• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Legea vânătorii – confuză pentru oieri. Ce decizii urmează să fie luate cu privire la pășunat și numărul de câini la turmă

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Peste 5.000 de fermieri chiar în curtea Parlamentului! Este o imagine greu de uitat și un moment în care fermierii au dat dovadă că doar uniți devin extrem de puternici. Mai puternici chiar decât gardurile jandarmilor sau zidurile impozante ale Executivului. Legea Vânătorii a fost atunci scânteia care a pornit focul iar acum devine din nou în actualitate având în vedere că doleanțele fermierilor nu au fost rezolvate, Prevederile privind numărul de câini cât și cele legate de pășunatul pe timpul iernii sunt momentan blocate în Parlament iar oierii nu știu concret care sunt prevederile legale după care să se ghideze.

     Subiectul numărului de câini pe care oierii îi poți ține la stână pare fără sfârșit. Ministrul agriculturii, Achim Irimescu, spune că proiectul de modificare a legii se află momentan în Parlament dar nici până în această dată nu pare clar câți câini pot păstra ciobanii pe lângă oi.

    ”Este vorba despre solicitarea crescătorilor de ovine care au cerut două lucruri: posibilitatea ca oile să pășune și pe perioada de iarnă și să nu fie limitat numărul de câini. Din ultima discuție pe care am avut-o cu ministerul mediului se poate spune că se acceptă și un număr mai mare de câini doar să aibă o zgardă la gât care să permită cumva identificarea animalului”, a declarat ieri Achim Irimescu la Sibiu.

    La rândul său, premierul Dacian Cioloș a confirmat că a purtat discuții cu fermierii pe marginea acesui subiect. ”Au fost discuții legate de Legea Vânătorii și de pagubele pe care animalele sălbatice spun producătorii că le fac pagube. Este un subiect pe care urmează să îl discut și cu doamna ministru de la mediu și cu domnul ministru al agriculturii. Există în Parlament acum o Ordonanță de Urgență pe care noi am adoptat-o la începutul anului care viza numărul de câini. La acea ordonanță când ea va fi discutată în Parlament am putea să venim și cu câteva propuneri de amendamente care să includă și alte probleme pe care le-am putea rezolva cu această ocazie”, a subliniat Cioloș.

    Vă reamintim că Guvernul a decis prin ordonanţă de urgenţă să suspende aplicarea articolelor din Legea vânătorii referitoare la numărul de câini la stână până la 25 aprilie 2016, termen ce a expirat. Oierii au amenințat în nenumărate ori că sunt deciși să iasă din nou în stradă dacă modificările nu vor fi respectate. În luna decembrie, ciobanii au ieșit în număr mare în fața Parlamentului unde au rupt gardurile folosite de jandarmi și au reușit să ajungă chiar în curtea Legislativului.

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenție APIA pentru îngrășăminte: de la 14,78 la 100,60 euro/hectar. MADR a publicat cuantumurile! Lege pentru succesiune gratuită. Moștenitorii scutiți de impozitul de 1% până pe 30 septembrie! Armor, taurul Limousine care s-a licitat cu 10.800 de euro. ”Mergeam până la final, indiferent de sumă” Prețul roșiilor a atins un nivel record în Italia. Cât costă un kilogram de tomate în piețele italiene Fermierii, obligați pentru APIA să demonstreze că au cumpărat sămânță, motorină sau îngrășăminte

    Ultimele știri

    Seceta și datoriile îi fac pe fermieri să renunțe la fertilizarea de toamnă. Dragoș Ivan, SEEFCO: „Economia pe termen scurt poate genera o pierdere semnificativă de producție” Subvenția la vaca de lapte, de aproape 4 ori mai mare în România decât în Polonia. La oi, situația se schimbă Fermier ucis de urs chiar în lanul de porumb. Soția acestuia s-a salvat în ultima clipă Avans APIA 2026 – calcul pe hectar. Câți bani vor intra în conturile fermierilor din 16 octombrie Risc pentru exporturile României: Turcia și Ucraina își elimină reciproc taxele vamale