• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenţii ”mai mari” pentru micii fermieri şi plafonate pentru latifundiari, din 2014

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Subvenţia la hectar ar putea creşte până la 200 de euro de anul viitor, faţă de 166 de euro cât este în prezent,afirmă ministrul Agriculturii. Marii fermieri, însă, ar putea primi din 2014 subvenţii plafonate.
    Daniel Constantin vorbeşte de un nivel de 300.000 de euro, indiferent de marimea suprafeţelor deţinute.

    ”Plata pe suprafaţă va creşte treptat astfel încât să ajungem la 196 de euro în anul 2020. România a cerut Comisiei Europene să poată să vină cu sume suplimentare pentru ca fermierul român să devină competitiv. În 2014 subvenţia de la UE va fi de 154 de euro la care vom mai pune 30, 40, 50 de euro, în funcţie de buget”, afirmă ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

    El recunoaşte că în acest moment un fermier român nu poate fi competitiv faţă de unul din Occident din mai multe motive.

    ”Pe piaţa unică costurile de producţie sunt la fel în România comparativ cu cele din alte ţări europene sau chiar mai mari datorită nivelului diferit de tehnologie, iar un fermier român intră în competiţie cu un fermier francez sau german”, a mai spus ministrul.

    În România beneficiază de subvenţii pentru terenuri agricole 1,08 milioane de fermieri, în scădere semnificativă faţă de 2009 când erau înscrişi la APIA 1,2 milioane de fermieri.

    În ce priveşte marii fermieri, aceştia ar putea primi din 2014 subvenţii plafonate la un nivel de 300.000 de euro, indiferent de mărimea suprafeţelor deţinute, sau ar putea fi desfiinţat chiar plafonul. Totul depinde însă de decizia UE.

    ”După discuţiile din Consiliu (Consiliul Europei-n.r) probabil se va merge pe o soluţie de implementare a plafonului. Există acum trei variante – plafon de 300.000 de euro, un plafon de 600.000 de euro, care a fost propunerea României sau fără plafon”, spune Constantin.

    Te-ar mai putea interesa

    O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp

    Ultimele știri

    Porumbul românesc, „prins” între prețurile mici din Serbia și Ucraina și transportul tot mai scump pe Dunăre La nivelul Uniunii Europene, suprafețele cultivate cu rapiță se reduc cu 5% Banca Mondială: Prețurile cerealelor vor crește în continuare, iar grâul ar putea ajunge la 315 dolari/tonă Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole România se pregătește să doboare recordul mondial la plantări de arbori cu ajutorul a 3.000 de voluntari