• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AIPROM a lansat campania: ”Cu sau fără pesticide în România”

    Gabriela Gimbășanu -

    Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM) în parteneriat cu Asociația Europeană de Protecția Culturilor (ECPA) a anunțat lansarea campaniei ”Cu sau fără pesticide” prin intermediul unui comunicat de presă remis Agrointeligența – www.agrointel.ro.

    Scopul campaniei este de a pune la dispoziția publicului țintă informații și recomandări practice despre impactul utilizării produselor de protecție a plantelor asupra sănătății, mediului înconjurător și economiei, precum și date concrete despre riscurile și pierderile potențiale cauzate de interzicerea acestor produse, dar și de a găsi răspunsuri la întrebările:

    Ce s-ar întâmpla dacă mâine nu s-ar mai găsi în piață dovlecei, vinete, roșii sau cartofi? Cum cultivă fermierii români legumele și fructele și ce folosesc ca să le mențină sănătoase? Care sunt pesticidele autorizate în România și la nivel european, care sunt dozele folosite de fermieri pentru protecția recoltelor? Va fi o criză a alimentelor odată cu interzicerea mai multor produse de protecție a plantelor?

    Campania se va desfășura în perioada 27 martie – 31 decembrie 2017, prin intermediul informațiilor difuzate în mass-media de specialitate, prin organizarea unor evenimente cu studenți, fermieri și reprezentanți ai companiilor producătoare de produse pentru protecție a plantelor în București, Cluj și marile zone agricole ale țării.

    De ce s-a lansat această campanie?

    Potrivit unui studiu european, disponibilitatea pe piața globală, pentru consum, a mai multor tipuri de fructe și legume ar putea fi semnificativ redusă dacă nu ar mai fi folosite produse de protecție a plantelor.

    Un alt studiu, YouGov, efectuat în aprilie 2016 în Germania, Polonia și Spania, arată că doar 4% dintre adulții europeni participanți la sondaj au putut estima corect că, până în 2050, se va mări cu 60% nevoia de fructe și legume, ca urmare a creșterii populației. Procentul de 60% este confirmat de Organizația pentru Alimente și Agricultură a Națiunilor Unite (Food and Agriculture Organization of the United Nations).

    2.600 de locuri de muncă se pierd din cauza pesticidelor contrafăcute

    Numărul cazurilor de produse de protecția plantelor contrafăcute, care nu respectă standardele europene de omologare, este în creștere, fiind astfel critic ca fermierii și consumatorii să fie corect informați, să cunoască beneficiile unui produs de protecție a plantelor omologat și care sunt instituțiile cărora le pot solicita informații suplimentare în astfel de situații.

    Un raport al Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) arată că 13,8% din veniturile legitime se pierd în fiecare an din cauza falsificării pesticidelor în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Aceste pierderi din vânzări se traduc în economie prin 2.600 de locuri de muncă pierdute în mod direct în Uniunea Europeană. Atunci când sunt luate în considerare raportările totale ale efectelor pesticidelor contrafăcute pe piața Uniunii, se constată că 11.700 de locuri de muncă sunt pierdute în economia Uniunii Europene.Pierderea anuală totală a veniturilor publice ca urmare a circuitului ilegal al acestor produse contrafăcute în spațiul comunitar presupune o scădere a sumelor provenite din impozite și contribuții economice estimată la 238 milioane de euro. În plus, pesticidele contrafăcute reprezintă un risc major asupra sănătății și mediului”, se arată în comunicatul de presă transmis redacției Agrointeligența.

    Educație pentru siguranța alimentară și a mediului înconjurător

    Deși poate părea dificil să investești în agricultură și să comercializezi fructe sau legume, deschiderea instituțiilor financiare către agricultură, precum și proiectele de tip granturi pentru IMM-uri au încurajat tinerii să investească în acest sector. De aceea, este important ca studenții de la facultățile de specialitate – viitori ingineri agronomi sau fermieri – să fie informați asupra utilizării responsabile a pesticidelor și despre reglementările în vigoare.

    În cadrul campaniei ”Cu sau fără pesticide/”, va fi lansat și proiectul ”Cunoaște-ți fermierul”, prin care fermierii vor explica cum, în ce doze și de ce folosesc produse de protecție a plantelor, astfel încât publicul să fie corect informat despre fructele și legumele pe care le consumă, fie că sunt achiziționate din piețe sau din centrele comerciale.

    Campania AIPROM face parte dintr-un proiect de informare privind folosirea responsabilă a produselor pentru protecția plantelor, desfășurat, până în prezent, în mai multe state europene, precum: Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Polonia, Portugalia, Spania și Marea Britanie.

    Despre AIPROM

    Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM) a fost înființată în anul 2002 și reprezintă companiile care cercetează, inovează, dezvoltă, formulează și reambalează produse pentru protecția plantelor în România. AIPROM este membră a Asociației Europene de Protecția Culturilor – ECPA. Inițiativa ECPA „Time to change – Este timpul schimbării!” este implementată de AIPROM prin proiectele sale și reflectă eforturile industriei de protecția plantelor de a oferi soluții durabile la provocările agriculturii contemporane. Pentru a afla mai multe despre AIPROM, vizitați www.aiprom.ro

    Despre ECPA

    Asociația Europeană de Protecția Culturilor-ECPA (ECPA) reprezintă industria de protecție a culturilor în Europa și promovează dezvoltarea unei agriculturi moderne și în conformitate cu normele de siguranță alimentară. ECPA încurajează folosirea produselor de protecție a plantelor prin respectarea legilor în vigoare și a practicilor pentru o agricultură sustenabilă. Prin politica transparentă de promovare a utilizării responsabile a pesticidelor, ECPA asigură o informare corectă atât în rândul consumatorilor, cât și a producătorilor și fermierilor.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa cerealelor. Prețuri la zi pentru porumb, floarea-soarelui, grâu și rapiță în portul Constanța Anunțul RAR pentru toți fermierii care au nevoie de ITP Mii de hectare de teren agricol – scoase la licitație în Ucraina. Arenda pornește de la 200 euro/ha

    Ultimele știri

    Mămăligă cu brânză și smântână. Cât costă o porție de MBS la restaurantul Parlamentului Subvenție la plată începând de astăzi. 180 de milioane de euro, în conturile fermierilor Smithfield România devine Comtim România!