• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Florin Ilia, Siveco: Subvențiile APIA nu vor avea întârzieri în 2017

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Florin Ilia, directorul general al companiei Siveco – dezvoltatorul platformei informatice a APIA, dă primele informații concrete despre plata subvențiilor APIA în anul 2017. Șeful Siveco le transmite fermierilor că plățile directe din acest an nu vor suferit întârzieri și că în acest an nu se va repeta situația din campania 2015!

    „În 2016, plăţile pe suprafaţă au întârziat pentru că implementarea sistemului a început târziu, iar de acum încolo nu vor mai exista astfel de probleme”, a declarat, într-un interviu pentru Mediafax, Florin Ilia, directorul general al companiei Siveco – dezvoltatorul platformei informatice a APIA.

    „În România, de la opt scheme pe care se acordau plăţi în vechea formulă s-a ajuns la 84 de scheme prin noua Politică Agricolă Comună. În condiţiile acestea, şi sistemul informatic – impus în mod obligatoriu de Uniunea Europeană – trebuia refăcut, s-a refăcut în toate ţările membre. Or, această schimbare trebuia demarată din vreme, de la sfârşitul anului 2014. În realitate, din anumite motive, ea a început abia în septembrie 2015. Noi nu zicem că întârzierea a fost de un an, pentru că în acel timp poate s-au clarificat anumite lucruri, dar totuşi întârzierea a fost uriaşă. Acuma, dacă trenul pleacă din gara Lehliu spre Bucureşti şi ajunge la destinaţie cu doar o oră întârziere, asta deja e mai bine – exact asta s-a întâmplat şi cu sistemul informatic”, a spus Florin Ilia.

    El a precizat că „puteam să ne prevalăm de faptul că s-a început târziu şi să spunem că sistemul a început în septembrie 2015, trebuia încheiat într-un an, aşa că vi-l livrăm în septembrie 2016… Dar n-am făcut asta, am lăsat de la noi, am pus de la noi şi am reuşit să obţinem acest rezultat”.

    „În raportul de la un an de guvernare, Cabinetul Cioloş s-a referit şi la acest sistem, în sensul că funcţionarii APIA şi dezvoltatorii software au reuşit să facă sistemul doar în câteva luni – asta e cheia a tot ce s-a întâmplat”, a mai spus oficialul.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri Avans APIA 2026. Listă nouă, cu încă 100.000 de fermieri, de astăzi la plata primei tranșe din subvenții O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier? Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar

    Ultimele știri

    Ucraina ”împinge” spre România cantități uriașe de ulei de floarea-soarelui, rapiță și soia Șeful ANSVSA a dat startul vaccinării oilor. Centrele de colectare și fermele mari sunt primele pe listă Șeful ANSVSA a recepționat primele doze de vaccin pentru oi și capre: ”Va ajunge în județele critice” Virusul Shamonda a trecut de la bovine la oameni și s-a înregistrat oficial primul deces Fermierii din R. Moldova cer prelungirea licențierii pentru cerealele din Ucraina: ”Ne așteaptă catastrofa”