• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CONDIȚII NOI pentru SPRIJINUL CUPLAT LA VACA DE LAPTE. Ce fermieri pot primi subvenția cu NUMAI 5 CAPETE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Anunț important pentru fermieri! Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) urmează să primească începând cu 1 martie primele cereri pentru Campania 2017. Sunt însă și producătorii agricoli care nu pot depune în prima parte a campaniei documentele la agenția de plăți!

    Fermierii care nu pot depune cererea unică de plată în luna martie! Claudiu Frânc, președintele Federației Naționale a Crescătorilor de Bovine din România, dă o veste bună crescătorilor de vaci de lapte care nu se încadrau până acum pentru sprijinul cuplat zootehnic. Pragul minim de eligibilitate pentru Campania 2017 o să fie de 5 capete dar, atenție, numai pentru fermierii care provin din zonele cu constrângeri naturale, inclusiv zona montană.

    Anul acesta fermierii care cresc vaci de lapte vor depune cererile de la 1 martie, sigur în funcție de invitația pe care o primesc cu data zi ora la care trebuie să se prezinte. Ordinul cu modificările pentru 2017 a fost finalizat și sperăm să apară în Monitorul Oficial în zilele următoare. Problema va fi, și recomandarea noastră fermă este pentru cei care sunt în zonele cu constrângeri naturale pentru că pragul se reduce la cinci capete. Dacă nu sunt încă înscriși în Registrul Genealogic și în COP le atragem atenția să nu meargă în prima parte la depunerea cererilor până când nu vom reuși să îi rezolvăm și pe dânșii astfel încât să poată să primească adeverința de la RG pentru a fi eligibili pentru anul 2017. Noi am avut deja discuții la Ministerul Agriculturii și trebuie să găsim o soluție pentru a-i înscrie și pe acești fermieri astfel încât să nu piardă banii pentru sprijinul cuplat aferent anului 2017”, a explicat Claudiu Frânc în exclusivitate pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro. 

    De reținut că pragul minim scade de la 10 la 5 capete doar pentru fermierii care provin din zonele cu constrângeri  naturale!

    Claudiu Frânc spune că este foarte important ca și acești fermieri, care aveau sub 10 capete, să primească banii europeni. ”Sunt fermieri care au animale cu Certificat de Origine mai ales că au făcut achiziții prin programul de minimis. Dar pentru ca să poată să primească adeverința de la RG va trebui să aibă încheiate contracte cu asociații de control și cea de registru, să prindă măcar două controale. Și deci aceste motive o să îi ducă pe acești fermieri spre finalul campaniei de depunere a cererilor pentru că altfel pierd sprijinul cuplat iar interesul nostru este să vină cât mai mulți beneficiari ca banii să fie primiți de mai mulți fermieri”, a mai spus Frânc.

    O altă noutate este că din acest an, vârsta maximă pe care o pot avea animalele eligibile la plată este de 10 ani (vârstă valabilă la data depunerii cererii unice fără penalizări).

    Documentele necesare pentru înscrierea animalelor în Registrul Genealogic:

    -Cerere TIP care se solicită de la asociațiile acreditate pentru controlul oficial al performanțelor (COP).
    -Adeverință de la medicul veterinar precum că ferma este indemnă de boli infecto-contagioase sau clinic sănătoasă.
    -Tabel cu toate animalele, completat pe rase și vizat de Oficiul Județean în Zootehnie.
    -Copie carte de identitate al proprietarului exploatației (fermei)
    -Copie C.U.I dacă are firma sau atestat de producător în cazul persoanelor fizice.
    -Copie după pașapoartele animalelor și certificate de origine după caz.

    Iată LISTA asociațiilor acreditate pentru serviciul de determinare a calității genetice a raselor de animale – bovine:

    DENUMIREA ASOCIAŢIEI/ORGANIZAŢIEI ACTIVITATEA PENTRU CARE A FOST ACREDITATĂ ADRESA ŞI DATELE DE CONTACT (TEL.,FAX, EMAIL)
    ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ A CRESCĂTORILOR DE BOVINE “GENETICA”- SATU MAREDirector/Președinte: MOZER FRANCISC Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Viile Satu Mare, Str. Codrului nr. 20A, jud. Satu MareCUI 18033248

    [email protected];

    Tel./Fax:0361/408166; 0721219868

    COOPERATIVA AGRICOLĂ SOMEŞ ARIEŞ – CLUJDirector/Președinte: ŢĂNDREA

    ALEXANDRU

    Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Sănduleşti, Nr. 91A, jud. ClujCUI 28264568

    [email protected];

    Tel.: 0731358314

    ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE ANIMALE “OPERATORUL IA”- NEAMŢDirector/Președinte: MIHĂILESCU MARGARETA Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Tărgu Neamţ, Str. Batalion nr. 13,jud. Neamţ

    CUI 29858666

    [email protected];

    Tel./Fax:0233/662824

    ASOCIAŢIA JUDEŢEANA A CRESCĂTORILOR DE ANIMALE DOMESTICE ŞI PĂSĂRI- BIHORDirector/Președinte: OLTEAN

    ALEXANDRU

    Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Tărian, nr. 643, jud. BihorCUI 24847291

    [email protected];

    Tel.: 0751040034

    ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE BOVINE “NARCISA”- TIMIŞDirector/Președinte: CORAŞ ARDELEAN Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Masloc, nr. 68, jud. TimişCUI 19087726

    [email protected];

    Tel./Fax /Fax:0256/231256

    ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ A CRESCĂTORILOR DE TAURINE BACĂUDirector/Președinte: CHIRILĂ IULIUS Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Bacău, Str. Bucovinei nr. 21, jud. Bacău; CUI 21628378[email protected];

    Tel./Fax: 0234/516163

    ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE BOVINE ŞI A OPERATORILOR ÎNSĂMÂNŢĂTORI DOBROGEA – CONSTANŢADirector/Președinte: GEORGETA SOARE Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Constanţa, Str. Dezrobirii nr. 133, bl.IV7, sc. C, ap. 54, jud. ConstaţaCUI 28376952

    [email protected];

    Tel.: 0734799397

    ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ A CRESCĂTORILOR DE BOVINE COVASNADirector/Președinte: OTVOS MOISE Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Sfântu Gheorghe, Str. Arcușului, nr. 2; Covasna; CUI 14100654[email protected]

    Tel.: 0267/310020

    ASOCIAŢIA GENERALĂ A CRESCĂTORILOR DE TAURINE –FILIALA CĂLĂRAŞIDirector/Președinte: MAGEARU ANTON Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Călăraşi, Str. Flacăra, bl. B1, sc. A, ap. 1;CUI 8156073

    [email protected]

    Tel.: 0242/313066

    ASOCIAŢIA PENTRU CONTROLUL OFICIAL AL PRODUCŢIILOR ZOOTEHNICE VRANCEADirector/Președinte: AVRAM PETRICĂ Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Focşani, Str. Brăilei nr. 121; jud. Vrancea;CUI 19005238

    [email protected];

    Tel.: 0726600724

    ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE TAURINE IAŞIDirector/Președinte: POPA CORNELIU Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Iaşi, Aleea M. Sadoveanu nr. 10 bis;Tel.: 0744389821, [email protected];

    CUI 3420912

    ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE VACI “HOLSTEIN RO”Director/Președinte: ȘERBAN NICUȘOR Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Bd. Ion Ionescu de la Brad, Nr. 8, sec. 1, București; CUI 17946322, i[email protected]Fax;Tel.:0722326953;0723664394
    ASOCIAŢIA GENERALĂ A CRESCĂTORILOR DE TAURINE –FILIALA OLT Director/Președinte: DRĂGULOIU GHEORGHE Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Slatina, Str. Crişan nr. 1; jud. Olt;CUI 1530404

    [email protected];

    Tel.: 0249/424950,0787/868421

    ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE TAURINE FILIALA GIURGIU Director/Președinte: GĂINĂ EMIL Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Giurgiu, Str. Şoseaua Ghizdarului nr. 2;CUI 9559317

    [email protected]

    Tel.: 024/6212367;0722433340

    ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ A CRESCĂTORILOR DE TAURINE SATU MARE 

    Director/Președinte: URDA IOAN

    Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Satu Mare, B-dul Cloşca nr. 94,jud. Satu Mare; CUI 2386677

    [email protected]

    Tel: 0261711072, 0744243042

    ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE ANIMALE BÂRLAD-VASLUI Director/Președinte: COSMA VASILE Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Bârlad, Str. Al. Ioan Cuza nr. 125B, jud. Vaslui; CUI RO 17300975[email protected];

    Tel.: 0749990371

    ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE TAURINE “HUNEDOREANA”HUNEDOARA

     Director/Președinte: BOTA IOSIF

    Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Orăştie, Str. Plantelor nr. 2, jud Hunedoara;CUI RO 25020259

    [email protected];

    Tel.: 0743043323

    ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE VACI BĂLŢATĂ ROMÂNEASCĂ TIP SIMMENTAL Director/Președinte: BULARCA RAUL IOAN Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc Harman, Str. Mihai Viteazu, nr. 382, jud. Braşov;CUI 28419379

    [email protected]

    Tel.: 0268/367890

    ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ A CRESCĂTORILOR DE BOVINE “BOVISIB” SIBIUDirector/Președinte: ANDREI MARCEL Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Şura Mare, Str. Principală nr. 246; jud. Sibiu; CUI RO 22559985[email protected];

    Tel.: 0269/543303

    ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE TAURINE DIN JUDEŢUL MUREŞDirector/Președinte: BOCA IACOB Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Târgu Mureş, Str. Budiului nr. 76, jud. Mureş: CUI 1208949[email protected];

    Tel.: 0265/261931

    S.C. BIAGEN SELECT SRL –BISTRIŢADirector/Președinte: GĂINĂ EMILUŢ Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Bistriţa, Str. Drumul Tarpiului nr. 21A, jud. Bistriţa NăsăudCUI RO 16782582

    [email protected]

    Tel.: 0731338951

    ASOCIAŢIA ABERDEEN ANGUS ROMÂNIA – SIBIUDirector/Președinte: OLTEANU MARCEL ALEXANDRU Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Sibiu, str. Octavian Goga, nr. 1, jud. SibiuCUI 31168722

    [email protected];

    Tel.: 0731358314

    ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE TAURINE DIN JUDEŢUL CONSTANŢADirector/Președinte: OLTEANU CRISTIAN Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Constanţa, Str. I.C. Brătianu nr. 248;CUI 3961241

    [email protected]

    [email protected]

    Tel.: 0722450176

    ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE ANIMALE A JUDEŢULUI GALAŢIDirector/Președinte: PASAT SILVIU Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Mun. Tecuci, Str. Mureş, Nr. 4, jud. GalaţiCIF 27791721

    Tel.: 0723733125

    ASOCIAŢIA ANGUS RO –SUCEAVADirector/Președinte: VASILE I. PACHIŢANU Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Baia, sat Baia, Str. Nicolaie Stoleru, nr. 12, jud. Suceava, CUI 30236250[email protected];

    Tel.: 0752372305

    ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ A CRESCĂTORILOR ŞI LUCRĂTORILOR ÎN REPRODUCŢIA ANIMALELOR BIHORDirector/Președinte: PORUMB VIOREL Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Oradea, Str. Navigatorilor, nr. 43/A, jud. BIHOR, CUI 30071712[email protected];

    Tel.: 0723836104

    ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE ANIMALE ARADDirector/Președinte: SZILAGYI ALEXANDRU Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Com Mişca, Sat Satu Nou, nr. 283, jud. ARAD CUI 29950483[email protected];

