EDITORIAL. Votați agricultura națională și alimentul românesc!
Vlad Macovei -
Oferta electorală a partidelor politice în ceea ce privește agricultura nu trece de genunchiul broaștei. Ori prea general, bla-bla-uri mai direct spus, ori prea marginal, tăiat firul în patru pe niște detalii.
Acest lucru arată un două lucruri. Primul e evident: politicienii nu au stat de vorbă cu fermerii, cu specialiștii din companiile de agribusiness, cu antreprenorii din industria alimentară, nu au luat pulsul de la firul ierbii și asta îi face să nu știe și cu atât mai puțin să înțeleagă care sunt temele de dezbatere electorală care ar fi relevante pentru agricultura românească. Al doilea lucru arată lipsa completă de viziune: un politician de top nu numai că discută și înțelege dar și propune, pro-activ, soluții originale, inovative, care chiar pot face diferența. Să îl facă pe fermier să exclame, uite, domnule, un politician care merită votat, știe care sunt problemele și vine cu soluții. Nu, nu e naivitate, e normalitate. În politica agricolă am trăit atâta vreme în anormalitate încât normalitatea pare ceva lipsit de orice șansă. Și astfel, an de an, irosim mult din potențialul fantastic pe care oamenii din agricultură îl pot aduce pentru bunăstarea compatrioților lor. Progresăm, nu spune nimeni altceva, dar unde am fi fost dacă progresul s-ar fi produs cu viteză normală?
Să revenim la pasul întâi: identificarea adevăratelor probleme ale agriculturii și industriei alimentare românești. Părerea mea este că dacă le rezolvăm pe cele de mai jos, ne putem apuca de următoarele probleme dar vom avea deja o viteză de progres rezonabilă.
Agricultura
1. Definirea rolului statului pe piața funciară. Înființarea unei agenții care să se ocupe de cumpărarea de teren de pe piața liberă, pe care mai apoi să îl concesioneze fermierilor prin licitație. Ar rezolva multe discuțiile legate de vânzarea terenurilor către străini, deoarece statul ar avea drept de preempțiune. Respectiva agenție poate fi listată pe bursă, poate face emisiune de obligațiuni astfel încât fondurile de investiții care vor să parieze pe agricultura românească o pot face și fără să cumpere pământ.
2. Lipsa unei strategii clare anti-secetă si schimbări climatice. Include strategia pe irigatii dar nu se refera la atât. Mai include schimbări de tipuri de culturi, de proceduri agricole, soiuri tolerante la secetă, planuri de afaceri pentru zonele cu probleme climatice. Aici asociațiile profesionale, camerele agricole, companiile de agribusiness ar trebui implicate și într-un an de zile putem avea ”Manualul fermierului în lupta cu seceta” pe masa fiecărui agricultor român.
3. Stabilirea și punerea în practică a unui plan național privind ferma mijlocie, ferma de familie. Ar trebui să fie coloana vertebrală a agriculturii românești. Până la 300 de hectare, integrare, eventual și cu industria alimentară. Care este ghidul de funcționare a unei asemenea ferme?
4. Fermieri mari și foarte mari avem, cred destui. Cei care se încadrează acum în această categorie sunt oameni de afaceri în toată firea, fac performanță, sunt stâlpi ai comunității locale, sunt cei care pun România pe harta agricolă a Europei și a lumii. Pentru ei trebuie găsit răspunsul la următoarea întrebare: cum facem să îi ajutăm să obțină prețul corect pentru recolta lor și cum îi putem implica, prin organizațiile patronale, în alcătuirea unei legislații clare și coerente în domeniul agricol.
5. O nouă reformă funciară. Mai bine zis o actualizare a tuturor proprietăților agricole din România, un moment zero al hârtiilor despre pământ. Cadastru și intabulare doar după ce depășim acest moment zero care, atenție, va fi extrem de dureros dar necesar. Este nevoie de curaj și viziune din partea politicienilor pentru că doar ei pot face această reformă.
Industria alimentară
1. Concurența neloială pe care produsele din import o fac produselor autohtone. Lipsa unui control real a ce intră în țară. Lipsa oricarei presiuni administrative pentru descurajarea importurilor ieftine de produse alimentare.
2. Poziția arogantă a marilor retele de retail în a sabota furnizorul român de produse alimentare. Lipsa unui control real din partea statului pentru acest tip de afacere.
3. Lipsa oportunităților în turism, agroturism și turism al tradițiilor. Nici nu ne dăm seama ce oportunități se pot deschide în mediul rural!
4. Legislația prea restrictivă în domeniul sanitar-veterinar. România aplică una din cele mai dure legislații la nivel european și asta blochează micii producători alimentari. Suntem mai catolici decât Papa, în ciuda interesului nostru național. Iar interes național nu înseamnă numai cuvinte goale ci și, de exemplu, puncte de sacrificare mobile pentru ca toți porcii crescuți în gospodăriile individuale să poată fi valorificați economic. Adică să ajutăm niște români să trăiască decent și fiscalizat de pe urma muncii lor.
5. Definirea naționalismului alimentar așa cum o fac francezii, italienii sau nemții: când ai două produse cu prețuri și calități similare este normal să îl alegi pe cel autohton. Nu se încalcă nici o lege a economiei de piață, doar se respectă o lege a bunului-simț.
Acest editorial a fost publicat în ediția specială de Indagra a revistei Agrointeligența.
