• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ETICHETA CURATĂ de la CRIS-TIM. Cum a renunțat producătorul la E-URI, COLORANȚI SINTETICI, SOIA și GLUTEN!

    agrointeligenta.ro -

    Eticheta Curată sau Clean Label este noul concept care deja face furori în industria alimentară din întreaga lume. În România, trendul a fost lansat în premieră de către compania Cris-Tim care investit în cele mai noi tehnologii de producție atât pentru produsele din carne, cât și la cele din lapte. 

    Eticheta Curată a fost lansată de Cris-Tim în mod oficial ieri, marți – 16 mai, în cadrul unui eveniment care a evidențiat noua abordare în producția și promovarea preparatelor din carne. sintetici.

    Acum 23 de ani când am început prima producție de mezel, lucrurile erau tradiționale, adică se lucra cu carne, doar 1-2 E-uri, un nitrat, un polifosfat și cam atât. Produsele așa se făceau dintotdeauna. Dar au venit lanțurile de supermarket, a venit comerțul modern, și a trebuit să avem termene de garanție. Nu numai industria noastră a procesatorilor de carne, ci toată industria alimentară. După acest lucru, sigur că fiecare dintre noi a trebuit să ne adaptăm, să avem acel termen de garanție suficient, încât să putem ajunge în fiecare supermarket din țară. Pentru acest lucru a trebuit să avem conservanți care să ne ajute să facem acest lucru. În al doilea rând, venind tot mai mulți concurenți în piață, a fost o presiune continuă pe preț și au început promoțiile. Promoțiile erau ce înseamnă preț. Și atunci au început și cu înlocuirea cărnii cu amidon, cu soia. În felul acesta să reușim să avem un preț competitiv la raft fiecare producător. Deci acest lucru nu s-a întâmplat doar în România, ci este la nivel european, nivel mondial”, a declarat Radu Timiș, fondatorul și președintele brandului Cris-Tim.

    Am scos tot ceea ce înseamnă înlocuitor de carne, soia, am scos amidonul, tot ce înseamnă alergeni, monoglutamatul de sodiu, am scos colorantul chimic, aromele sintetice, nu mai discutăm despre NDM, care știm cu toții că este o proteină de slabă calitate. Și am făcut toate lucrurile astea știind foarte bine și asumându-ne riscul să pierdem foarte mult din profitabilitatea noastră. Noi în acest an am făcut un calcul, minim jumătate din profitabilitatea noastră am pierdut-o, dar ma spus că vom face lucruri pe termen mediu și pe termen lung. Și ceea ce este foarte important de reținut este că nu am făcut-o pentru o gamă de produse, nu am făcut-o pentru un produs, am făcut-o pentru toată gama Cris-Tim. Deci pentru orice partener, orice consumator al nostru care cumpără un produs Cris-Tim, promisiunea noastră certă, pentru ceea ce am făcut, este 100% garantată”, a vorbit Radu Timiș despre ce înseamnă conceptul de Etichetă Curată aplicat tuturor produselor Cris-Tim.

    Etichetă Curată și la restul produselor din grupul Cris-Tim

    Eticheta Curată, deși prezentată oficial pentru produsele din carne de la Cris-Tim este extinsă și la restul grupului, adică tot ce se produce de către acest brand respectă regulile alimentelor sănătoase.

    Inclusiv în zona de ready meal lucrăm fără conservanți. Și, așa cum un an de zile am lucrat în cercetare ca să putem aduce produsele noastre în zona asta, același lucru facem și la ready meal, același lucru și în lactate, produsele noastre sunt curate. Și în zona vinului în care am intrat de 7 ani de zile, începând cu plantația viei, tot așa mergem cu un produs curat. Tot ceea ce face și va face de acum încolo Cris-Tim, pentru că mai avem alte proiecte în curs de dezvoltare, va fi tot în zona de produse curate, de produs sănătos, care să aibă o legătură cu consumatorul pe termen mediu și lung, nu doar ceea ce se întâmplă azi”, a explicat fondatorul brandului.

    Afacere de familie cu 2.400 de angajați

    Brandul Cris-Tim a fost fondat în 1992 și continuă să fie o afacere de familie condusă de Radu Timiș, soția Cristina și, în ultimii ani, alături de fiii Ștefan și Radu Timiș Junior. Acesta din urmă ocupă astăzi poziția de director comercial al Cris-Tim și s-a ocupat de implementarea noii abordări de piață, dar și de pachetul integrat cu un logo întinerit care pune accent pe faptul că vorbim despre o companie de familie.

    Noi, când am înființat compania, am spus că în 7 ani vom fi lideri și făceam pe vremea aia 500 kg. Am zis în 5 ani. Nu s-a întâmplat în 5 ani, am fost în 7 ani și că va fi pentru 100 de ani. Și am rămas consecvenți visului nostru și chiar dacă au fost momente când și noi am trecut prin momente dificile, niciodată nu am renunțat. 2013 a fost singurul nostru an mai dificil și la mine pe birou sunt mai multe calendare, iar la un moment dat era o sintagmă: când vrei să renunți, mai așteaptă 5 minute. Și aia mi-a spus că sunt pe calea cea bună și că în continuare trebuie să fim acolo. Am avut o șansă extraordinară că e o firmă de familie, am fost alături de soția mea, am fost monoliți împreună, am crezut în drumul nostru, în destinul nostru și am făcut o echipă împreună, ne-am ales oameni minunați. La ora asta în companie toți oamenii pe care îi avem sunt fabuloși, avem 2400 de angajați. Managerii pe care îi avem acum sunt ceea ce ne trebuie, muncitorii sunt oameni extraordinari, fac mezeluri cu drag. Și cu toții avem acest vis, de a face lucrurile cum trebuie, deci asta ne-a susținut și cum am mai spus întotdeauna, nu am intrat în zona afacerilor cu statul, nu am făcut politică și sigur nu am făcut evaziune fiscală. Cred că ăsta a fost cocktailul care ne-a ajutat să putem să fim lideri în permanență”, a concluzionat Radu Timiș rețeta succesului companiei de familie.

    Ce este Clean Label /  Eticheta Curată

    Eticheta Curată este o tendință de piață născută în rândul consumatorilor care au început să ceară ”mâncare adevărată” și transparență totală în privința ingredientelor și a tehnologiilor folosite în industria agroalimentară. Produsele care se supun regulilor noilor cereri conțin numai ingrediente naturale, simple, ușor de recunoscut și inclusiv de pronunțat de către consumator. Sunt eliminate ingredientele artificiale sau cele chimice, de sinteză. Exact acest lucru a făcut și fondatorul și președintele Cris-Tim Radu Timiș cu produsele sale care deja respectau cele mai importante reguli pentru ceea ce la nivel mondial se numește ”Clean Label”.

    VIDEO – Conferința de lansare ETICHETA CURA

    Citiți și:

    Radu Timiș, Cris-Tim, promotorul Clean Label în România: ”Vindem carne, nu vindem înlocuitori”

     


    Te-ar mai putea interesa

    Fraudă în apicultura românească, anchetată de Parchetul European. S-au făcut primele percheziții Ucraina: 200.000 de fermieri în armată și terenuri agricole confiscate Avans APIA 2024 – ultima oră! Prag depășit pentru plățile către fermieri!

    Ultimele știri

    Fermierii au de unde alege. Peste zece hibrizi de porumb sunt în oferta Rodbun și Fertillia Liviu Dobre, director general Agricover Holding: ”Ne place energia tinerilor care participă la programul Tineri Lideri pentru Agricultură” Fermierul Nicolaie Apopi a închis campania. Campania agricolă de toamnă