Cum a distrus un supermarket un oraș
agrointeligenta.ro -
A fost odată un oraș mic numit, să zicem, Zalău. În acest mic oraș, oamenii își făceau cumpărăturile la câteva mici magazine, își cumparau fructele și legumele din piață, hainele de la mici croitori sau fabricate local și își construiau casele cu mici constructori din zonă. Câțiva mici comercianți au început să prospere și au început să investească bani în construcții, în propriile magazine sau în noi afaceri generând noi afaceri. Alți mici întreprinzatori au acoperit nouă cerere cu firme mici de construcții, cu mici sere si evident au angajat parte din populația orasului. Încet-încet, orașul nostru se dezvolta și începuse să se formeze o micuță clasă de mijloc a cărei putere de cumpărare creștea de la an la an.
Într-o zi, în centrul orașului, un lanț internațional de supermarketuri a venit si a deschis un imens magazin. În acelasi timp, agresiv, pe toate televiziunile straine, locuitorilor micului oras li se inducea un stil de viata extravagant, stralucitor insinuandu-se in mentalul colectiv in cel mai pervers mod dupa lungi studii de psihiologie sociala. Practic un nou mod de viață.
Prima dată oamenii au mers din curiozitate la noul, luminosul si uriasul magazin. Era ceva ca în filme, ca în modul de viață văzut la televizor. Acest magazin era o parte din iluzia prosperității și a unei vieti la care ei nu ajunsesera inca. Dupa aceea au observat ca produsele vandute aici erau mai ieftine decat la vechile bacanii de unde isi cumparau cele necesare. Incet-incet orbiti de multimea produselor si veselia culorilor de pe ambalaje au inceput sa cumpere mai mult si mai mult.
Disperați, micii comercianti au constatat că volumul vânzărilor le scădea pe zi ce trece. Au redus ințial preturile. Unii chiar au rezistat câîiva ani. După un timp, însă, supermarketul a început să scadă prețul și să facă promoții, în mod ciudat, chiar la produsele care rezistau. Micii comercianți au fost nevoiți să închidă magazinele. Mulți oameni au ramas șomeri. Bătălia pentru prețuri s-a ascutit si mai mult sustinuta de un mediu politic incompetent si corupt. Romania a adoptat celebrul “Codex Alimentarius” menit să susțină ieftinirea produselor din supermarket. Prețurile în supermarket au scăzut și mai mult. Mezelurile se puteau face acum din resturi si adaosuri chimice,carnea nu mai era perisabila injectata cu chimicale, legumele rezistau de acum o luna si erau perfecte, conservele nu mai erau conserve, hainele au inceput sa fie aduse din China, Bangladesh si alte tari la preturi mult mai bune ducand astfel la falimentul micilor fabricate locale. Sute de afaceri locale au dat faliment si mii de oameni au ramas pe drumuri. Țăranii și-au părăsite câmpurile și și-au abandonat serele. Banii încasați pe cumpărături au fost transferați în alte țări și nu s-au mai întors în economie. Miniștri importanți în guverne se lăudau cu noile investiții compensând în același timp cu împrumuturi lipsurile din bugete și neînțelegând ce se întâmplă, preocupați mai mult de propriile afaceri-căpușă sau de furtișaguri.
După câțiva ani…
Anii au trecut peste micul oraș Zalău. Tinerii, în lipsa de locurilor de muncă și în lipsa perspectivelor, au ales să plece în orase mai mari la studii și în cea mai mare parte în afara țării la munca de jos. Au fost numiți “scalvii Europei” și au învățat ce înseamnă umilința, chiar ei descendenți direcți ai dacilor de la Porolissum. Constructorii s-au împrăștiat în toate colțurile lumii, croitoresele pricepute au ajuns îngrijitoare în țările Europei.
Acum magazinul din centrul Zalăului arăta vechi și obosit. Si-a atins obiectivul. A secat financiar mica comunitate și nimeni nu mai pune preț pe calitate. Marfa este din ce în ce mai proastă și mai puțin diversificată. Câțiva producători internaționali domină rafturile cu “mâncarea zombie”. Populația rămasă s-a îmbolnavit din cauza alimentației chimizate și lipsită de valoare nutritivă. Cei care au rămas sunt îmbătrâniți într-un oraș-umbră a ce a fost odată. Clădirile sunt în paragină, blocurile sunt pe jumătate nelocuite, grupuri mafiote de politicieni se mai bat pe ultimele firmituri ale unor bani împrumutați de la FMI. Sărăcia a cuprins întregul orășel numit odata Silvania de la frumoasele păduri care îl înconjurau. La țară, populația rămasă s-a refugiat în băutură și a abandonat munca câmpului pentru că nu mai existau beneficii. Societatea murea încet, lent și normalitatea, morala, cultul muncii și demnitatea deodată cu ea. România ca țară își trăgea greu ultima rasuflare, sufocată de involuție…
Și totuși, după ani de zile de sărăcie, îndobitocire și corupție, un grup de tineri a hotărât să schimbe lucrurile. În multe cazuri era prea tarziu dar merita încercat – o să vă povestesc altă dată despre acest grup.
Concluzii
Această poveste tristă este adevărată. Am putea să o extrapolăm la nivelul întregii Românii. Dragii mei, avem o putere incredibilă pe care nu o folosim. Puterea de a alege. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă de mâine nu am mai merge să cumpărăm nimic din supermarketuri. Imaginați-vă ce ar fi dacă de mâine am cumpăra atent doar produse și servicii românesti. Încet-încet, micile afaceri ar prinde viață, s-ar crea mai multe locuri de muncă, ar crește prosperitatea socială, nivelul impozitelor, masele de manevră electorală s-ar reduce și, în final, am trăi mai bine.
Ați observat cum supermarketurile se extind peste tot, în fiecare orășel, în fiecare cartier până la ultima mie de oameni? Adevarate malaxoare de mici afaceri, acestea sunt țevi prin care se scurg banii în afara României.
Majoritatea românilor îți fac cumpărăturile în weekend. De aceea am ales să postez acest articol azi. Credeți că aveți control asupra vieții voastre? Credeți că trăiți într-un sistem autonom? Vă înșelați – realitatea este că trăiți într-o societate deterministă. Ok. Puteți să o numiți, dacă vreți, colonie – mulți cred că exagerez când spun că România este o colonie. Într-o zi o să povestim și despre asta și o să facem o tetra-capilo-tomie despre acest subiect.
Realitatea este că sunt putine lucruri care le putem controla cu adevarat. Unul din aceste lucruri este alegerea felul in care ne cheltuim banii. Mai concret, alegerea felului în care cumpărăm. Se îndoiește cineva că între prosperitatea unui popor si felul in care isi produce cele necesare exista vreo corelatie? Se indoieste cineva ca un principiu economic sanatos spune ca este mai bine sa ai excedent de export decat deficit. Va mai indoiti dupa aceasta criza a datoriilor ca exista o stransa legatura intre prosperitatea unui popor si datorii?
În încheiere, vă lansez o ghicitoare.
Cum se numește un om care lucrează la o companie care este acționara la o bancă la care omul are un credit la un apartament pe 30 de ani și care este acționară printr-un fond de investiții la un lanț de la magazine de la care omul nostru își cumpăra alimentele necesare?
Acest text este o preluare de pe site-ul www.reportajelive.ro