    Tel.: 0743816661

    ASOCIAŢIA GENERALĂ A CRESCĂTORILOR DE TAURINE (A.G.C.T.R.)Director/Președinte: NEAŢĂ ÎMPĂRATU TOADER Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Baloteşti, Calea Bucureşti, nr. 1, jud. Ilfov, CUI 9336129[email protected];

    Tel.: 0723392173

    ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE TAURINE BOTOŞANIDirector/Președinte: AZAMFIREI VALERIU Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Botoşani, Aleea Albina, nr. 19, jud. Botoşani, CUI 3585635[email protected];

    Tel.: 0231539324

    ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE BOVINE PENTRU CARNE 

    Director/Președinte: GRIGOREAN DUMITRU

    Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Vornicenii Mici, Com Moara, str. Fermei, jud. Suceava, CIF 29892234[email protected];

    Tel.: 0740216433, 0762632476

    ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE BIVOLI DIN TRANSILVANIADirector/Președinte: ZANC CĂLIN Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale din subfamilia bovine -genul bubaline Loc.Dej, str. Valea Codrului, nr. 61 B, jud. Cluj,[email protected];

    [email protected]

    Tel.: 0264206037; 0730123633

    ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE BOVINE SĂLAJ 

    Director/Președinte: MIRCEA POP

    Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Zalău, Str. Ioan Nechita, nr. 11, Bl. F4A, Ap. 15 , jud. Sălaj, CUI 4986503[email protected];

    Tel.: 0260660157

    COOPERATIVA AGRICOLĂ – OBȘTEA SĂRMAȘULUIDirector/Președinte: CRISTIAN ȚĂRAN Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Sărmaș, Sat. Fundoaia, Nr. 798/A, Jud Harghita,CUI 4986503

    [email protected]

    ASOCIAȚIA CRESCĂTORILOR DE TAURINE BRUNĂ-SCHWYZDirector/Președinte: CODREA GHEORGHE Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Sighetul Marmației, Sat. Bogdan Vodă, Nr. 240, Jud Maramureș,CIF 8476264

    [email protected]

    Tel.: 0723260831;Fax: 0262314522

    ASOCIAȚIA CRESCĂTORILOR DE TAURINE RASA BRUNĂ-FILIALA PRAHOVADirector/Președinte: FLOREA GHEORGHE Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Blejoi, Strada Gării, Nr. 812, Jud Prahova,CUI 9336129

    [email protected]

    Tel.: 0731695938;

    COOPERATIVA AGRICOLĂ TIMLACTAGRO – TIMIȘDirector/Președinte: VIOREL HAPENCIUC Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine Loc. Orăștioara, Jud Timiș,CUI RO26042220

    [email protected]

    Tel.: 0740075336; Fax: 02563936105

    COOPERATIVA AGRICOLĂ SOMEŞ ARIEŞ – CLUJDirector/Președinte: ŢĂNDREA ALEXANDRU Serviciul de determinare a calităţii genetice a raselor de animale la specia taurine (producția de carne) Loc. Sănduleşti, Nr. 91A, jud. ClujCUI 28264568

    [email protected];

    Tel.: 0731358314


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. E oficial: Avans mai mare din plata pe hectar și banii mai devreme în conturi! Canalul Siret–Bărăgan intră în execuție. Contract de 330 milioane de euro pentru primul tronson Fermierii cer derogări pentru transportul cerealelor: „În campanie, șoferii nu lucrează ca în transportul de marfă” E oficial! Lege nouă pentru motorina din agricultură: fermierii vor cumpăra motorină fără acciză Greșeli de evitat la grâu, porumb și floarea-soarelui. Lecții din teren

    Ultimele știri

    Ce trebuie să știe fermierii despre viitoarea recoltă de porumb: tendințe de preț Vești despre prețul grâului: Cotații mai bune în portul Constanța, Rusia crește exportul, cererea Egiptului scade Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță Ploi torențiale, rafale de 70 km/h și grindină. România, sub trei avertizări meteo consecutive Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!”