• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DuPont Pioneer a inaugurat, alături de fermieri români, un centru de cercetare de vârf la Sevilla

    agrointeligenta.ro -

    Compania DuPont Pioneer a oficiat pe 21 septembrie inaugurarea Centrului de tehnologie multi-culturi din Sevilla, Spania. Cercetătorii specializați ai centrului vor continua activitatea axată pe creșterea producțiilor medii și extinderea gamei de hibrizi Pioneer Protector® cu caractere genetice defensive native, care oferă în prezent soluții de combatere a principalilor dăunători ai florii-soarelui.

    Inaugurarea centrului DuPont Pionner s-a bucurat de participarea unei delegații importante din România, delegație din care au făcut parte nu doar membri în conducerea Pioneer în România – Jean Ionescu, director Operațiuni Comerciale România și Moldova, Maria Cîrjă, manager Marketing, și Cristina Cionga, Gov’t & Public Affairs Manager Eastern Europe, la evenimentul de la Sevilla au fost prezenți și fermieri importanți din portofoliul companiei – Lucian Buzdugan, preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Agricost SRL, Nicolae Sitaru – vicepreședintele Asociației Producătorilor Agricoli din România, sau Arnaud Perrein, președintele Asociației Producătorilor de Porumb din România.

    În tandem cu una dintre cele mai mari rețele din Europa, specializate în testări la nivel local și vânzări de natură tehnică, noul centru oferă companiei Pioneer o cale unică de a le furniza cultivatorilor hibrizi și tehnologii optime pentru nevoile lor.

    Investiția realizată pentru crearea acestui centru de cercetare de vârf, din Sevilla, demonstrează angajamentul nostru permanent pe linia inovației”, a declarat Alejandro Munoz, vice-președinte al departamentului pentru afaceri la nivel global, din cadrul companiei DuPont Pioneer. „Prin munca esențială depusă în cadrul acestui centru ne vom asigura că clienții noștri vor continua să cultive cele mai avansate produse disponibile, obținând sporuri de producție care se vor menține la nivel ridicat an după an”, a mai spus Munoz.

    img_2490

    În cooperare cu centrele de cercetare Pioneer din regiune – și din toată lumea –, Centrul tehnologic multi-culturi din Sevilla vizează accelerarea ritmului de obținere a hibrizilor de floarea-soarelui cu ajutorul celor mai avansate tehnici de ameliorare și bazine genetice. Prin proceduri de mutație directă și de integrare a caracterelor genetice, aceste tehnici de ameliorare pot oferi produse capabile să asigure un spor de producție medie dublu față de metodele de ameliorare curente.

    Noul centrul de cercetare din Sevilla va permite companiei Pioneer să le ofere agricultorilor acces la ultimele inovații din domeniul rezistenței genetice”, a declarat Arlo Thompson, director de cercetare la nivel european, din cadrul companiei DuPont Pioneer. „Toate aceste lucruri vor conduce la diminuarea riscului de pierderi de randamente și venituri și la asigurarea unor producții medii constante, în paralel cu o siguranță deosebită a recoltelor așteptate”, a adăugat Thompson.

    img_2110

    Pioneer a investit aproape 10 milioane de dolari în centrul de cercetare din Sevilla, unde lucrează în prezent 16 angajați permanenți, precum și un personal suplimentar sezonier local, care asigură suportul necesar activităților de cercetare și depozitare.

    Capacitatea de ameliorare și testare a filialei europene a companiei Pioneer – care deține peste 100.000 loturi de testare pe întregul continent – le va permite clienților europeni să cultive hibrizi de floarea-soarelui de mare performanță (și hibrizi foarte timpurii), în orice condiții de cultură, inclusiv în mediile expuse secetei.

    Capacităţile tehnologice avansate ale centrului vor permite Pioneer să dubleze rata de câştig genetic şi să extindă linia caracteristicii defensive a Pioneer Protector®. Pioneer Protector® combină performanţele productive superioare ale hibrizilor testaţi locali cu rezistenţa genetică la rasele de lupoaie și la mană, asigurând controlul acestora pe parcursul întregului sezon. Liniile Pioneer Protector® permit cultivatorilor să scadă riscul pierderilor de venit fără a renunţa la beneficii sau la siguranţa recoltei. Liniile Pioneer Protector® sunt disponibile într-o gamă largă de hibrizi Pioneer de floarea soarelui, inclusiv hibrizi cu continut ridicat de acid oleic şi toleranţi la erbicide (ExpressSun® şi Clearfield®). Aceste caracteristici avansate sunt disponibile într-o gamă largă de hibrizi marca Pioneer® adaptaţi la toate mediile din Europa.

