• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ROMÂNIA – STAT LIBER DE PESTA PORCINĂ CLASICĂ!

    agrointeligenta.ro -

    România a fost admisă, de ieri, pe lista oficială a statelor libere de pesta porcină clasică, iar astăzi, joi – 25 mai, va primi diploma de certificare, în plenul World Organization for Animal Health (OIE), a anunţat, miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pe pagina sa de socializare.

    „Astfel, după mai bine de 10 ani, a fost înlăturată principala barieră privind exportul de carne de porc din #România!”, a scris Dragnea.

    ”Având în vedere că în scurt timp devine operabil şi Programul «Carne de porc din fermele româneşti», ţara noastră are toate şansele să revină în forţă pe pieţele internaţionale, după ce ani la rând importurile la acest produs au fost de 10 ori mai mari decât exporturile. State precum Japonia, SUA, Canada sau Mexic şi-au manifestat deja intenţia de a începe negocierile bilaterale”, a mai scris Dragnea.

    Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România salută decizia Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor – OIE (World Organisation for Animal Health) de a acorda României statutul de țară liberă de pestă porcină clasică.

    ”Felicităm autoritățile statului şi, deopotrivă, fermierii, care au demonstrat că, în România, fermele comerciale de creştere a porcilor au implementat și menţin standarde sanitar veterinare înalte iar supravegherea, monitorizarea şi controlul în sectorul cărnii de porc sunt o garanţie pentru procesatorii, comercianţii și consumatorii din orice ţară.

    Este rezultatul unui efort îndelungat din partea autorităților sanitare veterinare centrale și locale, a fermierilor, a medicilor veterinari din sectorul suin, de a implementa și aplica programe la nivel național sau personalizate, condiții de biosecuritate și supraveghere în creșterea, protecţia și circulația porcilor în tot sectorul suin prin care se asigură un status corespunzător de sănătate a animalelor și trasabilitatea cărnii de porc”, se arată într-un comunicat de presă al APCPR remis Agrointeligența – www.agrointel.ro.

    Pentru prima dată, după zece ani de restricții, recunoașterea internațională a României ca țară liberă de pestă porcină clasică reprezintă o șansă reală de dezvoltare a sectorului de creștere a porcilor.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd