• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Când ar trebui aplicate tratamentele agricole: dimineața sau seara?

    agrointeligenta.ro -

    Aplicarea tratamentelor fitosanitare reprezintă o etapă importantă a tehnologiei de cultură. Se pune întrebarea când este cel mai eficientă stropirea în câmp: dimineața devreme, în cursul zilei sau pe timpul nopții? Specialiștii institutului francez Arvalis vin cu răspunsuri pentru această dilemă a fermierilor, argumentând care sunt factorii determinanți pentru acțiunea substanțelor agrochimice în diferitele momente ale zilei.

    La tratamentele fitosanitare aplicare plantelor sunt trei factori ce trebuie luați în calcul: modul de acțiune al acestora, momentul din an când se face tratamentul și dacă avem sau nu vânt.

    În cazul pulverizărilor agricole, totul este o chestiune de umiditate: indiferent de natura produsului, trebuie să se urmărească momentul zilei când avem nivel maxim de umiditate pentru a reduce pierderile prin evaporare. Astfel, intervalele orare cu umiditate mai ridicată a aerului, peste 60% sunt dimineața și seara.

    În cazul produselor cu aplicare la sol sau a celor de contact (care acţionează asupra agentului fitopatogen prin contact direct – cuprul, sulful etc.), umiditatea aerului nu influențează eficiența acestora, așa că pot fi aplicate atât dimineața, cât și seara. Atenție însă să nu fie vânt, iar dacă avem în vedere acest factor, atunci ne vom concentra pe lucrările matinale, când mișcările aerului sunt mai mici decât seara.

    Pentru produsele sistemice (acţionează după pătrunderea lor în organele vegetative ale plantei, prin rădăcini şi prin frunze şi apoi în sistemul vascular înpreună cu apa şi substanţele nutritive, încât întreaga plantă devine invulneravilă pentru agentul patogen), raționamentul se schimbă. Umiditatea este un factor important pentru eficacitatea lor pentru că produsul trebuie să pătrundă în plantă pentru a acționa. Trebuie astfel, pătrunsă cuticula plantelor. Membrana ceroasă este o barieră naturală ce permite plantelor să-și mențină umiditatea, astfel că în mod norma, suprafața este rezistentă la apă și nu ”încurajează” transferul substanțelor active. Momentul optim pentru aplicarea tratamentelor în acest caz este cel în care umiditatea este de peste 70%, iar temperaturile sunt moderate (peste 7 grade Celsius), factori care ajută planta să fie mai permeabilă.

    Cu acești factori în minte, dacă vorbim de tratamentele timpurii, cum sunt cele de primăvara devreme, stropirile se pot face atât seara, cât și dimineața, doar să nu fie vânt. Pentru produsele cu aplicare în mai și iunie, condițiile de umiditate sunt și ele îndeplinite atât seara, cât și dimineața, numai că la sfârșitul zilei, specialiștii spun că planta se află încă sub efectul stresului termic de peste zi. Deci nu este atât de receptivă la acțiunea produselor fitosanitare. Așa că se recomandă aplicarea produselor sistemice fie noaptea târziu, fie dimineața.

    De subliniat că pe măsură ce înantăm către lunile calde (mai și iunie), condițiile de higrometrie sunt specifice pentru dimineață și seară. Totuși, având în vedere că seara planta este încă sub efectul stresului termic de peste zi, nu va recepta produsele în mod optim. Prin urmare, în această perioadă, se recomandă aplicarea produselor sistemice la sfârșitul nopții sau dimineața.Unii adjuvanți (de exemplu, pe bază de sulfat de amoniu) au efecte umectante sau higroscopice, adică limitează uscarea picăturilor. Ele pot fi utile în anii secetoși pentru a spori eficacitatea unui produs. Totuși, aceștia nu substituie condițiile bune de umiditate atmosferică.

    Articol actualizat cu informații furnizate de Asociația Producătorilor de Porumb din România



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Preț în creștere la ovine. Nicolae Cioranu: ”Acum prețul mieilor este de 18-19 lei/kg, dar nu mai este marfă” Când un an rău răstoarnă o fermă – apel public pentru plata datoriilor unei ferme. Soții Butilă: „Și 5 lei contează” Fermier: ”Am plătit îngrășămintele, dar din ziua în care trebuia să le primim, nu ne mai răspunde nimeni la telefon” Raport: Giganții fast-food din România profită de suferința puilor, dar nu fac niciun progres în creșterea bunăstării animalelor Disperare pe piața laptelui. Fermier: ”Există o oarecare presiune din partea procesatorilor, nu se încheie contracte pe mai mult de 30 de zile”

    Ultimele știri

    Subvenția APIA pentru pășunat. Noile cuantumuri la ecoschema accesată de crescătorii de vaci Culturile de cereale, călcate cu snowmobile, sănii și ATV-uri: ”Câmpul este distrus pentru puțină distracție” Vești bune pentru fermieri! Prețurile laptelui cresc brusc pe piața mondială Șeful CCIR, care organizează Indagra, îi atacă pe fermieri: ”Sunt dușmanii agriculturii. Apar cu tractoarele de 300.000 de euro în Piața Victoriei” Documentul obligatoriu pentru subvențiile APIA din acest an