• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA ANUNȚĂ OFICIAL: De mâine, START LA DEPUNEREA CERERII UNICE!

    Roxana Dobre -

    Anunț oficial de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru fermieri. Agenția de plăți informează că începând de mâine, 1 martie, demarează Campania de primire a Cererilor unice de plată pentru anul 2017.

    Astfel, Cererile unice de plată se vor depune până la data de 15 mai la Centrele judeţene/locale şi la Centrul Municipiului Bucureşti ale/al APIA. ”Recomandăm fermierilor ca înainte de a veni la Centrele APIA să se prezinte la Primărie pentru a verifica în Registrul Agricol situația terenului pe care îl utilizează, iar dacă au în exploatație și animale să verifice situația acestora în registrul Național al Exploatațiilor (RNE) cu ajutorul medicului veterinar concesionar, asociației sau propriilor evidențe, dacă este utilizator SNIIA”, se arată într-un comuncat al agenției de plăți.

    APIA precizează că și în acest an completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic folosind aplicaţia IPA Online care poate fi accesată din butonul dedicat situat pe pagina de început a site-ului APIA, însă finalizarea și închiderea Cererii unice de plată în IPA Online se face numai în Centrele APIA, în prezenţa funcţionarului responsabil cu primirea cererii, după verificarea acesteia și a mesajelor din controlul parcelelor digitizate, precum și corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

    Același principiu se aplică și pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată – declarație sector zootehnic, împreună cu funcționarul APIA, în aplicația dedicată sectorului zootehnic.

    Cererile unice de plată se depun la centrele județene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

    Cine poate depune cererea la APIA

    Beneficiarii plăţilor directe și ai măsurilor de mediu și climă sunt fermierii activi persoane fizice şi/sau persoane juridice care desfășoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori legali ai suprafețelor de teren agricol și/sau deținători legali de animale, potrivit legislației în vigoare.

    Precizăm că sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin 1 (un) hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare și/sau, după caz, să dețină un număr minim de animale. Pentru legumele cultivate în sere și solarii, suprafața minimă a exploatației trebuie să fie de de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelelor de 0,03 ha. 

    Pentru măsurile de mediu și climă din PNDR 2014 – 2020 aplicabile pe terenurile agricole (Măsura 10, Măsura 11 și Măsura 13) sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin 1 (un) hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare.

    La depunerea cererii unice de plată fermierul trebuie să prezinte toate documentele necesare care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes ecologic, precum și a animalelor. Facem precizarea că aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată și trebuie să fie valabile cel puțin până la data de 1 decembrie a anului de cerere.

    Potrivit prevederilor legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor de plată/măsurile de sprijin/ajutor aferente Campaniei 2017, cu excepția Ajutoarelor Naționale Tranzitorii sector vegetal și zootehnic, trebuie să respecte normele de ecocondiționalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot pacursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor.

    Pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală se aplică cu prioritate cerințele specifice acestor măsuri, iar elementele privind ecocondiționalitatea trebuie corelate cu angajamentele asumate în cadrul acestor măsuri.

    APIA face un apel la fermieri pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererii, să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI primite.

    Fermierii vor depune o singură cerere, chiar dacă deţin suprafeţe de teren/animale în diferite localităţi sau judeţe.

    Materialele de informare referitoare la Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2017 sunt disponibile pe pagina de început a site-ul APIA: www.apia.org.ro .


    Te-ar mai putea interesa

    Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial Subvenția APIA de 98,80 euro/ha, la plată din 2 decembrie pentru micii fermieri

    Ultimele știri

    Prețul cerealelor în Bărăgan. Valentin Popa, fermier: Am înlocuit porumbul cu rapița! ANSVSA – recomandări pentru tăierea porcului de sărbători Comisarul UE pentru Agricultură: ”Acordul Mercosur are multe clauze de protecție pentru fermieri”