• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenție mărită DE TREI ORI. Anunțul ministrului agriculturii!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Subvenție de trei ori mai mare! Anunțul este făcut chiar de ministrul agriculturii, Achim Irimescu, și vizează o categorie extrem de importantă de producători agricoli din România. Mai exact vorbim despre crescătorii de ovine pentru care, recunoaște și ministrul, decalajul la sprijinul cuplat comparativ cu bovine este extrem de mare.

    ”În urma discuțiilor pe care le-am avut cu producătorii am introdus câteva elemente esențiale, zic eu, pentru perioada 2017-2020. Spre exemplu la ovine, am reușit să creștem subvenția pe cap de oaie, pentru că este un decalaj mare între oaie și vacă și vom avea pentru oi 13 euro în 2017, 15 euro în 2018, 17 euro în 2019 și 19 euro în 2020. Este propunerea asumată la Bruxelles. Vorbim de Sprijinul Cuplat Zootehnic pe cap de ovină. Vă repet, am reușit să creștem acest cuantum de la 4 euro și jumătate cât avem anul acesta la 13, 15, 17, 19 euro. Sigur și la bovine avem creșteri, pentru că mărirea se face de la an la an, adică avem 310 euro, 320 de euro  până la 330 de euro pe cap de animal la vaca de lapte”, a fost informația transmisă de ministrul Achim Irimescu.

    Mai mult, ministrul Agriculturii a declarat joi într-un interviu pentru Agro TV că începând cu anul de cerere 2017, oierii vor avea parte și de o serie de simplificări.  ”Pe de altă parte, am umblat mult prin  țară unde am discutat cu fermierii și au solicitat spre exemplu pe zona de munte să coborâm la ovine de la 150 de capete eligibile la 60 de capete. Atenție însă, în afara zonei montane rămânem cu efectivele eligibile de la 150 la 500 de capete și în zona montană de la 60 la 500 de capete. În plus am scăzut plafonul maxim eligibil de la 600 la 500 de capete, pentru toate zonele, fie că vorbim de munte sau câmpie. Nu au de ce să se supere cei care aveau de la 500 la 600 de capete și practic pierd 100 de oi de la plată pentru că, repet, am crescut de trei ori subvenție pe cap de ovină”, a spus Irimescu.

    Vă reamintim că pentru anul acesta, APIA plătește crescătorilor de ovine un cuantum de 4,6872 euro/cap animal pentru Sprijinul Cuplat, în timp ce Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT), ovine (ANT 9) este 5,9105 euro/cap ovină. Cursul la care se plătesc aceste subvenții este de 4,4176 lei/euro.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor

    Ultimele știri

    De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă Preț pui de țară 2026. Cât costă un kilogram de carne de pasăre ”de curte” în diferite județe