    Floarea soarelui este o alegere importantă de cultură pentru fermierii din toată lumea. Este una din speciile de cultură originare din America de Nord. Primii exploratori europeni au observat floarea soarelui cultivată în mai multe locuri din sudul Canadei până în Mexic. Această plantă exotică nord-americană a fost adusă în Europa de exploratorii spanioli undeva în jurul anului 1500. Planta s-a răspândit până în ziua de azi în vestul Europei mai mult sub forma unui ornament, dar au fost dezvoltate şi unele utilizări medicinale. Floarea soarelui a devenit foarte populară ca plantă cultivată în secolului al XVIII-lea – până în 1716, s-a acordat un patent englezesc pentru scoaterea uleiului din seminţele de floarea soarelui şi până în 1769 literatura menţionează floarea soarelui cultivată pentru producţia de ulei.

    Pe lângă floarea-soarelui, la Centrul tehnologic multi-culturi din Sevilla, compania Pionner își evaluează actualmente și hibrizii de porumb marca Pioneer®, rezistenți la secetă. Există mai multe mecanisme care ajută la creșterea rezistenței la secetă a unei plante, iar obiectivul principal al firmei Pioneer este acela de a integra o paletă largă de caractere native în hibrizii creați, oferindu-le astfel, clienților, producții medii stabile. Hibrizii Pioneer® Optimum® AQUAmax® conțin caractere native „țintite”, care îi permit plantei de porumb să își eficientizeze consumul de apă în timpul perioadelor cu umiditate redusă, fermierii putând obține, astfel, producții medii mai stabile și mai bune, în condiții de aport hidric limitat.

    Poziție consolidată pe piața semințelor de floarea-soarelui

    DuPont Pioneer are o poziţie puternică pe piaţa seminţelor de floarea soarelui. Hibrizii de floarea soarelui marca Pioneer® sunt dezvoltaţi prin combinarea capacităţilor noastre globale de inovaţie cu testarea şi serviciile locale, permiţând fermierilor să planteze hibridul potrivit pe hectarul potrivit.

    Pioneer a început cercetarea în domeniul florii soarelui în 1983, cu prima unitate de cercetare localizată în Argentina. În decurs de un an, compania și-a extins capacităţile de ameliorare în Minnesota şi California. Concentrarea pe California a fost pentru a achiziţiona germoplasmă şi pentru a sprijini reţelele de cercetare pentru pieţele din Australia şi Europa. În 1987, primul hibrid de floarea soarelui marca Pioneer este vândut în Statele Unite. Din 1987, programul de ameliorare pentru floarea soarelui s-a extins în Europa, începând din Spania.

    În ziua de azi, Pioneer deţine 13 centre de cercetare pentru floarea soarelui şi vinde seminţe în America de Nord şi pe pieţele din Europa. Pioneer este singura companie care-și împarte echilibrat programele de ameliorare intre zonele mediteraneene (Spania şi Turcia), Marea Neagră (România) şi spaţiul continental (Franţa şi Ungaria), acoperind toate mediile posibile europene de cultivare a florii soarelui. În plus, reţeaua de testare a Pioneer acoperă Rusia, Ucraina, Serbia, Italia, Austria şi Bulgaria.

    În combinaţie cu una din cele mai extinse reţele profesionale locale de testare şi vânzări locale din Europa, Pioneer este poziţionat unic pentru a furniza hibrizi şi cele mai adaptate tehnologii la nevoile locale.

    img_0908

    DuPont Pioneer este primul producător și furnizor mondial de genetică vegetală avansată, care oferă semințe de mare calitate agricultorilor din peste 90 de țări. Pioneer furnizează sprijin și servicii agricole, în scopul creșterii productivității și rentabilității agricultorilor și vizează crearea unor sisteme agricole durabile pentru oameni din întreaga lume. Știință și servicii care aduc reușita – Science and Service Delivering Success®.

    Compania DuPont (cu simbolul bursier la Bursa de valori din New York: DD) furnizează știință și inginerie de nivel mondial pe piața internațională din 1802, prin produsele, materialele și serviciile sale inovatoare. Convingerea acestei companii este că prin colaborarea cu clienții, guvernele, organizațiile neguvernamentale și liderii de opinie, se pot găsi soluții la probleme precum asigurarea unei alimentații sănătoase și suficiente oamenilor de pretutindeni, reducerea dependenței față de combustibilii fosili și protecția vieții și mediului. Pentru informații suplimentare despre compania DuPont și angajamentul ei pe linia inovației inclusive, vizitați: www.dupont.com.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvențiile APIA care intră în conturi până la Crăciun! Câte kg are un metru cub de lemne în funcție de tipul lemnului Anunțul ANZ pentru toți crescătorii de animale și asociațiile de fermieri

    Ultimele știri

    Variola la păsări. Semnele bolii, tratament Cum iese Dan Lăzărean în câștig cu legume cultivate pe numai 1.300 mp Vasile Petreuș, crescător de ovine: Cine face brânză bună nu duce lipsă de clienți!