• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • LIDER DE LA BRUXELLES – VESTE EXCELENTĂ pentru FERMIERII ROMÂNI!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Veste excelentă pentru fermierii români, direct de la unul dintre cei mai importanți lideri ai agriculturii europene. Thierry L’Escaille secretarul general al ELO, European Landowners Organization, una dintre cele mai importante structuri de reprezentare a pro­ducătorilor agricoli din Uniunea Eu­ro­peană, a transmis astăzi, 23 mai, un mesaj puternic fermierilor români reuniți la Conferința anuală organizată de LAPAR. Oficialul european a atras atenția, într-un discurs ținut în limba română, că România poate juca un rol mult mai important pe piața agricolă din Europa după ce Marea Britanie s-a retras din UE! Foarte important, liderul ELO a anunțat că s-a obținut o prelungire a autorizării glifosatului cu încă 10 ani. 

    ”Domnule ministru Daea, onorați oaspeți sunt foarte fericit să fiu aici din nou, este un privilegiu pentru a vedea sprijinul membrilor pentru Consiliu și președintele lor. Ne întâlnim în mod regulat cu Laurențiu (Laurențiu Baciu, președintele LAPAR n.r) și vă pot asigura că vorbește cu toată eficiența și forța în numele fermierilor români, la Bruxelles.  Este foarte important să fiți prezenți la Bruxelles, să vă prezentați punctul de vedere în timpul discuțiilor cu toți ceilalți membrii ELO, Comisia Europeană și Parlamentul European. În special acum în etapa finală a reformei PAC.  Vreau să vă informez că rezultatelele consulătărilor vor fi prezentate în iulie într-o conferință publică. După Brexit România are ocazia să joace un rol mai mare în sectorul agrioculturii din UE alăturându-se celor mai mai producători precum Franța, Italia sau Polonia. În ELO lucrăm zilnic să facem față tuturor provocărilor viitoare ale producătorilor agricoli. Profit de această ocazie pentru a vă relata ultimele informații despre câteva puncte importante. Despre glifosat, evoluția recentă a acestui dosar îmi permite să confirm că am câștigat și vom putea obține o prelungire a derogării cu încă 10 ani. Despre neonicotinoide, România le va putea utiliza în continuare și nu va fi cazul în multe alte țări (să se interzică n.r), cu condiția ca ministrul dvs. să ceară asta la Bruxelles”, a punctat oficialul european.

    ”, a punctat oficialul european.

    Conferința Națională a Agricultorilor, eveniment organizat de Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, se desfășoară astăzi, 23 mai, la Auditorium Pallady și reunește peste 1.000 de fermieri din toate colțurile țării. Conferința din acest an se desfășoară sub deviza ”Agricultura României după zece ani de la aderarea în Uniunea Europeană!”

    Evenimentul este unul dintre cele mai importante din domeniu și își propune să facă un bilanț al unui deceniu agricol. Politicile agricole din acest sector suscită atenția celor mai importanți fori decizionali ai statului, ca dovadă stând prezența ministrului agriculturii Petre Daea, a premierului Sorin Mihai Grindeanu dar și a alor lideri de la Parlament.

    Te-ar mai putea interesa

    Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027

    Ultimele știri

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un atac cibernetic a provocat creșterea temperaturilor în frigiderele și congelatoarele din supermarketuri Salt de 9 dolari/tonă la floarea-soarelui. Cât se plătește acum pe grâu și porumb în portul Constanța Ajutorul de stat pentru fermieri care ar putea scădea din cauza numărului mare de cereri Piața laptelui din UE își schimbă direcția, iar fermierii au de câștigat din contextul actual