• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANALIZA DE SOL. Cum refacem nivelul de humus

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Conținutul de humus este în scădere. Aceasta este concluzia specialiștilor care se ocupă de analizarea solului la nivel național. Dacă în trecut se vorbea de un conținut minim de humus de 8-10% pe solurile din România, acesta a înregistrat o scădere dramatică în ultimii ani. Astăzi, fermierii se pot considera norocoși dacă analizele de sol le indică un conținut de humus de 3-3,5%. Cum s-a ajuns în această situație și mai ales ce se poate face pentru a crește fertilitatea naturală a solului am încercat să aflăm de la Emilian Tudor, șeful laboratorului de analiză a solului de la Alchimex.

    Lucrările de conservare și încorporarea resturilor vegetale măresc conținutul de humus

    Un nivel ridicat al conținutului de humus în sol este asociat cu tehnicile moderne de prelucrare a solului care includ intervenții minime, dar și încorporarea resturilor vegetale în sol și nu eliminarea lor după strângerea recoltei.

    ”Pentru refacerea conținutului în humus se poate face ceva, dar totul pornește de la conștientizarea fermierului privind această problemă. În primul rând tehnicile de prelucrare a solului trebuie gândite puțin înainte. Lucrarea conservativă a solului este importantă pentru conservarea humusului. Încorporarea tuturor resturilor vegetale în urma culturii este un lucru foarte important pentru refacerea conținutului de humus. Nu trebuie scoase paiele, ci ar fi bine să fie încorporate”, a explicat specialistul de la Alchimex.

    Utilizarea îngrășămintelor organice

    Administrarea îngrășămintelor naturale contribuie la refacerea rezervei de humus din sol. Șeful de laborator de la Alchimex le recomandă fermierilor care se confruntă cu niveluri scăzute de humus în sol să ia în calcul administrarea de îngrășăminte naturale, chiar dacă nu sunt axați pe agricultura ecologică.

    ”Administrarea îngrășămintelor naturale, de la animale, de la ferme de animale este benefică. Această practică este foarte puțin folosită din cauza lipsei de mraniță. Industria de creștere a animalelor este mică și drept urmare nu avem foarte mult fertilizant natural. O zootehnie bine dezvoltată ajută foarte bine sectorul de creștere a plantelor pentru că avem acest fertilizant natural”, ne-a mai spus Emilian Tudor, șeful de laborator.

    cum-se-face-analiza-de-sol
    Recoltarea probelor de sol și apoi analiza lor din laborator pot stabili cu exactitate gradul de fertilitate a suprafețelor agricole

    Extinderea în cultură a îngrășămintelor verzi

    Un alt element extrem de important care contribuie la refacerea rezervei de humus în sol este introducerea sau extinderea culturilor de îngrășăminte verzi.

    ”Ar mai fi de adăugat și extinderea în cultură a îngrășămintelor verzi, un lucru foarte important. Cultura leguminoaselor și introducerea parcelelor de leguminoase în asolament ajută foarte mult și la menținerea sau dezvoltarea conținutului de humus, dar și a azotului. Leguminoasele în simbioză cu microorganisme producătoare de azot aduc un aport de ordinul a zecilor de kilograme pe hectar, pe an. Un hectar de trifoi aduce în sol echivalentul a 100 de kilograme de uree. Leguminoasele aduc și numeroase avantaje în ceea ce privește refacerea texturii solului. Nu asigură numai materia organică în plus, azotul, ci avem și un ajutor în refacerea solului”, a declarat pentru Agrointeligența –  www.agrointel.ro Emilian Tudor, șeful laboratorului de analiză a solului de la Alchimex.

    Citiți și:

    ANALIZA DE SOL. Recoltarea probelor – sfaturile specialiștilor Alchimex

    Ce îngrășăminte sunt ”vinovate” de creșterea acidității solului

    FERTILITATEA SOLULUI din România. Ce spun ANALIZELE DE SOL efectuate în Laboratorul Alchimex

    Pentru mai multe informații despre analiza de sol, vă recomandăm să luați legătura cu specialiștii laboratorului Alchimex. Lista reprezentanților Alcedo pentru fiecrae județ o găsiți la link-ul www.alcedoltd.ro/contact

    Te-ar mai putea interesa

    La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online

    Ultimele știri

    Porumbul românesc, „prins” între prețurile mici din Serbia și Ucraina și transportul tot mai scump pe Dunăre La nivelul Uniunii Europene, suprafețele cultivate cu rapiță se reduc cu 5% Banca Mondială: Prețurile cerealelor vor crește în continuare, iar grâul ar putea ajunge la 315 dolari/tonă Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole România se pregătește să doboare recordul mondial la plantări de arbori cu ajutorul a 3.000 de voluntari