• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA, anunț pentru fermieri: START DEPUNERE CERERI!

    Roxana Dobre -

    START depunere cereri, anunță agenția de plăți! Fermierii pot cere la APIA noi sume de bani iar ieri a fost prima zi când au putut depune cererile. Este vorba despre prima sesiune de depunere a cererilor de sprijin în cadrul Schemei de ajutor de stat ”Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”.  Sesiunea se desfășoară în perioada 21 noiembrie 2016 – 20 ianuarie 2017. Alocarea financiară a sesiunii este de 50.000.000 euro.

    Valoarea maximă a sprijinului public pentru un proiect acordat în baza schemei de ajutor de stat, care înglobează toate costurile standard aferente Primei 1, respectiv Primei 1 și Primei 2, după caz, plătite pe durata de aplicare a contractului de finanțare, este de 7.000.000 euro.

    Beneficiarii schemei sunt deținătorii publici sau privați de teren agricol și neagricol precum și formele asociative ale acestora. În cazul terenurilor aflate în proprietatea statului, sprijinul se poate acorda doar dacă autoritatea care gestionează respectivele terenuri este un organism privat sau o unitate administrativ teritorială (UAT) de nivel LAU 2 (comune, oraşe, municipii). Organismul privat sau UAT trebuie să facă dovada gestionării terenurilor aflate în proprietatea statului pe toată perioada de implementare a contractului de finanţare.

    Criterii privind eligibilitatea terenurilor

    Solicitantul trebuie să facă dovada deţinerii de teren agricol şi/sau neagricol eligibil pentru împădurire. În cadrul schemei de ajutor de stat, termenii de teren agricol şi teren neagricol sunt definiţi după cum urmează:

    Terenul agricol eligibil destinat împăduririi reprezintă o suprafaţă de teren din categoriile de folosinţă teren arabil, culturi permanente şi pajişti permanente, care au fost folosite în scopuri agricole pe parcursul ultimilor 2 ani. Acesta trebuie să fi fost declarat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) în urmă cu cel puţin 2 ani (să acopere minimum 2 campanii integrale de primire a cererilor unice de plată pe suprafaţă), iar pentru acest teren trebuie să fi fost respectate în această perioadă standardele de ecocondiţionalitate (GAEC/SMR) relevante.

    Terenul neagricol eligibil destinat împăduririi reprezintă o suprafaţă de teren care nu este utilizată în scop agricol (dar inclusă în blocurile fizice identificate în LPIS – Land Parcel Identification System) sau care are utilizare agricolă şi are categoriile de folosinţă teren arabil, culturi permanente si pajişti permanente, fiind identificată în LPIS, dar pentru care nu a fost asigurat un nivel minim de întreţinere prin respectarea standardelor de eco-condiţionalitate relevante pe parcursul ultimilor 2 ani (să acopere minimum 2 campanii integrale de primire a cererilor unice de plată pe suprafaţă).

    Verificarea respectării GAEC/SMR se face prin accesarea de către APIA a informaţiilor din baza de date IACS certificând, printre altele: suprafaţa parcelelor, respectarea sau nu a GAEC/SMR, categoria de folosinţă agricolă a terenului (arabil, culturi permanente si pajişti permanente).

    Încadrarea terenurilor destinate împăduririi în categoriile de teren agricol şi/sau neagricol la nivel de parcelă va fi efectuată, înainte de demararea întocmirii proiectului tehnic de împădurire, de către APIA, la momentul solicitării Notei de constatare (Anexa 4) şi efectuării digitizării în LPIS.

    De asemenea, terenurile agricole şi neagricole definite mai sus propuse pentru împădurire trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

    -Să fie în proprietatea solicitantului sau să fie la dispoziţia acestuia, pe toată perioada derulării contractului de finanţare;

    -Suprafaţa terenului propus pentru împădurire, în cazul realizării de perdele forestiere de protecţie, trebuie să fie de cel puţin 0,5 ha, iar suprafaţa compactă minimă împădurită de cel puţin 0,1 ha. Suprafaţa terenului propus pentru împădurire, în cazul realizării de trupuri de pădure, trebuie să fie de cel puţin 1 ha, iar suprafaţa compactă minimă împădurită de cel puţin 0,5 ha.

    Atenție! Următoarele categorii de terenuri NU sunt eligibile pentru schema de ajutor de stat:

    -Terenuri grevate de sarcini şi gajuri cu deposedare în favoarea unei terţe părţi, conform evidenţelor cadastrelor locale,

    -Terenuri care fac obiectul unor litigii,

    -Terenuri menţionate la momentul depunerii cererii de sprijin în programe sau planuri naţionale sau locale de amenajare a teritoriului ca deservind un interes public major,

    -Terenurile agricole pentru care există angajamente în derulare pentru agro-mediu şi climă,

    -Pajişti naturale permanente, cu excepţia celor afectate, conform proiectului tehnic, de fenomene de degradare a solului, şi anume: eroziune de suprafaţă foarte puternică şi excesivă, eroziune de adâncime (ogaşe, ravene, torenţi), alunecări active, prăbuşiri, surpări şi scurgeri noroioase, prezenţa aglomerărilor de pietriş, bolovăniş, grohotiş, stâncării şi depozite de aluviuni torenţiale, sărăturare sau aciditate puternică, prezenţa nisipurilor mobile.

    Un beneficiar poate depune o singură cerere de sprijin în cadrul unei sesiuni de depunere a cererilor de sprijin.

    Atenție! Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul APIA.


    Te-ar mai putea interesa

    Ce putem planta lângă sau sub un nuc Primul județ în care DAJ anunță că a virat despăgubirile de secetă în conturile fermierilor! Lege nouă în vigoare la ANAF pentru impozitarea micilor fermieri!

    Ultimele știri

    Patru noi focare de pestă porcină africană, toate confirmate într-o singură comună DSVSA: Focar de rabie la vaci într-o gospodărie. Boala se transmite și la om Carta Albă a Agriculturii din România. Fermierii vor creșterea subvențiilor și dezvoltarea sistemelor de irigații