• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • E OFICIAL! BANII fermierilor – APROBAȚI de Guvern

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    E oficial – banii fermierilor, pregătiți de plată! Sumele pentru crescătorii de animale au fost astăzi aprobate în ședința de Guvern. Executivul a aprobat printr-o Hotărâre, plafoanele alocate ajutoarelor naționale tranzitorii și schemelor de sprijin cuplat, în sectorul zootehnic și a stabilit cuantumul acestora pentru anul de plată 2016. Acestea sunt mecanisme de susținere a producătorilor agricoli care se aplică în perioada 2015-2020.

    Plățile pentru ajutoarele naționale tranzitorii în sectorul zootehnic se acordă fermierilor din sectoarele care au beneficiat de plăți naționale directe complementare în anul 2013, în aceleași condiții specifice în care au fost plătite aceste ajutoare. Vor beneficia de acest sprijin financiar fermieri, persoane fizice și juridice, care dețin teren și animale, cooperative agricole, grupuri de producători care desfășoară activități agricole.

    Plafonul pentru ajutoarele naționale tranzitorii în sectorul zootehnic pentru speciile bovine și ovine/caprine care se acordă pentru anul 2016 este în valoare de 189.609.057 euro, respectiv 844,462 milioane lei și se distribuie astfel:

    25.933.399 euro, respectiv 115,500 milioane lei pentru sectorul lapte, specia bovine;

    108.985.582 euro, respectiv 485,389 milioane lei pentru sectorul carne, specia bovine;

    54.690.076 euro, respectiv 243,573 milioane lei pentru speciile ovine/caprine.

    Plafonul maxim aprobat pentru anul 2016 care se acordă pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, este distribuit astfel:

    1.400.000 euro, respectiv 6,235 milioane lei, pentru specia bovine, categoria bivolițe de lapte;

    28.000.000 euro, respectiv 124,704 milioane lei pentru speciile ovine/caprine;

    11.025.000 euro, respectiv 49,102 milioane lei pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne și metișii acestora;

    81.499.674 euro, respectiv 362,975 milioane lei pentru specia bovine, categoria vaci de lapte

    Ajutoarele se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

    Plățile pentru schemele de ajutoare naționale tranzitorii și sprijin cuplat în sectorul zootehnic se fac în lei, la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2016.

    Instituția publică responsabilă cu implementarea acestor măsuri este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Procedurile referitoare la primirea cererilor de plată, verificarea administrativă și în teren, autorizarea și efectuarea plăților se realizează de către Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură.

    Te-ar mai putea interesa

    De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară

    Ultimele știri

    Adio subvenții APIA mai mari? Eurodeputat român: ”Ursula și-a bătut joc din nou de fermierii români” Raportul USDA pe noiembrie nu modifică recoltele României, dar schimbă jocul pe piețele de cereale. Unde pot câștiga fermierii români? Avans APIA 2026. Plata medie pe fermă a ajuns la 1.705 euro, numărul fermierilor la plată s-a dublat Platforma Hambar a atras o investiție de 250.000 de euro de la Vest Ventures Senatorul Sebastian Cernic îi cere ministrului Agriculturii să prezinte sumele solicitate la Finanțe pentru fermieri!