Vremea pe regiuni până pe 4 septembrie! Unde mai plouă și care sunt zonele unde nu mai pică vreun stop de apă!
Roxana Dobre -Ploi și temperaturi ridicate. Meteorologii au emis o estimare valabilă până pe 4 septembrie pentr toate zonele țării!
BANAT
În primele zile de prognoză vremea va fi răcoroasă, cu medii ale temperaturilor maxime în jurul a 22 de grade Celsius, apoi va urma un proces de încălzire, astfel încât valorile diurne vor ajunge, în perioada 27 august – 2 septembrie, la 30…31 de grade. Începând cu data de 3 septembrie este posibilă o uşoară scădere a temperaturile maxime. În acelaşi timp, valorile minime de temperatură nu vor avea oscilaţii semnificative în decursul celor două săptămâni şi se vor situa în medie între 14 şi 17 grade.
Începând de miercuri, 24 august, ploile încep să fie la nivel local şi slabe cantitativ. În restul intervalului vor fi posibile ploi slabe şi de scurtă durată.
CRIŞANA
Temperaturile maxime vor porni de la valori modeste în prima zi, în medie 23 de grade, apoi vor creşte treptat, astfel încât în perioada 27 august – 2 septembrie se vor situa la medii în jurul a 30 de grade. Începând cu data de 3 septembrie este posibilă o uşoară scădere a valorilor termice diurne. Minimele nocturne de temperatură nu vor avea oscilaţii semnificative de-a lungul întregului interval şi se vor situa în medie între 14 şi 16 grade.
Marţi, 23 august, ploile par pe spaţii restrânse şi să vor fi slabe cantitativ. În restul intervalului vor fi posibile ploi slabe şi de scurtă durată.
TRANSILVANIA
În prima zi temperaturile maxime vor fi, în medie regională, de 28…29 de grade, apoi vor scădea uşor, astfel încât în perioada 24 – 26 august acestea se vor situa în jurul a 26 de grade. Din 27 august şi până la finalul lunii august valorile termice diurne vor creşte uşor până la medii de 29 de grade, după care va avea loc o uşoară răcorire a vremii.
Temperaturile minime vor avea valori medii în jurul a 14 grade, exceptând nopţile din perioada 25 – 27 august şi cele din 3 și 4 septembrie când vor fi mai scăzute.
După ce luni, 22 august şi marţi, 23 august au fost averse pe arii relativ extinse, izolat însemnate cantitativ, probabilitatea de apariție a ploilor va fi mică.
MARAMUREŞ
În primele 2 zile ale intervalului temperaturile maxime nu vor avea modificări semnificative şi se vor situa la medii regionale de 26…27 de grade. În schimb, temperaturile minime vor marca o scădere treptată de la o medie de 16…15 grade, până la 13…12 grade. În intervalul 26 – 30 august vremea se va încălzi treptat, maximele termice atingând la sfârşitul intervalului medii de 29…30 de grade. În primele zile ale lunii septembrie vremea se va răci uşor, astfel
că la sfârşitul intervalului temperaturile diurne se vor apropia de o medie de 26…27 de grade, iar cele minime vor oscila în jurul a 14 grade.
Probabilitatea de ploaie va creşte începând cu data de 30 august.
MOLDOVA
Prima zi va debuta cu o vreme călduroasă, apoi maximele diurne vor scădea treptat, de la o medie regională de 32 de grade, până la 26 de grade în data de 25 august. În intervalul 26 – 30 august, vremea se va încălzi, până la o medie de 32 de grade. Apoi temperaturile maxime vor marca o scădere treptată. Temperaturile nocturne vor scădea în intervalul 23 – 26 august de la o medie de 18 grade, până la 15 grade, apoi, până în data de 31 august, vor crește cu
aproximativ 2 grade. Până la finalul celei de a doua săptămâni, minimele nocturne vor ajunge din nou la o medie de 15 grade.
Local probabilitatea de apariție a ploilor va fi foarte redusă.
DOBROGEA
Vremea se va răcori de la o zi la alta, până în data de 26 august, asfel încât mediile maximelor diurne vor scădea, de la 32 la 27 de grade. Între 27 şi 31 august se va produce o uşoară creștere până la o medie de 30 de grade, după care, până la sfârșitul intervalului de prognoză, mediile diurne vor scădea uşor, din nou. Temperaturile nocturne se vor menține în jurul mediei de 21 de grade în primele trei zile, apoi vor marca o scădere până la 18 grade în data de 26 august. În intervalul 27 august – 4 septembrie, mediile minimelor regionale vor avea variații nesemnificative, menținându-se la valori de 18…19 grade.
În primele două zile, cu precădere în cursul după-amiezelor, local vor fi averse slabe, apoi
vremea va fi în general frumoasă, cu o probabilitate foarte redusă pentru ploi.
MUNTENIA
Vremea va fi călduroasă în prima zi de prognoză, cu o medie regională a maximelor de 33 de grade, apoi valorile diurne vor marca o scădere până la 28 de grade, în zilele de 25 și 26 august. Apoi vremea se va încălzi din nou, mediile temperaturilor maxime urmând a urca până la 32 de grade în zilele de 30 și 31 august. În intervalul 1 – 4 septembrie, maximele vor scădea treptat până la 29 de grade. Temperaturile nocturne se vor menține în jurul mediei de 18 grade în primele trei zile de prognoză, apoi vor marca o scădere până la o medie ușor sub 16 grade în data de 26 august. În intervalul 27 august – 4 septembrie, mediile temperaturilor minime nu vor avea variații semnificative și vor oscila între 15 și 17 grade, cu cele mai ridicate valori în 31 august și 1 septembrie.
În primele trei zile de prognoză vor fi averse locale, punctiform însemnate cantititativ în
noaptea de 22 spre 23 august şi pe parcursul zilei de 23 august, după care probabilitatea de
apariție a ploilor va fi foarte redusă.
OLTENIA
Vremea va fi caldă în prima zi de prognoză, când media diurnă va fi apropiată de 30 de grade. În ziua de 22 august temperaturile maxime vor scădea până la o medie de 28 de grade și se va menține la această valoare până în 26 august. Între 27 și 31 august, media regională va crește până spre 32 de grade, apoi va marca o scădere treptată până pe 4 septembrie, la o valoare de 28 de grade. Mediile temperaturilor nocturne, pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, vor oscila între 15 și 17 grade, cu cele mai ridicate valori pe 24 august și 30 august – 2 septembrie și cu cele mai scăzute valori în zilele de 27 august și 4 septembrie.
Vor fi averse și descărcări electrice în prima zi de prognoză, după care probabilitatea de apariție a ploilor va fi foarte redusă.