ZIUA PORUMBULUI. Top 10 hibrizi cu cele mai mari producții în 2016
Gabriela Gimbășanu -Ziua Porumbului 2016 și-a deschis larg porțile, astăzi, 8 septembrie. Este locul unde fermierii prezenți la eveniment pot vedea la ”firul ierbii” care au fost producțiile pe care le-au obținut cei 84 de hibrizi înscriși voluntar în cea mai importantă competiție a anului. Față de anul trecut, în 2016, prezența este mai numeroasă: sunt 14 companii care au venit cu câte șase hibrizi fiecare pentru a-și arăta potențialul productiv. Evenimentul are loc, ca în fiecare an în ferma Elsit a lui Nicolae Sitaru din localitatea Orezu, județul Ialomița.
Competiția a fost cu atât mai interesantă cu cât, pentru 2016, Nicolae Sitaru a ales să cultive toți hibrizii la aceeași densitate- 70.000 pl/ha, iar pentru toate cele trei loturi demonstrative a fost folosită aceeași tehnologie de cultură, fără nici o diferență între loturi, iar tratamentele în cultură au fost asigurate de compania Bayer.
Anul 2016 a fost unul secetos și cum companiile oferă fermierilor hibrizi toleranți la secetă s-a putut demonstra potențialul productiv al acestora în condiții de neirigat. Cantitatea de precipitații totală căzută în ferma Elsit, de la semănat și până la recoltat a fost de 333 l/m². În luna martie au căzut 57 l/m², în aprilie 60 l/m², în luna mai 74 l/m², 101/m² în luna iunie, numai 15 l/m² în luna iulie și 26 de litri în luna august.
Cel mai productiv hibrid în condițiile de la Ialomița a fost din portofoliul Monsanto. DKC 5141 – grupa FAO 450, a avut o recoltă medie de 9.800,06 de kilograme la hectar la o densitate de 70.000 de plante la hectar și umiditate de 14%. La recoltare, de pe cele două sole cu acest hibrid DEKALB s-a înregistrat o producție de 9.814,79 kilograme la hectar (medie de pe loturile 1 și 2) cu o umiditate de 12,8% la lotul 2 și de 15,5% la lotul 1.
Totodată, compania DuPont Pioneer este singura din acest an unde cei șase hibrizi de porumb nu au avut producții sub 9 tone/ha în condiții de neirigat. Cea mai bună recoltă a fost înregistrată la Pioneer cu hibridul P 9537, grupa FAO 350, unde producția obținută a fost de 9.358,17 kg/ha la o umiditate de 14%.
Iată cum arată TOP 10 hibrizi de porumb:
1. Monsanto DKC 5141 – 9.800,06 kg/ha
2. Monsanto DKC 3969– 9.456,43 kg/ha
3. Pioneer P 9537 – 9.358,17 kg/ha
4. Pioneer P 0023 – 9.317,24 kg/ha
5. Euralis ES Lagoon – 9.294,67 kg/ha
6. Pioneer P 9903 – 9.280,98 kg/ha
7. Pioneer P 9241 – 9.261,68 kg/ha
8. Monsanto DKC 4541 – 9.245,15 kg/ha
9. Porumbeni 458 MRF – 9.066,41 kg/ha
10. Pioneer P 9911 – 9.052,42 kg/ha
Raportarea a fost făcută la o umiditate de 14%, pentru că aceasta este umiditatea standard pentru păstrarea în condiții corespunzătoare a porumbului boabe.
