• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APPR vrea să preia rețeaua Cargill de testare la cereale păioase și rapiță

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) poartă discuții cu americanii de la Cargill pentru preluarea rețelei de testare la cereale păioase și rapiță. În urma acestei mișcări, asociația își extinde portofoliul actual, care includea 13 locații de testare la porumb, două la sorg și una la floarea soarelui.

    ”Suntem în curs de preluare a rețelei de testare la cereale păioase și rapiță de la Cargill. Aveam de gând să facem acest pas începând cu toamna lui 2016, dar întâmplarea a făcut ca firma Cargill, care avea în testare cereale păioase și rapiță, să renunțe la rețea, ei închizându-și divizia de inputuri din România. Vom începe testarea la cereale păioase, grâu și orz – în această toamnă”, a declarat Alina Crețu, director executiv APPR.

    Scopul asociației, înființată în 2012, a fost să testeze într-o rețea proprie independentă hibrizii de porumb, în completare la ce realizează Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor (ISTIS).

    ”Institutul testează în primul rând în scop de a înregistra soiuri și hibrizi în România. Noi ne dorim să testăm hibrizii comerciali din România, în rețeaua noastră”, a precizat Crețu.

    Primi pași au fost făcuți în urmă cu patru ani, când membrii fondatori APPR au hotărât să testeze peste 100 de hibrizi care se comercializau în România și au stabilit locații de testare în sudul țării.

    ”România are cea mai mare suprafață de porumb din Europa, prin genetica nouă utilizată an de an se pot obține 100 kg/an în plus, un lucru dovedit. Diferențele de potențial între hibrizii vechi cu genetică învechită care nu au mai fost testați și retestați pot fi și mai mari de 100 kg”, a declarat Crețu.

    În prezent, membrii APPR lucrează circa 200.000 hectare în mai multe județe din țară.

    Te-ar mai putea interesa

    Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    MADR: Plată de 2.300 lei/cap de animal, în conturi pentru crescători până la 18 decembrie 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Soții Acatrinei s-au întors acasă din Irlanda pentru a-și împlini visul: o fabrică de bere artizanală! Se scumpesc roșiile de import! Motivul pentru care vom plăti mai mult pentru un kilogram de tomate Val de aer polar în România: temperaturi cu minus în următoarele zile. Când va fi cel mai frig