• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUBVENȚIILE crescătorilor de animale, BLOCATE la APIA! Ce PROPUN fermierii!

    Roxana Dobre -

    Plățile către fermieri! Mai sunt circa 100.000 de agricultori pentru care Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) nu a autorizat la plată subvențiile din campania 2015! Mare parte dintre ei sunt crescătorii de animale pentru care agenția de plăți a anunțat că a deblocat primele scheme, mai exact este vorba de Ajutorul Național Tranzitoriu pentru cotele de lapte și cel pentru bovine!

    Din cele două scheme, ANTZ 7, Schema decuplată de producție în sectorul lapte, specia bovine și ANTZ 8, Schema decuplată de producție în sectorul carne, specia bovine, deblocate de APIA ambele sunt cu probleme, erori sau blocaje care țin în loc plățile către crescătorii de animale, și așa întârziate.

    Ce se întâmplă mai exact? La ANTZ 7 mai sunt încă județe unde funcționarii pur și simplu nu pot introduce datele în sistem, dovadă și faptul că în 2 săptămâni de când APIA a anunțat demararea plăților pentru această schemă s-a reușit autorizarea a 4,22 milioane euro pentru un număr de 13.610 beneficiari! La ANTZ 8 însă problema este mult mai gravă! ”La ANTZ 8, unde în mare parte vorbim de efective cu dată istorică adică 31 ianuarie 2013, dacă deținătorul animalului l-a vândut sau l-a sacrificat iar ”evenimentul” nu se regăsește și la medicul veterinar, animalele sunt respinse de la plată! Este vorba de trasabilitatea animalului iar medicii veterinari fac în fiecare primăvară inventarul la crescători. Ei șterg animalele din baza de date dacă acestea nu se mai află în exploatație și nu au documente de ieșire conform procedurii ANSVSA! Mai departe, APIA  la momentul când face controlul încrucișat cu baza de date ANSVSA vede practic că animalele nu au ieșit cu documente, conform constatării medicului veterinar! Și atunci chiar dacă animalul a fost în exploatație la data de 31 ianuarie 2013 nu va mai primi drepturi de plată!”, ne-au explicat specialiști din interiorul APIA.

    Fermierii cer o soluție ”de mijloc” 

    Pentru a nu întârzia plățile și mai mult fermierii vor să îi ceară ministrului agriculturii, Achim Irimescu, o soluție de mijloc, având în vedere că lipsa banilor din subvenții îi aduce cu fiecare zi mai aproape de faliment.  ”Cred că 75% din dosare la ANTZ au probleme. Nimeni nu mai poate avansa o dată sigură. Propunerea noastră va fi de renunțare totală la acel „filtru” privind ieșirile neconforme și introducerea acestei condiții din 2017, nu retroactiv și cu un program care nu recunoaște nici ieșirile conforme.  Adică sunt excluse de la plată animale pentru care s-au respectat procedurile legale pentru faptul că programul informatic dă „rateuri”. Dacă se dorește deblocarea rapidă aceasta ar fi soluția, sperăm să fie acceptată propunerea noastră”, ne-a declarat în exclusivitate Dumitru Grigorean, președintele al Asociației Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România (ACBCR).

    Iată care sunt sumele pe care le așteaptă crescătorii de vaci:

    ANT 7, cota de lapte24,36 euro per tona de lapte livrat  adică 107,61 lei, ajutor deja autorizat la plată;

    ANT 8, bovine (se acordă atât vacilor de lapte cât și celor de carne) – 97,4 euro pe cap animal adică 430,27 de lei, ajutor care va intra la plată de săptămâna aceasta;

    SCZ vaci de lapte – 890 euro pe cap de animal adică 3.931,664 de lei, sprijin pentru care nu s-a anunțat încă o dată clară de începe a plăților;

    SCZ vaci de carne și metiși –  circa 1.300 euro adică 5.742,88 de lei, sprijin pentru care nu s-a anunțat încă o dată clară de începe a plăților.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA