• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • INS confirmă temerile apicultorilor! Câtă miere străină intră în România

    Roxana Dobre -

    Apicultorii se plâng de concurența cu mierea adusă din import care, spun ei, este neloială.  Necazul apicultorilor este cu atât mai mare cu cât în momentul de față nimeni nu cumpără miere astfel că piața este în totalitate blocată.

    Deși datele oficiale arată o creștere a exporturilor de miere din primele 3 luni ale anului 2016, adică 2.442 tone, în creștere cu aproape 10% față de aceeași perioadă din 2015, când s-au cifrat la 2.235 tone, situația nu este prea încurajatoare pentru apicultori. Aceștia se plâng că importurile invadează piața din România iar cererea la export este extrem de mică. ”Exporturile de miere în țările intra și extracomunitare au totalizat în primele trei luni din acest an 2.442 tone, în creștere cu aproape 10% față de aceeași perioadă din 2015, când s-au cifrat la 2.235 tone. România a încasat din exportul de miere 9,18 milioane de euro în primul trimestru, cu 14% mai mult decât în perioada similară a anului trecut când livrările pe piața externă au adus un plus de 8,06 milioane de euro. Pe de altă parte, valoarea importurilor de miere în perioada menționată a depășit 1,93 milioane de euro, pentru o cantitate de 775,5 tone, în timp ce în perioada similară a anului trecut a totalizat 1,5 milioane de euro pentru 734 tone de miere aduse de pe piața externă”, potrivit datelor furnizate Agerpres de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

    Dacă datele INS arată că doar în primele 3 luni pe piața din România au ajuns 775,5 tone rezultă că până la finalul anului, dacă importurile păstrează același ritm, țara noastră va avea circa 3100 de tone de miere străină în piață. Comparativ, dacă apicultorii noștri mențin trimestrial aceeași cifră de 2.235 tone atunci la finalul anului când vor trage linie ajung la cifra de 8940 de tone exportate.

    România produce, în medie, 20.000 de tone de miere anual

    Țara noastră se clasează pe locul patru în Europa la producția de miere iar efectivele au atins anul trecut 1,47 milioane de familii de albine. La nivel național sunt înregistrați în jur de 40.000 de apicultori cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

    Datele statistice arată că românii consumă, în medie, 450 — 500 de grame de miere pe an pe locuitor, un consum în creștere față de acum 10 ani, dar, comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda și Belgia, ei se situează încă în coada clasamentului european.

    În România, primii producători certificați în apicultura ecologică s-au înregistrat în anul 2000, înregistrând o creștere de la 132 în 2005, la 335 în 2006, la 584 producători în 2008 și la peste 1.200 în prezent, potrivit datelor statistice ale Ministerului Agriculturii.

    Dacă în anul 2000, România producea doar 6 tone de miere de albine certificată ecologic, în anul 2005 aceasta s-a majorat de 100 de ori până la 610 tone, în 2008 la 2.300 tone, în 2009 la 3.200 tone, iar în prezent la peste 3.500 de tone.

    Apicultorii se plâng că statul român nu îi protejează în niciun fel 

    Motivul este legat tocmai de ”invazia” de miere adusă din import, uneori de calitate îndoielnică. ”Este un blocaj care persistă încă de anul trecut mai exact din toamnă. Cauza este intrarea pe piața europeană cu tot felul de surogate, marfă ieftină provenită din China, Mexic, Argentina și mai nou acceptul de a intra mierea din Ucraina care produc peste 70.000 de tone în fiecare an”, a mai declarat pentru Agrointeligența, Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

    Regula cererii și ofertei ar fi trebuie să crească în mod normal prețul mierii având în vedere că producția de anul acesta la salcâm și rapiță a scăzut cu 30 la sută față de anul trecut. ”Noi am lua prețul corect dacă nu ar intra miere la jumătate de preț din altă parte, așa ar trebui, dar în aceste condiții (…) ați văzut ce s-a întâmplat în toamnă când am făcut reclamație și am ajuns la Parlament în sensul în care mierea s-a vândut cu 9 lei. Acea miere era adusă de nu știu unde amestecată cu puțină miere românească și era o batjocură. Așa că nu are cum să crească prețul din moment ce se aduc aceste surogate din import și prostim consumatorul. Foarte mulți apicultori au fost băgați în faliment din această cauză pentru că nu a fost o concurență loială”, a mai subliniat șeful apicultorilor.

    Și în aceste condiții intervine o întrebare firească: ce este de făcut? Cum poate proteja statul apicultorii? ”O să solicităm și noi, am văzut că un europarlamentar are o inițiativă deja, să nu se permită amestecul mierii românești cu tot felul de falsuri care vin import. Dacă tot această miere vine la noi de ce nu se pun taxe vamale să ne protejeze? Adică să nu se aducă mai ieftin decât prețul intern. Nu știm să ne protejăm, alte țări știu să își protejeze producția internă dar la noi nu este interes din păcate. Mai ales că noi avem miere de calitate produsă în zone curate, nepoluate. Dar nu se dorește protejarea apicultorului român și să îi lăsăm pe alții cu tot felul de produse”, a mai spus Fetea.

    Sursă selectivă: Agerpres.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    Ferme agricole închise de Garda de Mediu! Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Ploi și vreme rece la final de aprilie. Când se schimbă temperaturile