• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SFATUL lui LIVIU DRAGNEA pentru FERMIERI!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Liviu Dragnea îi sfătuiește pe fermierii români să se asocieze. Liderul PSD a declarat, luni, că noile programe care vor fi disponibile prin intermediul Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) le va pune fermierilor la dispoziție infrastructura necesară astfel încât să nu mai depindă de speculanții din comerțul en-gros și îi va face mai competitivi în ”războiul” cu importurile.

    Președintele Camerei Deputaților s-a aflat, luni, la Cilieni, în județul Olt, acompaniat de ministrul Agriculturii Petre Daea. Cei doi au vizitat solarii de tomate în cadrul programului de subvenționare a culturilor de roșii ”Tomate 2017”.

    Dragnea a reiterat faptul că cele trei programe principale alocate agriculturii din FSDI – de finanțare a producției de legume, a capacităților de depozitare și colectare și a unor microfabrici de conserve – vor ajuta per total producția de legume românești și competitivitatea acestora pe piață împotriva importurilor.

    ”Este singura variantă în care putem să rezolvăm și să dezvoltăm un pic mai mult această capacitate de producție de legume. Asta nu înseamnă că lupta cu evaziunea și cu mafia importurilor nu trebuie să fie dusă. Teoretic, anul viitor ar trebui să se implementeze”, a declarat șeful PSD.

    Agricultorii, sfătuiți să se asocieze!

    Întrebat de reporteri să le ofere fermierilor un argument sau un sfat care să-i convingă să se asocieze, Dragnea a declarat că prin intermediul programelor FSDI pentru agricultură aceștia vor avea la dispoziție facilitățile și infrastructura necesară, iar prin asociere nu vor mai fi puși în situația de a depinde de speculanții din piețe.

    ”În cele două programe vom crea facilități serioase pentru cei care se asociază. Și atunci vor avea și facilități, și infrastructură și logistică, n-o să mai fie dependenți de nu știu care șmecher en-gros-ist care, dacă vrea să le ia roșiile bine, dacă nu le întoarce spatele. Având capacități de stocare și depozitare în condiții bune, atunci nu mai merg ei cu mașinile să se roage prin piețe, vin en-grosiștii care sunt interesați și iau de aici în condiții civilizate. Asta este marea provocare (…)În primul rând, este suma pe care o primesc în cadrul acestui program – 3000 de euro la 1.000 de metri pătrați, și celelalte două programe vor fi facilități fiscale serioase, ca să-i stimuleze să se asocieze pentru a realiza cele două subprograme, iar capacitățile de depozitare vor fi făcute tot cu bani guvernamentali”, a declarat liderul PSD.

    Pus de către un reporter în fața situației că roșiile din zonă se vând la un preț foarte mic, de 1o lei/kg, președintele Camerei Deputaților a plasat vina pe importuri și pe consumatori.

    ”Pentru că România este inundată de ani de zile de roșii din afară. Eu nu-mi permit să cert românul, dar poate ține și de noi, cei care cumpărăm, pentru că depinde de cerere. Eu n-o să cumpăr în viața mea o roșie din altă țară”, a precizat Liviu Dragnea.

    Te-ar mai putea interesa

    Porumbul românesc se vinde la 240 euro/tonă FOB Constanța, cu mult peste cel ucrainean, blocat de logistică Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern” Despăgubiri de secetă: 333 lei/ha. Cererile trebuie depuse la APIA începând de luni, 12 octombrie Avans APIA 2026 – calcul pe hectar. Câți bani vor intra în conturile fermierilor din 16 octombrie Avansul APIA 2026, mai mare. Subvențiile care cresc în acest an pe hectar și animale

    Ultimele știri

    O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Cerealele românești și armistițiul energetic: petrolul scade dar grâul și porumbul nu se ieftinesc Rapița românească, sub presiunea celei ucrainene: diferența de preț de peste 100 de dolari care îi poate speria pe importatori Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți Ouă din Ucraina, contaminate cu Salmonella. Autoritățile britanice cer retragerea acestora de pe piață