• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenția la motorină 2016. Fermierii pot depune cererile aferente trimestrului III până pe 31 octombrie

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    ATENȚIE, FERMIERI! Termen-limită la APIA pentru o subvenție de maxim interes pentru agriculturi și crescători de animale! Producătorii agricoli din toată țara mai au la dispoziție doar luna octombrie pentru a depune la centrele APIA de care aparțin documentația aferentă pentru a beneficia de ajutorul cuvenit pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură în trimestrul III al anului 2016.

    Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru 2016 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1727/2015, pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

    Ajutorul de stat constă în rambursarea diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, a cărui valoare unitară, determinată potrivit prevederilor art. 218 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,7975lei/litru.

    Pentru sectorul vegetal, cererile de plată se depun însoţite de următoarele documente:
    -Situaţia suprafeţelor şi a structurii culturilor pentru care solicită ajutorul de stat şi/sau producţia de ciuperci estimată, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, al cărei model este prevăzut în anexa nr.8 din ordin;
    -Documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;
    -Situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9 din ordin;
    -Copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
    -Dovadă cont trezorerie;
    -Copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare;
    -Adeverinţă în original de la Registrul agricol, cu suprafeţele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare;
    -Adeverinţă în original de la Direcţia pentru agricultură judeţeană, pentru suprafeţele plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.

    Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată se depun însoţite de următoarele documente:
    -Situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă trimestrului pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9 din ordin;
    -Copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
    -Situaţia privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar şi vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.10;
    -Dovadă cont trezorerie;
    -Copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;
    -Copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.

    Pentru sectorul îmbunătăţiri funciare, cererile de plată se depun însoţite de următoarele documente:
    -Situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru irigaţii, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9 din ordin;
    -Copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
    c) situaţia centralizatoare a cantităţilor de apă pentru irigaţii, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.11 din ordin;
    -Copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar;
    -Situaţia suprafeţelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat;
    -Dovadă cont trezorerie;
    -Copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.

    Cererile de plată pot fi depuse de administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.

    Subvenția la motorină va fi virată prin centrele județene ale APIA

    Ministerul Agriculturii face o modificare importantă menită să scurteze circuitul banilor care pleacă de la bugetul de stat către fermieri și care sunt meniți să compenseze agricultorilor acciza la carburant. Astfel,  subvenția la motorină va ajunge în conturile beneficiarilor prin autorizare de către centrele județene ale APIA.

    Iată câți litri de motorină se plătesc pentru fiecare cultură în parte, dar și pentru sectorul zootehnic și cel de îmbunătățiri funciare:

    Te-ar mai putea interesa

    Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții Fermierul Samson Popescu pune pe pauză fabrica de peleți din cauza cheltuielilor la curent și motorină Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu!

    Ultimele știri

    Comisia Europeană schimbă legislația pentru a lăsa fermierii să fertilizeze mai ușor cu gunoi de grajd Președintele Zelenski cere României tranzit pentru cerealele ucrainene, iar R. Moldova ne vinde 93% din exporturile ei de rapiță Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Aviz favorabil pentru Florin Barbu la MADR! A anunțat că își dă demisia în 100 de zile dacă nu realizează 4 măsuri! Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra”