• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • OFICIAL! CRESC SUBVENȚIILE! IATĂ CUANTUMURILE FINALE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    OFICIAL! Fermierii vor primi anul acesta sume mai mari din subvențiile care se derulează prin APIA. Vestea vine chiar de la Guvernul României care a transmis astăzi care sunt cuantumurile care se vor plăți în acest an pentru schemele de bază dar și procentele cu cât au crescut acestea!

    Iată care sunt cuantumurile plăților APIA pe hectar pe hectar, aprobate oficial de Guvern:

    SAPS: 96,88 euro/ha în 2016, respectiv o creștere cu 12,2% față de anul 2015 când suma primită de fermieri a fost de 79,7392 euro/ha!

    Plata pentru tinerii fermieri: 22,87 euro/ha în 2016, respectiv o creștere cu 11,5% față de anul 2015 când s-a plătit 19,9348 euro/ha!

    Plata redistributivă I și II, corespunzător unui cuantum al plăţii de minimum 5,00 euro/ha și respectiv 48,85 euro/ha! În cazul acestei plăți pentru primul interval, adică până în 5 hectare plata nu a suferit nicio modificare iar în cazul celui de-al doilea interval, între 5 și 30 de hectare, cuantumul pe hectar a scăzut având în vedere că în campania 2015 s-au plătit 51,0789 euro/ha!

    Practici agricole benefice pentru climă și mediu (înverzirea): 57,37 euro/ha. Și în acest caz fermierii au de pierdut întrucât în campania 2015 s-au plătit 59,1277 de euro!

    Ministrul Agriculturii dă asigurări că modulul pentru plata avansului este pregătit

    Într-o declarație de presă, organizată în urma ședinței de Guvern de astăzi, ministrul agriculturii Achim Irimescu a dat asigurări că modulul pentru plata avansului APIA este funcțional în acest moment. 

    ”Dintre cei 900.000 de aplicați, avem intenția să plătim 700-800.000 de beneficiari cu circa 130 de euro pe hectar, ca avans de 70 la sută din subvențiile pentru anul 2016. Marele avantaj al efectuării plăților masiv în luna octombrie, cum se propunem, este că banii rambursați de la Comisia Europeană vor ajunge înainte de sfârșitul anului și evităm problema deficitului bugetar. Dacă reușim, așa cum ne-am propus, să plătim undeva la peste 800 de milioane de euro, pe care le adăugăm la cele 2,5 miliarde care au fost plătite până acum, va fi un record pentru Ministerul Agriculturii să plătim aproape 3,5 miliarde într-un an. (…) Aceasta este ideea și este mult mai simplu acum decât la plățile celelalte pentru că se dau doar avansurile și verificarea se face doar administrativ, în sistem, deci nu este nevoie de controlul pe teren, nu se iau în calcul erori și alte elemente care au amânat mult efectuarea plăților pentru anul 2015 și modulul funcționează. E adevărat că au fost atâtea întârzieri și, să spunem, perturbări în sistem. Dar modulul funcționează foarte bine, cererile s-au depus așa cum era normal la 1 martie și totul este pregătit pentru a demara plățile în avans”, a garantat ministrul agriculturii.

    Te-ar mai putea interesa

    La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole România se pregătește să doboare recordul mondial la plantări de arbori cu ajutorul a 3.000 de voluntari Urs împușcat la Miercurea Ciuc, după ce a distrus mai mulți stupi și a refuzat să plece dintr-o gospodărie Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Limagrain a dat start comenzilor pentru sezonul de floarea-soarelui 2026-2027! Early Sales LG 50.639 SX!