CREȘTEREA ALBINELOR. Ce lucrări obligatorii se fac în stupină ÎN LUNA FEBRUARIE
agrointeligenta.ro -Luna februarie, ultima lună de iarnă este momentul în care albinele sunt spuse unor factori de stres extremi. Prima parte a lunii februarie este caracterizată de instabilitate atmosferică, care determină apariția zilelor reci, cu ninsori abundente, viscolite cu zile sau nopți senine. În a doua parte a lunii apar și zile primăvăratice cu temperaturi de până la 15ºC. Aceste temperaturi fac posibile zborurile de curăţire atât de benefice asupra sănătăţii albinelor. Pentru această lună apicultorii trebuie să acorde o atenție deosebită stupului și să ofere familiilor de albine suficientă hrană pentru a trece cu bine peste ultima lună de iarnă.
Zborurile de curățire încep la o temperatură 10ºC
Pentru efectuarea zborurilor de curăţire este necesară o temperatură de minim 10ºC la umbră. În această lună durata zilei creşte, matca depune ouă din ce în ce mai mult, creşterea puietului sporind consumul de hrană la 1,2-1,5 kg/lună sau 50g zi, dublu faţă de perioada de inactivitate. La ascultare, zumzetul familiilor sănătoase devine ceva mai intens dar uniform.
Ce trebuie să faceți în stupină în luna februarie?
În luna februarie apicultorul trebuie să acționeze în următoarele direcții:
– Verificarea periodică a stupinei pentru prevenirea deranjării şi neliniştirii familiilor de albine ca urmare a atacului unor animale sau păsări;
– Îndepărtarea fără zgomot a gheții și a zăpezii neafânate de pe scândurelele de zbor ale stupilor;
– Desfundarea urdinișurilor de albinele moarte și pregătirea vetrei de stupină pentru zborurile de curățire;
– Stimularea efectuării zborului de curățire. Zborul de curățire al familiilor de albine oferă informații prețioase despre starea de sănătate a familiei de albine. Familiile puternice efectuează zborul pe parcursul a 30-40 minute. Un număr redus de albine la zbor arată că familia este slabă sau bolnavă. Albinele care au un comportament de parcă ar căuta ceva, fiind așezate pe pereții stupului arată că familia nu are matcă. De asemenea, albine cu abdomenul umflat sau apariția fecalelor pe scândurică de zbor denotă faptul că în stup există miere în fermentație sau albinele sunt bolnave de nosemoză. Prezența resturilor de ceară în cantitate mare la urdiniș, pe scândurica de zbor arată că familia de albine a fost atacată de șoareci;
– Dacă din familie nu ies albine, iar la lovirea cu mâna a peretelui din față al stupului acestea nu reacționează înseamnă că familia a pierit. Acești stupi se închid la urdiniș pentru a nu pătrunde albinele hoaţe la începutul primăverii;
– Pentru stimularea și controlul zborului de curățire, în zilele însorite ale lunii februarie se poate înlătura împachetajul existent al stupilor și chiar capacele stupilor;
– Continuarea supravegherii modului cum iernează familiile de albine prin analiza zumzetului albinelor (controale auditive periodice) și analiza „foii de control” pusă pe fundul stupului ori de cate ori timpul permite acest lucru;
– Completarea rezervelor de hrană la familiile ce au rezerve insuficiente prin administrarea de turte din pastă de miere și zahăr pudră, șerbet administrat sub formă de turte sau zahăr candi;
– Pentru prevenirea nosemozei este bine ca turtele de zahăr să fie preparate cu extracte de plante (tip Protofil) doza fiind de 340 ml/10 kg de pasta obținută, având grijă ca Protofilul să fie bine omogenizat în sirop sau miere și apoi să fie adăugat la zahărul pudră;
– Foarte importante pentru dezvoltarea familiilor de albine, turtele proteice, nu se vor administra în această lună dacă, la cel puțin 2 săptămâni de la administrarea acestora, timpul nu permite efectuarea zborurilor de curățire, situație greu previzibilă; de aceea pentru mai multă siguranță este bine ca aceste turte să fie administrate începând cu a doua jumătate a lunii martie;
– Completarea proviziilor se poate face și cu rame cu miere de la rezervă sau de la familiile unde se apreciază că există un excedent (prin rapida apreciere a greutății stupului); familia în cauză este introdusă într-o încăpere încălzită, se deschide și despachetează ușor se observă poziția ghemului și se amplasează fagurii cu hrană lateral ghemului, astfel încât albinele sa ia contactul cu acesta;
– Administrarea turtelor sau zahărului candi se face direct pe vatra stupinei în cantitate de 700g-1kg/familie de albine, la interval de 2-3 săptămâni în funcție de rezerva de hrana existentă în faguri și de consum;
– Tot în această perioadă se continuă lucrările care țin de asigurarea materialului și echipamentului apicol pe anul în curs în funcție de producția planificată (repararea, curățirea, dezinfectarea, vopsirea stupilor, încheierea și însârmarea ramelor, achiziţionarea necesarului lipsă);
Aprecierea modului de iernare al familiilor de albine
Tot în această perioadă este necesară aprecierea modului cum iernează familiile de albine, identificarea și îndreptarea starilor anormale apărute. Iată ce aveți de făcut:
– interpretarea zumzetului albinelor ca indicator în aprecierea stării familiilor de albine;
– aprecierea resturilor existente pe fundul stupului, la urdiniş sau în faţa stupului;
– eliminarea surplusului de umiditate: prin asigurarea unei ventilaţii corecte a stupului care să elimine condensul, să asigure oxigenarea şi să elimine dioxidul de carbon; înclinarea stupilor către peretele frontal pentru scurgerea apei;
– identificarea familiilor bolnave, stabilirea cauzei şi îndreptarea acestor familii (stabilirea diagnosticului prin analize efectuate de laboratoare specializate);
– unificarea familiilor orfane cu alte familii, mai slabe sau introducerea unei mătci de la rezerva (acolo unde acestea există) la familiile orfane observate în timp util; aceste intervenţii se fac în zilele calde cu cel puţin 12ºC sau,
– completarea proviziilor la familiile care prezintă semne de hrană insuficientă asa cum este descris mai sus;
Sursă selectivă: aca.org.ro