• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fungicidele Archer Turbo și Seguris Xtra, noutățile anului 2017 de la Syngenta

    Roxana Dobre -

    Produse noi pentru fermieri! În 2017, pentru protecția plantelor, Syngenta a scos pe piață două produse noi și anume Archer Turbo care este un fungicid ce conţine două substanţe active din clase chimice diferite, cu efect preventiv, curativ şi eradicativ și Seguris Xtra care este, de asemenea, un fungicid cu acțiune preventivă și curativă extrem de eficient pentru combaterea bolilor majore fungice la grâu.

    Bogdan Guță, Campaign Manager Cereals Syngenta
    Bogdan Guță, Campaign Manager Cereals Syngenta

    Archer Turbo este un fungicid sistematic ce conţine două substanţe active din clase chimice diferite, cu efect preventiv, curativ şi eradicativ. Datorită substanţelor active şi formulării, Archer Turbo acționează chiar şi la temperaturi mai scăzute, făcând acest produs ideal pentru tratamentele timpurii. Având două mecanisme de acţiune diferite Archer Turbo reduce riscul apariţiei rezistenţei. ”Propiconazol este absorbit prin părțile verzi ale plantelor, mare parte din el fiind absorbit în prima oră de la aplicare. Se translocă în plantă acropetal prin xylem. Datorită distribuirii sistemice, propiconazol este în mod rapid şi uniform depozitat în ţesuturile plantei. Propiconazol distruge fungii din interiorul plantei în momentul formării primilor exhaustori. Opreşte dezvoltarea fungilor prin inhibarea biosintezei ergosterolilor în membranele celulare, acţionând ca inhibitor de demetilare (DMI). Deşi modul de acţiune al propiconazol permite utilizarea sa preventivă, curativă şi eradicantă, este recomandat ca acesta să fie aplicat în stadiile primare ale dezvoltării patogenilor”, a explicat Bogdan Guță, Campaign Manager Cereals Syngenta în cadrul unui Summit-ul dedicat fermierilor din sud-estul țării.

    Acesta a explicat fermierilor că datorită fenpropidin-ului care are acţiune sistemică, mare parte din substanţă este absorbită în prima oră de la aplicare. ”Se translocă în plantă acropetal prin fluxul de transpiraţie. Fenpropidin prezintă un efect eradicant marcant în special asupra făinării. Dacă este aplicat în termen de 3 zile de apariţia simptomelor de infestare, previne împrăştierea patogenului şi penetrarea acestuia în ţesuturile plantei. Fenpropidin asigură o foarte bună eficacitate şi în aplicările preventive. Fenpropidin acţionează ca un inhibitor al biosintezei ergosterorilor, dar modul lui de acţiune diferă de cel al fungicidelor azolice. Este foarte important în managementul prevenirii apariţiei rezistenţei în controlul făinării din cultura de cereale. Fenpropidin îmbunătățeşte eficacitatea propiconazol în combaterea Rhynchosporium secalis şi Pyrenophora teres la orz”, a mai spus specialistul Syngenta.

    Iată și modul de aplicare a



    fungicidului:

    Atenție! Archer Turbo este compatibil cu foarte multe produse de protecţia plantelor uzuale. Pentru o folosire corectă a produsului, înainte de amestecarea Archer Turbo cu orice alt produs de protecţia plantelor sau îngrăşământ, trebuie sa consultaţi tabelele cu compatibilităţi şi să efectuaţi un test pe cultura respectivă.

    Seguris Xtra, a doua noutate de la Syngenta pentru anul 2017, este, de asemenea, un fungicid cu acțiune preventivă și curativă extrem de eficient pentru combaterea bolilor majore fungice la grâu. ”Acest produs are trei substanțe active și trei moduri de acțiune diferite. Vorbim de ciproconazol care se absoarbe foarte ușor în plantă și are un efect curativ. Mai mult, strobilurina furnizează efectul de înverzire, crește toleranța la stres și protecție avansată împotriva ruginilor, helmintosporiozei și setoriozei. Datorită duratei lungi de protecție și combaterii puternice izopirazamul reduce presiunea generală a bolii în cultură. Aceasta ajută la prelungirea perioadei verzi a culturii și crește capacitatea acesteia de a converti energia solară în producții din ce în ce mai mari și de calitate”, a explicat specialistul Syngenta.

    Seguris Xtra, se aplică foliar înainte sau la debutul infecției. Se aplică maxim 2 tratamente/an pe aceeași cultură la interval minim de 14 zile de la primul internod și până la începutul înfloririi.

    Fermierii prezenți la Summitul de la Sibiu au întrebat și care este prețul noului produs din portofoliul Syngenta. ”Prețul nu este foarte mare. Dar având în vedere că este vorba despre o nouă generație și despre un produs cu o eficacitate foarte bună bineînțeles că și prețul este puțin mai ridicat, a mai punctat specialistul.


    Te-ar mai putea interesa

    Schimbare majoră în ferma lui Sorin Mănoiu, unul dintre cei mai cunoscuți cultivatori de cartofi din România Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Subvențiile APIA care intră în conturi până la Crăciun!

    Ultimele știri

    Subvenții APIA. Fermierii de pe lista de plăți de dinainte de Crăciun Alertă meteo de ninsori! Județele unde ninge înainte de Crăciun Rusia și-a stabilit cotele de export la cereale pentru 2025. La porumb e jale!