• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUMELE pe care APIA LE VIREAZĂ la A DOUA TRANȘĂ DE PLATĂ A SUBVENȚIILOR!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    A doua tranșă de plată a subvențiilor aferente anului de cerere 2016 ar urma să intre la autorizare de luni, 5 decembrie, potrivit declarațiilor făcute pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro de către directorul general al APIA, Adrian Pintea. Până pe 30 noiembrie, agenția a autorizat la plată și a virat beneficiarilor, conform regulamentelor europene, ca avans, un procent de 69% din schemele de plată pe suprafață. 

    În prima tranșă s-a achitat o mare parte din plata pe suprafață, însă crescătorii de animale nu au primit sprijinul pentru activitatea lor în zootehnie, ci doar pe ce au avut pe vegetal. Nu toți fermierii au intrat însă la avans, rămânând neplătiți cei care sunt în eșantionul de control și la care fie gradul de neconformitate nu a fost sub 5% din suprafață, fie în cazul lor nu s-a finalizat controlul.

    În primă fază, pe listele care sunt pregătite să fie procesate la plata integrală a subvențiilor se află 260.000 de fermieri. ”Sunt în primă fază fermierii care au primit deja avansul de 69% în cazul cărora vom completa cu restul de 31%. Cred că vom avea 250.000-260.000 de fermieri în prima tranșă”, declara asăptămâna trecută, pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro, directorul general al APIA, Adrian Pintea.

    Cei care intră primii în tranșa a doua de plată a subvențiilor vor primi fie diferența  de 31% rămasă neachitată de la avans, fie suma integrală dacă este cazul unor fermieri care nu au primit până acum nici un ban din campania pe 2016.

    Vă reamintim că singurele cuantumuri fixate de APIA pentru anul 2016 fac referire la plățile pe suprafață (din ele s-a calculat și procentul la avans – 69%), după cum urmează:

    Schema de plată unică pe suprafață – SAPS: 96,8861 euro/ha

    Schema de plată redistributivă:
    Nivelul 1 (1-5 ha) = 5 euro/ha
    Nivelul 2 (5-30 ha) = 48,8554 euro/ha

    Schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (plata pentru înverzire): 57,3714 euro/ha

    Schema de plată pentru tinerii fermieri: 22,8718 euro/ha

    Deși cuantumurile plăților APIA sunt mereu exprimate în euro, agenția de plăți virează fermierilor contravaloarea aceastor sume în lei. Pentru anul 2016, plățile se calculează după cursul Băncii Centrale Europene din data de referință 30 septembrie 2016, și care a fost de 4,4537 lei pentru un euro.

    Referitor la banii autorizați la plată pentru campania 2016, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat pe 28 noiembrie, că a autorizat la plată suma totală de 859.709.731,41 milioane euro, reprezentând avans aferent Campaniei 2016, pentru un număr de 750.474 fermiericare au depus Cerere unică de plată.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă