• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Costel Caraș: Rămânem în greva foamei. Nu avem încredere că se plătesc subvențiile până pe 24 august!

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    FERMIERI NU AU MAI ÎNCREDERE în declarații și comunicate! Crescătorii de animale care protestează de ieri în fața Guvernului spun că nu vor pleca acasă în ciuda vremii ploioase și a promisiunilor făcute astăzi de ministrul agriculturii Achim Irimescu conform cărora își vor primi toți banii până pe 24 august, adică miercurea viitoare, cu condiția să nu aibă probleme cu cererea de la APIA. 

    Costel Caraș, cel care a inițiat protestul început ieri, este crescător de vaci în Brănești, județul Ilfov și face parte din cei la care li s-au dat banii după ce, la începutul lunii, a fost în greva foamei în fața MADR. Acum, Caraș nu mai protestează pentru banii săi ci ca și restul fermierilor să aibă sumele în cont. Din păcate, însă, nici vremea nu ține cu el și cu ceilalți fermieri întrucât acum plouă la București și este destul de frig pentru miezul lunii august.

    ”Am trecut destul de greu de această noapte, nu am putut să stăm întinși, am stat pe scaune și a fost destul de incomod. Ministrul Achim Irimescu m-a sunat joi să merg să stăm de vorbă la cabinet, dar am refuzat să merg pentru că nu am de ce să mai merg acolo. Nu cred în ceea ce a declarat ministrul pentru că am acest drept. Este a șasea oară când primim un termen, cifrele pe care le tot aruncă se vede clar că sunt tendențioase, tot amestecă subvenția la vegetalul cu zootehnia, lucru care îi deranjează pe toți crescătorii de animale mai ales că în felul asta nu poți să îți dai seama ce și cum se plătește. Nu avem încredere că până pe data de 24 august vor fi plătiți toți fermierii, rămânem în continuare în greva foamei. Dacă ar fi fost deschiși și pe data de 15 august ne-ar fi spus că mai au nevoie de o săptămână pentru a finaliza plățile, nu ne întorceam că nu ne face deloc plăcere să stăm nemâncați și în frig”, a declarat pentru Agrointeligența Costel Caraș, imediat după ce ministrul Achim Irimescu a anunțat că toți crescătorii de animale își vor lua banii până miercurea viitoare, pe 24 august.

    O altă declarație a ministrului Irimescu a primit replică din parte fermierului care protestează la Guvern. Referitor la acțiunea lui Costel Caraș și a altor crescători de animale, șeful MADR a spus: ”Nu văd justificarea protestului, pentru că mai este un număr destul de redus de beneficiari, iar lucrurile sunt pe făgașul cel bun”.

    ”Dacă dânsul nu înțelege de ce continuăm noi protestul este foarte grav. Este o chestie foarte simplă, mi-am pierdut total încrederea și până nu se plătesc banii stăm în greva foamei pentru că trebuie să existe o presiune ca să se plătească banii oamenilor. Spre exemplu, 22.000 de fermieri neplătiți (pe sprijinul cuplat în zootehnie – n.r.) înseamnă enorm, dacă cifra e corectă, dar nu mai cred în aceste cifre. Mă sună zeci de oameni care îmi spun că nu au primit banii. Treaba că sunt autorizați la plată, pentru mine e o poveste și va deveni realitate când vor fi banii în cont. Ce poate fi mai logic de atât? După ce m-ai spus de 5-6 ori că plătești și nu ți-ai ținut promisiunea, cum aș putea să plec acasă, când tu îmi spui că plătești până pe 24 august? Îmi pare rău dar nu mai cred nimic. Mesajul meu este foarte clar: nu întrerupem protestul decât atunci când toți fermierii vor fi plătiți, când toți fermierii vor avea banii în conturi”, a mai spus Costel Caraș pentru Agrointeligența.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii români vor primi o subvenție pentru achiziția de îngrășăminte. Sprijinul, pe final de an Cel mai mare producător agricol din UE, îngenuncheat de secetă. Tanczos: Francezii ne-au cerut cereale pentru furajarea animalelor Șefa APIA a transmis un mesaj pentru fermierii care așteapta plata în avans a subvențiilor Romgaz face noi angajări la Azomureș. Când se reia producția de îngrăsăminte a combinatului de stat Vremea până la jumătatea lunii octombrie. ANM: Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

    Ultimele știri

    Vizita lui Xi Jinping în SUA: miza reală din spatele protocolului diplomatic, cu implicații pentru piața soiei AFIR schimbă regulile la depunerea proiectelor. Cererile completate „nerealist” de repede pot fi invalidate Ofertă sămânță: grâu LG Avenue – 1,9 lei/kg și orz LG Zebra – 1,7 lei/kg. Semințele, tratate cu Redigo Pro Ciorile – ”dăunător” periculos și în județul Covasna. ”Scot și tuberculii de cartofi din pământ” Fermierul Titinel Ursu susține că plătește cea mai mare arendă din județul Vaslui: ”Ne asumăm pierderile”