• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fondurile de investiții din afară au acaparat 100.000 de hectare de teren agricol în România

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Străinii continuă să cumpere pământ agricol românesc! Îl preferă pe cel mai fertil și caută să pună mâna pe proprietăți la un preț cât mai mic, achiziționând mai ales de la țăranii în vârstă și care nu își mai pot lucra singuri pământul!

    Instituţiile financiar-bancare au acumulat în ultimii ani peste 100.000 de hectare de teren arabil în România. Sunt nume importante precum Rabobank, una dintre cele mai importante bănci olandeze, grupul italian Generali sau Insight Investment din Marea Britanie. Le cumpără în general pentru a le arenda şi a le revinde peste câţiva ani în contextul în care hectarul românesc este mult mai ieftin decât în alte state, iar valoarea lui creşte exponenţial.

    Instituţii bancare, fonduri de investiţii, agenţii imobiliare, fonduri de pensii şi companii de asigurare au ajuns de mulţi ani pe lista proprietarilor de terenuri arabile din România. Atraşi de preţurile încă foarte mici, de legislaţia permisivă şi de atractivitatea lor pentru cei care doresc să facă agricultură, investitorii au pariat pe un business aproape sigur. Cei care au cumpărat la începutul anilor 2000 au putut vinde deja cu până la de zece ori mai scump decât au cumpărat, iar cei care cumpără acum au şansa să recupereze de până la şase ori investiţia în următorii zece ani.

    Potrivit unor estimări ale asociaţiei Eco Ruralis împreună cu partenerii săi internaționali, între 2 și 4 milioane hectare de terenuri agricole au fost acaparate de către diferiți actori naționali sau internaționali. De asemenea, dintre cele 9,3 milioane de hectare de teren arabil din România, în jur de un milion ar fi în posesia cetăţenilor străini.

    Citiți pe economica.net ce terenuri preferă fondurile de investiții care cumpără în România

    Te-ar mai putea interesa

    Prețul verzei de Buzău cumpărată direct…din Buzău. Recolta de anul acesta este una bogată Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Fermierii pregătesc acțiuni de amploare! Primele mesaje de protest, transmise direct din ferme! Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită” Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori la munte