• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • GABRIEL ILIE, primul producător tradițional CARE ȘI-A FĂCUT FRANCIZĂ. Produsele sale SE VÂND DEJA ÎN CINCI JUDEȚE SUB BRANDUL GABIOTI!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Cât a muncit printre străini, în Cipru, Spania și Germania, pentru a pune bani deoparte și a se întoarce acasă, la Pleșcoi, buzoianul Gabriel Ilie nu se gândea că brandul său de preparate tradiționale din carne va ajunge, încet-încet, să cucerească România. Este prezent deja în cinci județe, dar lucrurile decurg bine și primește oferte din toate colțurile țării din partea celor care vor să își deschidă o afacere unde să vând produsele marca Gabioti.

    Gabriel Ilie a început afacerea sa și a familiei acasă, în Pleșcoi: ”La noi în familie s-au făcut de tradiție cârnații de Pleșcoi și bineînțeles nu am rămas doar la ei, la pastrămă sau ghiudem. Toate pe bază de carne de oaie. Eu m-am extins, am diversificat gama de produse”, a mărturisit producătorul din Buzău invitat la Agrointeligența LIVE în cadrul campaniei ”Susținem producătorul român!”.

    Citiți și: Un buzoian este singurul producător de mici tradiționali din România: Ilie Gheorghe are atestat pentru nouă preparate din carne

    Gabriel Ilie s-a consacrat ca primul care și-a atestat celebrii cârnați de Pleșcoi, dar și micii preparați după rețeta veche. A continuat și a ajuns la 10 produse atestate tradițional și pe care poate să pună logo-ul de la Ministerul Agriculturii, o garanție a calității. Este verificat la sânge atât de autoritățile care l-au făcut ”tradițional cu acte în regulă”, cât și de cele ce țin de partea sanitar-veterinară sau cea fiscală. Le face față tuturor și, în acest timp, câștigă noi clienți care îi trec pragul în drumurile lor prin țară, oprinde-se la carmangeria sa din Pleșcoi.

    Faima produselor Gabioti a trecut însă demult granițele Pleșcoiului. Era doar o chestiune de timp până când preparatele lui Ganbriel Ilie să ajungă și pe mesele bucureștenilor. A început cu un magazin în Piața Delfinului, un magazin care, deși nu-i al lui, îi poartă numele, sigla și îi vinde marfa. Prima franciză Gabioti, mai tehnic spus.

    Pentru Gabriel Ilie este o posibilitate de a vinde și altor clienți decât celor care ajung la Pleșcoi, iar pentru un mic antreprenor din Capitală a fost șansa de a face profit comercializând produse tradiționale de calitate, cu atestat și foarte căutate. Au urmat apoi alte magazine ”pe același tipar”: ”Este un magazin în satul Pleșcoi. Oamenii găsesc produsele noastre și în oraș, în Buzău, iar în orașele mari nu sunt magazinele mele. Vând sub brandul meu, sub marca mea, vând aceste produse tradiționale. În București sunt prezenți într-un singur loc, în Piața Delfinului, mai avem în Călărași, Constanța și Ploiești. Deocamdată zonele care ne-au fost mai aproape. Ne sună mulți și ne cer livrări la domiciliu, dar încă nu putem onora acest timp de comerț”, vorbește fondatorul Gabioti despre strategia sa de vânzări. Despre gustul deosebit al produselor din carne de la Pleșcoi, producătorul spune că totul vine de la natură: ”Specială este și zona unde sunt crescute oile. Fiind vulcanii noroioși în zona noastră, solul este un pic mai sărat și dă ierbii alt gust. Acest lucru se cunoaște și la carne, când o procesezi”, spune ”Regele Cârnaților de Pleșcoi”.

    Citiți și: Cârnații de Pleșcoi își caută recunoașterea în UE: O asociație formată din șase firme a depus caietul de sarcini ce va pleca la Bruxelles

    În perspectivă, pentru perioada următoare, Gabriel Ilie are în plan ”o făbricuță mai mare”, extinderea rețelei unde își vinde producția și se implică mai departe în recunoașterea cârnaților de Pleșcoi la nivel Uniunii Europene ca produs cu denumire protejată, documentația fiind deja trimisă la Bruxelles din luna aprilie a acestui an.

    Te-ar mai putea interesa

    O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop Fermierul Samson Popescu pune pe pauză fabrica de peleți din cauza cheltuielilor la curent și motorină Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes!

    Ultimele știri

    Fermierul Vasile Balcan: ”Transporturile noastre de cereale către Portul Constanța au întârzieri de 40-50 zile” Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată Rapița românească are concurență la Constanța după ce Ucraina a venit cu o ofertă similară de preț Florin Stănică, președintele ASAS, distins cu premiul internațional ”ICA Excellence Award 2026” la categoria ”Excelență în Networking”