăm să finalizăm programul de negocieri. Totul depinde de consiliul de miniştri şi de Parlament.
Vedeţi o îmbunătăţire în ceea ce priveşte organizaţiile profesionale din România? A fost o problemă faptul că agricultorii locali nu au fost foarte organizaţi şi nu şi-au putut reprezenta interesele în dialogul la Bruxelles?
La partea de organizare sunt două aspecte: odată discutăm despre organizarea ce ţine de reprezentare sindicală profesională şi apoi avem partea de vânzare, cea cu caracter economic important pentru a avea mai mare greutate pe piaţă.
Din punct de vedere al organizării profesionale, în primă fază a existat un imbold în România, imediat după aderarea la Uniunea Europeană. Din păcate, în ultimii ani văd mai puţină prezenţă activă. Din acest motiv cred că fermierii români au de pierdut în faţa celor din alte ţări, care sunt mai bine organizaţi. La nivel european, opiniile privind agricultura şi politica agricolă se construiesc în mai multe sfere de dezbatere, dintre care una din sfere este cea profesională. Dacă nu eşti prezent acolo, este un minus. Ca ţară nu poţi să te bazezi doar pe ce face ministrul agriculturii, europarlamentarii sau un comisar care, să spunem , cunoaşte bine România…
Referitor la a doua componentă enunţată, la consolidarea exploatării agricole, cum vedeţi procesul în România?
Încă este un proces timid însă există o emulaţie mult mai consistentă decât acum patru sau cinci ani. Observ acest lucru mai ales în domeniul cerealelor, în cel al creşterii animalelor, al porcinelor. În sectorul viticol şi legumicol încă mai trebuie lucrat la decizii ce trebuie luate.
Investiţiile străine pot avea un rol în exploatarea agricolă?
Eu aş spune că investiţiile străine nu pot să rezolve problema şi aici chiar mi-aş dori să fim foarte clari în acest sens. Nu cred că este cazul să mai aşteptăm să vină alţii să facă lucrurile în locul nostru sau să ne dea exemple de urmat. Cred că sunt deja foarte mulţi agricultori români care au călătorit în străinătate, care au lucrat în ferme acolo şi care au văzut organizarea din alte ţări şi ştiu ce au de făcut la ei acasă. Există oricum riscul unei discuţii contradictorii: pe de o parte de ce nu vin să ne ajute străinii, apoi de ce vin străinii să ne cumpere pământurile.
Se face agricultură performantă în România?
Bineînţeles. Sunt sectoare în care avem agricultură performantă, dar sunt şi sectoare în care avem nevoie de mai multă restructurare.
Revenind la PAC, cine va avea de câştigat în România? Fermieri mici sau cei cu o activitate medie?
Va depinde foarte mult de deciziile pe care Guvernul României le va lua vizavi de modul de implementare al Politicii Agricole Comune. Faptul că există flexibilitate în aplicarea PAC presupune şi responsabilitate din partea autorităţilor naţionale în a-şi decide cum moduleaza instrumentele PAC la problematica naţională. Imediat ce reforma e decisă şi adoptată, mingea e în terenul statelor membre care trebuie să decidă.
Cum se va face plafonarea plăţilor?
Și acest lucru depinde de negocierile pe care le vom aveam acum cu Consiliul şi cu Parlamentul European. Ce pot să vă spun este că am văzut că dacă până acum Consiliul a propus o plafonare opţională pentru statele membre, Parlamentul European a optat în mandatul de negociere pentru o plafonare obligatorie.
Din discuţiile avute până acum, la cât s-ar situa acest plafon obligatoriu?
După cum a fost propunerea Comisiei, nivelul ar fi de 300.000 de euro pentru o fermă. Oricum, discuţiile sunt în desfăşurare şi sper ca în curând să putem oferi fermierilor, inclusiv celor din România, date cât mai exacte. Mă bucură faptul că presa prezintă un interes crescut şi că informaţiile ajung mai rapid la agricultorii români. Este un mare pas înainte pentru agricultura naţională.
