• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • COD GALBEN DE PLOI PENTRU 11 JUDEȚE!

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Vremea se menține în continuare rece, în timp ce ploile își vor face simțită prezența în 11 județe și municipiul București. Aceste zone au intrat începând din această după-amiază sub cod galben de ploi abundente și intensificări ale vântului.

    Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), atenționarea este valabilă până joi, la ora 9.00.

    cod-galben-de-ploi-noiembrie

    Ploi abundente în Dobrogea, Muntenia și sudul Moldovei

    În intervalul 9 noiembrie, ora 14.00 – 10 noiembrie, ora 09.00, în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și în sudul Moldovei vor fi intervale de timp în care ploile vor fi abundente, iar cantitățile de apă vor depăși local 25 litri/mp și izolat 50-60 litri/mp.

    Până joi dimineață va fi Cod galben de ploi în municipiul București și în județele Vrancea, Galați, Tulcea, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov, Ialomița, Constanța, Călărași și Giurgiu.

    Precipitații însemnate în toată țara

    Cu excepția zonelor aflate sub cod galben de ploi, meteorologii au emis și o informare de vreme rea valabilă la nivelul întregii țări de miercuri dimineață până joi la ora 12:00. În intervalul menționat, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. În sud și sud-est va ploua mai ales sub formă de aversă și se vor semnala descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor depăși local 15-20 l/mp. Nu va lipsi nici vântul, care va prezenta intensificări în sud-estul teritoriului, unde viteza la rafală va depăși temporar 50-55 km/h, iar pe litoral 60-70 km/h. La munte, mai ales la altitudini mari, vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea.

    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme

    Ultimele știri

    Abia intrat în portofoliul de porumb Soufflet Agro, Kantargo vine cu randamente ridicate și uscare rapidă Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA! S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Lecția pe care ministrul Barbu se încăpățânează să nu o învețe: Autovictimizarea, în politică, înseamnă că ai pierdut deja!