• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Călin Mătieș, producător român: ”ÎN GERMANIA, un tribunal a decis că BRÂNZĂ se numește NUMAI cea făcută DIN LAPTE DE ANIMAL!”

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    E lege în Germania! Un tribunal german a decis că brânza nu se poate comercializa sub această denumire decât dacă este produsă doar din lapte de la animale, a declarat Călin Mătieș  – președintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România.

    ”Am cerut ANSVSA să emită o normă pentru că în Germania s-a întâmplat deja – un tribunal a hotărât că brânză se numește cea făcută din lapte de animal. Din păcate, trebuie să facem legi pentru treaba aceasta. Și la noi ar trebui ANSVSA sau MADR să facă regulă că brânză se numește doar cea făcută din lapte de animale. Nu brânză cu soia. Nu, făcută brânza telemea cu 6 litri de lapte, brânză de orice, cașcaval – nu cașcaval făcut din plasticuri sau te miri ce scrie pe ele. Nu, domnule, făcut din 12 litri de lapte că de aia se numește cașcaval”, a declarat Călin Mătieș într-un interviu acordat emisiunii ”Viața Satului”.

    Producătorul din județul Alba a arătat că, în acest moment, marii procesatori fac legea pe piața din România și, dacă ar putea ar interzice cu totul țăranului român să mai vândă – chiar și în piețe, produsele românești.

    ”Ce mă doare foarte mult, reprezentanții marilor producători de carne și lapte ar vinde pe oricine ca să îi interzică la băbuța aceea cu două covăsite, cu două iaurturi în piață, ar face orice să interzică să nu mai vândă nimeni, doar ei. Și nu e normal. Ei trebuie să înțeleagă că dacă suntem mai bogați, ne merge mai bine în țară. Cu cât suntem mai săraci și e monopol, acesta nu a dus niciodată la bine…”, a mai spus Mătieș.

    Legislație clară doar pentru lapte

    La acest moment, există o legislație clară doar pentru laptele de consum. Actul normativ, publicat în Monitorul Oficial prevede ca pe eticheta laptelui din comerț să fie specifica procentul de lapte praf folosit, iar denumirea de lapte românesc să fie folosită doar pentru acele cutii sau sticle ce conțin lapte produs exclusiv în fermele autohtone. Legea nu se aplică încă deoarece, pentru a intra în vigoare trebuie să treacă 90 de zile de la momentul la care ANSVSA a comunicat prevederile noii legi Comisiei Europene.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă