FERMIER MARE, PIERDERE URIAȘĂ DIN CAUZA SECETEI. ”NU CRED CĂ MAI PRIMIM VREO DESPĂGUBIRE!”
Roxana Dobre -Situație incertă pentru fermieri! O veste proastă pentru producătorii agricoli care așteaptă bani de la Ministerul Agriculturii lasă în conturile acestora pagube de sute de mii de euro. Este vorba despre acei agricultori ale căror suprafețe agricole au fost afectate de secetă sau înghețul din primăvară și care încă nu au răspuns cert din partea Ministerului Agriculturii dacă vor primi sau nu despăgubiri anul acesta. Președintele LAPAR, Laurențiu Baciu, la rândul său fermier, spune că nu are prea mari speranțe că agriculturii o să mai primescă vreun ban pentru anul în curs!
”Nu am fost anunțați nimic până acum ceea ce mă face să cred că această tăcere înseamnă că de fac nu se dă nicio despăgubire. Au ieșit public atât ministrul Irimescu cât și premierul Cioloș să arate situația hectarelor afectate de secetă dar nimeni nu mai spune nimic ceea mă face să cred că rămânem fără nimic. Nici nu am auzit de fapt să fie vreun document în acest sens în lucru”, a explicat în exclusivitate pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro, Laurențiu Baciu.
Liderul fermierilor înscriși în LAPAR spune că la rândul său pierde o sumă importantă de bani dacă Ministerul Agriculturii nu decide să îi despăgubească pe producătorii agricoli. ”Personal am depus toate documentele necesare, de fapt toți fermierii afectați au depus nu doar eu. Dar la cum văd că se mișcă lucrurile cred că rămânem numai cu depunerile. La mine se poate duce pierderea undeva la vreo, cred eu, 200.000 de euro. Cele mai mari pierderi le-am avut la porumb. Având în vedere că cei care se ocupă de această hotărâre mai au de lucru mai puțin de o lună până când se încheie anul, cu liberele care sunt anunțate, e greu de crezut că vom mai vedea vreo decizie în acest sens. Banii se pot da numai anul acesta pentru că din 2017 se trece deja pe alt buget. Este o situație destul de delicată iar eu unul chiar că nu mai înțeleg nimic deoarece noi mergem la Ministerul Agriculturii ca la o instituție unde să găsim rezolvare, purtăm discuții, ca să constatăm în final că acestea au fost doar formale”, a mai punctat Laurențiu Baciu.
Vă reamintim că ministrul agriculturii, Achim Irimescu, a declarat la Târgul Indagra, care a avut loc la începutul lunii noiembrie, că producătorii agricoli ar putea pierde în acest an sumele pe care le primeau ca despăgubire pentru calamități, în principal secetă sau îngheț de primăvară. Deși ministrul agriculturii declarase recent că pentru anul 2016 avem peste 1 milion de hectare afectate la nivelul întregii țări se pare că blocajul ar putea veni din partea Comisiei Europene.
”La despăgubiri putem spune că avem o discriminare. Vă dau exemplu o problemă pe care mi-au indicat-o producătorii din Bărăgan: ei au aplicat o tehnologie în urma căreia a reușit să aibă chiar și 9 tone de porumb pe hectar iar vecinul nu a făcut nicio investiție, a scos 2 tone la hectar, și așteaptă de la stat despăgubiri. Și atunci avem o discriminare! Pentru că cel care se străduiește să muncească obține profit din propria muncă iar celălalt așteaptă o despăgubire de la stat. Ar trebui, deci, să fie limitate despăgubirile! Și atunci producătorii ar fi forțați să creeze un Fond Mutual care să aducă soluția”, a declarat Achim Irimescu.
Făcând o referire la despăgubirile din campania 2016, ministrul spune că momentan nu s-a luat o decizie clară dar speră ca până la sfârșitul anului să vină cu o soluție pentru fermieri. ”Anul acesta avem o mare problemă. Și anume, avem 1 milion de hectare calamitate și căutând soluții am văzut că practic pe legislația europeană sunt doar două căi: ajutorul de minimis care este în cuantum de minim 15.000 de euro/producător pe o durată de 3 ani și este consumat (bugetul n.r) pentru că noi am avut perioada 2014/2015/2016. A doua soluție este să notificăm Comisia Europeană după care se vine cu calculul. Deci fiecare fermier care a reclamat pierderi trebuie să vină cu date contabile pentru trei ani anteriori. Și doar așa se stabilește pierderea! Altfel, ce spune fermierul este exact ce spuneam cu producătorul agricol cu 2 tone în Bărăgan și vecinul cu 9 tone. Deci cum stabilești? Comisia Europeană are reguli clare și noi suntem parte a Uniunii Europene și aici dificultatea de a despăgubi acești producători agricoli. Ne străduim să găsim o soluție dar, repet, este foarte dificil pentru fermierii care nu au contabilitate”, a mai subliniat ministrul.
În 2015, fermierii au primit bani de la Ministerul Agriculturii pentru pierderile de venit cauzate de secetă, sume ce au fost achitate din bugetul de stat. Au fost eligibile pentru plată exploatațiile care au avut pierderi de cel puțin 30% pentru anumite culturi, și care îndeplineau următoarele condiții:
-Erau producători agricoli persoane fizice și deţineau atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol;
-Erau producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare;
-Erau producători agricoli persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu/sau fără personalitate juridică constituite conform legii.
Iată ce sume au fost plătite fermierilor:
Banii au fost plătiți în funcție de procentul de calamitate pe care l-au avut fermierii trecut în procesul verbal și care se raportează la plafonul maximal al despăgubirilor aferente fiecărei culturi.