• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ALERTĂ ANM! FENOMENUL METEO care LOVEȘTE ROMÂNIA ÎN URMĂTOARELE DOUĂ ZILE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Alerte meteo în vigoare! Meteorologii au emis astăzi, 27 iunie, 3 avertizări valabile mâine, 28 iunie și joi, 29 iunie. Două dintre alerte sunt de cod galben și una de cod portocaliu și anunță intensificare val de căldură și disconfort termic accentuat.


    Prima avertizare de cod galben este valabilă pentru mâine, 28 iunie, pentru Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei și local în Transilvania unde valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în accentuare. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 și 36 de grade, iar minimele nocturne vor fi de peste 20 de grade.

    Județele vizate sunt: Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Sibiu, Alba, Timiș, Mureș, Arad și Bihor. 

    Potrivit meteorologilor, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cursul zilei de marti (27 iunie) în jumătatea de sud-est a țării, iar miercuri (28 iunie), pe arii restrânse, mai ales la munte, în est și sud-est. Astfel, vor fi intervale de timp cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.

    A doua avertizare de cod galben vizează ziua de joi, 29 iunie, cândm potrivit meteorologilor, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Disconfortul termic va fi accentuat – indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi. Se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 34…36 de grade, iar minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade, îndeosebi în regiunile extracarpatice.

    A treia avertizare meteo este de cod portocaliu și atenționează că în județele Dolj, Olt și Teleorman și în zona joasă de relief a județelor Caraș-Severin și Mehedinți se vor atinge local maxime termice de 37…39 de grade și pe arii restrânse de 40 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

    Notă: În regiunile nord-vestice și nordice, precum și la munte, mai ales în orele serii și ale nopții, instabilitatea atmosferică se va accentua și se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.

    Iată harta completă care cuprinde toate județele vizate de cele 3 avertizări meteo emise de ANM:

    Te-ar mai putea interesa

    Când începe semănatul de toamnă? Temperatura solului la înființarea culturilor de grâu, orz și rapiță Prognoza meteo pentru următoarele zile. Unde va ploua și unde vor fi temperaturi de 30-31 de grade Avansul APIA 2026. Ce șanse sunt ca fermierii să încaseze mai devreme prima tranșă din subvenții Recoltarea porumbului a început în județul Ilfov. Fermierul Daniel Radu estimează producții de peste 6 tone/ha Raportul USDA pe septembrie. Cât porumb va recolta România în acest an – cifre în creștere

    Ultimele știri

    Fermierii moldoveni amenință cu proteste dacă TVA pe cereale și oleaginoase crește la 12% Prețul grâului DAP Constanța a scăzut în urma unei postări a președintelui american Donald Trump Două personalități marcante ale agrochimiei românești, comemorate la București de ASAS și USAMV Porumbul francez se îndreaptă spre cea mai slabă recoltă din ultimii 50 de ani Amendamentul care putea ieftini îngrășămintele a fost respins, dar s-a votat un fond de decarbonizare