EXCLUSIV! SUBVENȚIE SPECIALĂ pentru MICII FERMIERI: 36 DE EURO/CAP DE VACĂ!
Roxana Dobre -IMPORTANT pentru fermierii care nu au încasat subvenții mari în campania 2015! Ministerul Agriculturii le pregătește producătorilor agricoli care au încasat doar Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT) un ajutor excepțional care va fi plătit după 1 ianuarie 2017! Anunțul a fost făcut în premieră de către ministrul agriculturii, Achim Irimescu, la Balul Fermierilor eveniment ce a avut loc pe data de 5 noiembrie la Târgul Indagra iar astăzi a anunțat, tot în exclusivitate pentru Agrointeligența -www.agrointel.ro, și care este cuantumul pe care fermierii l-ar putea primi pe cap de animal!
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, le-a dat o veste bună fermierilor chiar din Studioul Agrointeligența, acolo unde a fost invitat astăzi pentru a le explica LIVE producătorilor agricoli cele mai noi decizii despre plata subvențiilor dar și alte probleme la zi din agricultură. Șeful de la agricultură a anunțat și care este cuantumul pe care crescătorii de animale îl vor primi începând de la 1 ianuarie 2017.
”(…)Reamintesc faptul că din bugetul european am primit 5,5 milioane de euro pentru sectorul laptelui, pe care l-am dublat din bugetul național și după 1 ianuarie crescătorii de animale o să primească un ajutor excepțional. Cuantumul o să fie cam de 36 de euro pe cap de animal iar banii vor ajunge la toți cei care, așa am judecat eu corect și normal, au luat ANT-urile dar nu au primit Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ). Deci vorbim despre fermierii care dețin între 3 și 9 vaci inclusiv și care vor primi această subvenție de 36 de euro pe cap de animal”, a declarat Irimescu în exclusivitate pentru Agrointeligența -www.agrointel.ro.
Vă reamintim că Agrointeligența -www.agrointel.ro. a fost prima publicație agricolă care a făcut public acest nou ajutor excepțional care îi vizează în principal pe fermierii mici. Cine sunt fermierii care pot depune cereri? ”Se preconizează că o să fie un număr mare de fermieri care se încadrează la acest sprijin. Banii vor merge doar la fermierii mici care nu s-au încadrat pentru sprijinul cuplat zootehnic în campania 2015. Banii vin și de la bugetul de stat atât pentru sectorul porcinelor cât și pentru producătorii de lapte, deci jumătate sunt bani europeni și restul din bugetul național”, a explicat în exclusivitate pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro, Claudiu Frânc.
Cererile vor fi depuse la APIA iar fermierii nu sunt obligați să prezinte vreo situație a producției de lapte sau vreun contract de livrare dar singura regulă este să NU fi beneficiat de sprijin cuplat zootehnic în campania 2015.
În plus, cererile se vor depune la agenția de plăți ”de la A la Z” fără ca aceasta să aibă vreo legătură cu cererea unică depusă deja în campania 2016. ”Deci sprijinul nu este condiționat de vreo producție și nici nu se va mai lega de acea dată istorică cum a fost la Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT). Trebuie să compensăm și pierderile pe care le-au avut producătorii agricoli care dețin până în 15 capete și au pierdut în campania 2015 Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ-ul) din diferite motive: că s-au tăiat din animale, că nu au fost eligibile pentru că au depășit vârsta de 8 ani, etc. dar au suportat costurile pentru Controlul Oficial al Performanțelor COP) și Registrul Genealogic (RG)”, a mai spus Claudiu Frânc.
În campania 2015, crescătorii de animale au beneficiat pentru plata ANT-ului de un cuantum de 447 de lei pe cap de animal și a fost acordat și fermierilor care dețin între 2 și 10 animale!