Ca de fiecare dată, cititorii Agrointeligența află primii care sunt informațiile relevante din agricultură. Iată, astfel, care au fost producțiile pe care fiecare hibrid din loturile demonstrative le-au obținut:
Producător | Hibrid | Grupa FAO | Cantitatea obținută la umiditatea de 14% (kg/ha) |
Pioneer | P 9241 | 330 | 9.261,68 |
P 9537 | 350 | 9.358,17 | |
P 9903 | 360 | 9.280,98 | |
P 0023 | 410 | 9.317,24 | |
P 9911 | 410 | 9.052,42 | |
P 0216 | 450 | 9.027,11 | |
Limagrain | LG 30315 | 310 | 8.697,51 |
LG 3350 | 350 | 8.667,87 | |
LG 30369 | 370 | 7.638,54 | |
LG 30389 | 380 | 8.673,02 | |
LG 3490 | 480 | 8.185,91 | |
LG 30500 | 470 | 8.363,20 | |
Monsanto | DKC 3969 | 320 | 9.456,43 |
DKC 4351 | 340 | 8.519,42 | |
DKC 4541 | 350 | 9.245,15 | |
DKC 4717 | 400 | 8.987,42 | |
DKC 5141 | 450 | 9.800,06 | |
DKC 5068 | 450 | 8.329,76 | |
KWS | KINEMAS | 350 | 8.907,21 |
KONFIRMAS | 360 | 8.087,07 | |
KAMPARIS | 390 | 7.176,89 | |
KAPITOLIS | 410 | 8.458,46 | |
BALASCO | 420 | 7.974,29 | |
KONFITES | 460 | 7.691,33 | |
Maisadour | DM 3024 | 350 | 8.218,64 |
MAS 35 K | 390 | 7.554,52 | |
MAS 40 F | 440 | 7.690,18 | |
MAS 56 A | 490 | 7.132,85 | |
MAS 56 E | 460 | 7.955,80 | |
MAS 70 F | 600 | 4.912,37 | |
Donau Saat | RENOSO | 380 | 8.446,43 |
MILANNO | 390 | 8.203,39 | |
DOBROTO | 360 | 8.048,13 | |
ARDENNO | 320 | 7.220,08 | |
DANUBIO | 260 | 8.171,06 | |
CORASANO | 510 | 8.014,79 | |
Saaten-Union | SUFESTA | 350 | 6.660,03 |
SUM 305 | 350 | 7.399,26 | |
SUM 405 | 400 | 8.133,59 | |
SUPERBIA | 380 | 7.337,93 | |
SUM 402 | 400 | 5.965,94 | |
SUBLIME | 400 | 6.255,49 | |
Procera | CERA 340 | 340 | 6.903,39 |
CERA 350 | 350 | 6.438,37 | |
CERA 360 | 360 | 7.867,19 | |
CERA 380 | 380 | 6.452,34 | |
CERA 420 | 420 | 6.607,73 | |
CERA 450 | 450 | 6.806,14 | |
Euralis | ES SENSOR | 400 | 8.259,36 |
ES FLATO | 350 | 8.587,14 | |
ES CORTES | 420 | 9.030,65 | |
ES METHOD | 380 | 7.982,91 | |
ES MYLORD | 370 | 8.750,99 | |
ES LAGOON | 460 | 9.294,67 | |
Caussade | KAMPONI | 330 | 8.573,77 |
TRILOGI | 340 | 7.669,16 | |
LOUBAZI | 350 | 9.047,65 | |
PORTILE | 350 | 7.494,38 | |
BASMATI | 380 | 7.611,61 | |
PINCKI | 420 | 7.375,95 | |
IF Porumbeni | PORUMBENI 310 MRF | 310 | 7.647,49 |
PORUMBENI 360 MRF | 360 | 7.688,68 | |
PORUMBENI 374 MRF | 370 | 7.901,97 | |
PORUMBENI 383 MRF | 380 | 8.054,34 | |
PORUMBENI 458 MRF | 450 | 9.066,41 | |
PORUMBENI 461 MRF | 460 | 7.461,05 | |
RAGT | RGT PHILEAXX | 380 | 8.277,21 |
RGT LEXXTOUR | 410 | 7.955,90 | |
RGT MILOXAN | 480 | 7.182,38 | |
RGT CONEXXION | 320 | 8.489,77 | |
RGT MEXXINI | 480 | 7.506,37 | |
RGT CULTUREXX | 350 | 8.205,46 | |
Syngenta | COBALT | 340 | 8.965,05 |
ULISES | 360 | 8.746,67 | |
IRRIDIUM | 380 | 8.691,43 | |
ZEPHYR | 390 | 7.806,59 | |
DARTONA | 400 | 8.160,74 | |
KREON | 460 | 8.438,36 | |
AS Hibridi | AS 201 | 280 | 7.697,03 |
AS 334 | 380 | 6.777,86 | |
AS 44 | 400 | 6.947,27 | |
AS 54 | 450 | 7.158,14 | |
AS 5M11 | 480 | 6.931,87 | |
AS 507 | 500 | 7.118,89 |