• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Directorul APIA despre plata subvențiilor

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Agricultorii așteaptă în această lună ultimele plăți pentru campania 2015 iar în acest moment Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a reușit să atingă un grad de absorbție a fondurilor europene de 60,22 %. Un adevărat blocaj a fost întâmpinat la plățile pentru sectorul zootehnic unde banii trebuia să plece către fermieri încă de pe 25 mai. Acum, ministrul agriculturii, Achim Irimescu, a anunțat ca nou termen data de 17 iunie, adică fix peste două zile.

    Fermierii sunt sceptici în privința promisiunilor lansate de Achim Irimescu și care vizează sectorul zootehnic. Fără vreo reacție oficială de la APIA, aceștia spun că din teritoriu funcționarii agenției de plăți le-au transmis că nu au fost informați în niciun fel că vineri ar fi ”ziua plăților în zootehnie”.

    Pentru o corectă informare, Agrointeligența a cerut și punctul de vedere al directorului general al APIA, Florin Faur, care se află momentan încă în recuperare după unele probleme de sănătate. Acesta s-ar întoarce însă de mâine la conducerea agenției de plăți care a fost asigurată în această perioadă pe directorul general adjunct, Nicolae Horumbă. ”În cursul zilei de mâine (joi n.r) vă pot da informații în acest sens (despre plățile pe zootehnie)”, a fost singura declarație pe care ne-a putut-o da Florin Faur.

    Ministrul Achim Irimescu a anunțat însă luni seară că se vor face plăți parțiale pe zootehnie, mai exact se va achita de vineri doar Ajutorul Național Tranzitoriu, urmând ca de săptămâna viitoare să se demareze și plata Sprijinului Cuplat.

    ”Începem plata la animal de vinerea aceasta (17 iunie n.r), începem cu Ajutorul Național de Tranziție, care este după primele calcule de 447 de lei pe cap de vacă de carne și de 111 lei pe tonă la vacile de lapte. Probabil se va duce către 500 de lei pe cap de vacă și, la oaie, cumulat pe cele două scheme ANT, în jur de 10 euro pe animal„, a declarat Irimescu pentru Agerpres.

    În schimb pe sprijinul cuplat pe cap de animal, ministrul a spus că vor fi niște plăți foarte mari pentru că sunt înscrise foarte puține animale.

    „Plățile pe animal, pe sprijinul cuplat în zootehnie, sunt niște plăți foarte mari. Mă duc cu un sprijin de 1.260 de euro pe cap de vacă de carne, dar sunt prea puține animale, respectiv 8.400 de vaci de carne, iar la lapte am mizat pe 300.000 de animale și sunt doar 91.000, cu 844 de euro pe cap de vacă de lapte„, a subliniat Irimescu.

    APIA vrea să se încadreze în termenul de 30 iunie

    Până în acest moment, Ministerul Agriculturii nu a anunțat oficial vreo intenție de a prelungi termenul limită de 30 iunie, așa cum permite mai nou Comisia Europeană. Achim Irimescu, ministrul agriculturii, a declarat însă presei că România s-ar putea folosi de această portiță dar numai pentru o lună.

    În același timp ministrul a promis la protestul fermierilor din 7 iunie că toate plățile vor fi finalizate până la sfârșitul lunii. Întrebat în fața a mii de fermieri de către Laurențiu Baciu dacă toate subvențiile se vor plăti până la 30 iunie, ministrul agriculturii a răspuns scurt: „Absolut”.

    Promisiunea ministrului pare însă o misiunea imposibilă, cel puțin în privința plăților pentru Sprijinul Cuplat Zootehnic unde APIA a întâmpinat mari probleme cu introducerea datelor.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea se răcește brusc. Județele unde vom avea ninsori și brumă până joi Soluția găsită de doi fermieri la criza îngrășămintelor: împart costuri de 10.000 euro pentru transport Fermier: ”Am plătit 12.000 de euro pe un hectar de teren în extravilan, fără drum sau irigații” Parc fotovoltaic și fermă de păsări, pe același teren. Gâinile, protejate de panourile solare! Subvenția APIA pentru viței. Plata pe cap de tăuraș la îngrășare

    Ultimele știri

    Emisiunea Agrostrategia intră în al cincilea an cu patru rubrici noi. De luni până joi, de la 11:45, pe TVR1 Arendă pe hectar oferită de un tânăr fermier a stârnit un val de reacții. ”Este enormă!” Fertilizarea foliară, o necesitate. Gama Dekafyl – șase produse pentru toate culturile și stadiile vegetative Apelul fermierilor către ANAF: amânați termenul, altfel din 1 iunie suntem obligați să închidem porțile! Președintele României a semnat demisia lui Florin Barbu și numirea lui Tanczos Barna la MADR