• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Eliberarea gratuită a certificatului de moștenitor

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Protocol de colaborare pentru eliberarea GRATUITĂ a certificatului de moștenitor! Prin ordin al preşedintelului Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost aprobat Protocolul de colaborare cu Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR) privind procedura eliberării şi a plăţii onorariilor pentru eliberarea certificatelor de moştenitor, a certificatelor de moştenitor suplimentar, a certificatelor de legatar şi a certificatelor de vacanţă succesorală, în derularea Programului naţional de cadastru şi carte funciară.

    Ordinul nr. 1125/2016 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 758/2016, iar Protocolul va înceta în termen de 2 ani de la finalizarea Programului.

    Prin Lege s-au prevăzut gratuităţi pentru cetăţeni în vederea înscrierii în cartea funciară a imobilelor deţinute în unităţile administrativ-teritoriale ce fac obiectul înregistrării sistematice, inclusiv scutirea de la plata onorariilor notariale pentru eliberarea certificatelor de moştenitor, a certificatelor de moştenitor suplimentare, a certificatelor de legatar, precum şi a certificatelor de vacanţă succesorală, cu privire la imobile ce fac obiectul înregistrării sistematice. Onorariile urmează să fie achitate de ANCPI.

    Cum va funcţiona mecanismul?

    În scopul realizării lucrărilor de înregistrare sistematică, ANCPI, prin oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară competente (OCPI), după deschiderea noilor cărţi funciare pe numele defuncţilor, sesizează Camerele Notarilor Publici, în a căror rază teritorială defuncţii şi-au avut ultimul domiciliu, în vederea emiterii certificatelor de moştenitor, comunicând lista persoanelor decedate, care au deţinut imobile în unităţile administrativ-teritoriale care au făcut obiectul înregistrării sistematice a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.

    Sesizarea OCPI se face printr-o cerere ce va fi însoţită de un centralizator ce cuprinde menţiuni despre numele, prenumele şi datele de identificare ale defunctului şi despre faptul că imobilele au făcut obiectul înregistrării sistematice, având ataşate următoarele documente obţinute de OCPI:

    -Sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale, care conţine toate datele de identificare ale succesibililor;
    -Certificatul de deces, în copie, sau un extras de uz oficial de la registrul de stare civilă;
    -Extrasul de carte funciară pentru informare;
    -Copii ale actelor de proprietate ale defunctului, colectate în cadrul lucrării de înregistrare sistematică de către persoana autorizată care efectuează lucrările de înregistrare sistematică;

    Camerele sesizate de către OCPI competent procedează la verificarea în Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale, iar în funcţie de rezultatul verificării se procedează după cum urmează: dacă succesiunea figurează ca fiind înregistrată în registru, sesizarea primită se repartizează notarului public pe numele căruia figurează înregistrat dosarul succesoral. Dacă acesta nu mai este în funcţie, cauza se repartizează potrivit procedurii stabilite de către preşedintele Camerei unui alt notar public.

    Mai mult, dacă succesiunea nu figurează ca fiind înregistrată în registru, cauza se înregistrează şi se repartizează, potrivit procedurii stabilite de către preşedintele Camerei, unui notar public din cadrul acesteia.

    Plata onorariului notarial se face de către ANCPI, prin OCPI care a sesizat Camera, în contul indicat de către notarul public instrumentator pe documentul de plată, în termen de 30 de zile de la data depunerii de către Cameră a centralizatorului a facturilor fiscale şi a copiilor certificatelor de moştenitor.

    Cuantumul onorariului notarial achitat de ANCPI pentru eliberarea de către notarii publici a certificatelor de moştenitor, a certificatelor de moştenitor suplimentar, a certificatelor de legatar şi a certificatelor de vacanţă succesorală, întocmite cu privire la imobile ce au făcut obiectul înregistrării sistematice, este stabilit în condiţiile legii. Pentru acest onorariu nu se percepe TVA, conform art. 9 alin. (6) din Lege.

    Taxe şi impozite

    Dispoziţiile din Lege referitoare la calculul, încasarea şi virarea impozitului pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare NU sunt aplicabile actelor notariale prin care operează transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia constatate prin certificatele de moştenitor prevăzute de protocolul amintit mai sus.

    Înscrierea în cartea funciară a imobilelor în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică este scutită de la plata tarifelor. În cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică NU se datorează niciun fel de alte taxe sau impozite directe sau indirecte către bugetul de stat sau bugetele locale, astfel cum prevede art. 9 alin. (10) din Lege.

    Sursa: www.legestart.ro

     

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți Vin primele ninsori! ANM: Lapoviță și zăpadă la munte, ploi și vânt puternic în mai multe regiuni

    Ultimele știri

    Avans APIA 2026. Anunț de ultimă oră pentru fermierii care așteapă prima tranșă din subvenții Prețul cartofilor ar putea exploda pe final de an. Cleonic Sucaciu, Federația ”Cartoful”: Producțiile sunt mici, recoltăm greu din cauza secetei România, pe lista furnizorilor Algeriei pentru grâu. Prețul de achiziție, de 326 dolari/tonă C&F, crește cu 13% față de august Care sunt produsele recomandate de Nufarm pentru o recoltă bogată la rapiță Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri!