• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Care sunt diferenţele între produsele etichetate bio, eco sau organic şi cele cu inscripţia „natural”

    agrointeligenta.ro -

    Comercianţii se întrec de ceva vreme în oferte tot mai diverse de produse aşa zis „naturale” inducând consumatorului ideea că au de-a face cu produse ecologice. În realitate, nu există echivalenţe corecte între un produs etichetat „natural” şi unul „eco” sau „bio”, de exemplu.

    În schimb, nu există nicio diferenţă între termenii bio, eco, organic. Toţi aceşti termeni definesc acelaşi lucru, produse realizate conform legii, fără utilizarea substantelor chimice, fără intervenţii genetice şi în armonie cu natura şi mediul inconjurator, dar şi certificate de un organism autorizat.

    Termenul „natural” sau „100% natural” aplicat pe eticheta unor produse nu este decât o strategie de marketing, nu oferă neapărat garanţia unui produs de calitate şi cu siguranţă nu indică un produs ecologic. Legislaţia nu face referiri la etichetarea şi încadrarea produselor după categoria „natural”. Un produs marcat „natural” poate să conţină diverşi aditivi alimentari, coloranţi etc.

    Termenul „organic” se utilizează pentru produse agroalimentare în spaţiul anglo-saxon. Termenul „bio” (de la biologic) înseamnă acelaşi lucru, fiind folosit în special în spaţiul franco-german. De exemplu, în SUA şi Canada se utilizează termenul organic, în spaţiul german – atît ecologic („eco”), cât şi bio, iar în Italia sau Ungaria termenul folosit este de „bio”. În Romania, pe sigla de certificare scrie „Agricultura Ecologica” , cu prescurtarea „ae”.

    Produsele ecologice din România nu pot avea decât sigla „ae”

    Sigla naţională ,,ae”, specifică produselor ecologice, alături de sigla comunitară sunt folosite pentru a completa etichetarea, în scopul identificării de către consumatori a produselor obţinute în conformitate cu metodele de producţie ecologică.

    Aplicarea logoului UE pe produsele alimentare preambalate este obligatorie începând cu data de 1 iulie 2010. Utilizarea acestuia rămâne opţională pentru produsele importate. Folosirea logoului comunitar UE trebui să fie însoţită de indicarea locului de producere al materiilor prime agricole.

    ,,Agricultură ecologică”, termen protejat şi atribuit de Uniunea Europeană României pentru definirea acestui sistem de agricultură este similar cu termenii ,,agricultură organică” sau ,,agricultură biologică” utilizaţi în alte state membre. Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mai curată, mai potrivită metabolismului uman, în deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului. Unul dintre principalele scopuri ale agriculturii ecologice este producerea de produse agricole şi alimentare proaspete şi autentice, prin procese create să respecte natura şi sistemele acesteia.

    Doi ani de conversie pentru a putea comercializa un „produs ecologic”

    Pentru obţinerea şi comercializarea produselor ecologice care poartă etichetele şi siglele specifice, producătorii trebuie să parcurgă un proces strict ce trebuie urmat întocmai.

    Astfel, înainte de a obţine produse agricole ce pot fi comercializate cu menţiunea ,,produs ecologic” exploataţia trebuie să parcurgă o perioadă de conversie, de minimum doi ani.

    Pe durata întregului lanţ de obţinere a unui produs ecologic, operatorii trebuie să respecte permanent regulile stabilite în legislaţia comunitară şi naţională. Ei trebuie să-şi supună activitatea unor vizite de inspecţie, realizate de organisme de inspecţie şi certificare, în scopul controlului conformităţii cu prevederile legislaţiei în vigoare privind producţia ecologică.

    Organisme de inspecţie şi certificare private

    Astfel, când discutăm de agricultura ecologică, în etapa de producţie, la fermă se interzice utilizarea organismelor modificate genetic (OMG-uri şi derivatele acestora) a fertilizanţilor şi pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor şi regulatorilor de creştere, hormonilor, antibioticelor. Iar, în etapa de procesare a alimentelor se restricţionează folosirea aditivilor, a substanţelor complementare şi a substanţelor chimice de sinteză folosite la prepararea alimentelor ecologice. Agricultura ecologică are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă, la creşterea activităţilor economice cu o importantă valoare adăugată şi la sporirea interesului pentru spaţiul rural.

    În România, controlul şi certificarea produselor ecologice este asigurată în prezent de organisme de inspecţie şi certificare private. Acestea sunt aprobate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pe baza criteriilor de independenţă, imparţialitate şi competenţă stabilite în Ordinul nr. 65/2010 pentru aprobarea Regulilor privind organizarea sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie şi certificare şi de supraveghere a activităţii organismelor de control.

    Ce produse şi servicii se pot certifica ecologic

    Aprobarea de către M.A.D.R a organismelor de inspcţie şi certificare este precedată, în mod obligatoriu, de acreditarea acestora, în conformitate cu norma europeană EN ISO 45011:1998, emisă de un organism abilitat în acest scop.

    Din punct de vedere legal, se pot certifica doar produsele agricole sau alte tipuri de produse care au legatura cu domeniul agricol: seminţe, carne şi subproduse din carne, mancare procesata, lactate, brânzeturi, vin şi bere etc.

    Doar din punct de vedere comercial, există certificări ale unor organisme private şi pentru alte produse decât cele alimentare, cum ar fi cosmeticele, restaurantele, firmele de catering sau textilele.

    În România, controlul şi certificarea produselor ecologice este asigurată în prezent de organisme de inspecţie şi certificare private. Acestea sunt aprobate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pe baza criteriilor de independenţă, imparţialitate şi competenţă stabilite în Ordinul nr. 65/2010 pentru aprobarea Regulilor privind organizarea sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie şi certificare şi de supraveghere a activităţii organismelor de control. Aprobarea de către M.A.D.R a organismelor de inspcţie şi certificare este precedată, în mod obligatoriu, de acreditarea acestora, în conformitate cu norma europeană EN ISO 45011:1998, emisă de un organism abilitat în acest scop.

    Cine are dreptul să pună inscripţia „ecologic” pe produse

    În urma controalelor efectuate de organismele de inspecţie şi certificare, operatorii care au respectat regulile de producţie vor primi certificatul de produs ecologic şi îşi vor putea eticheta produsele cu menţiunea ,,ecologic”. Pe eticheta aplicată unui produs ecologic sunt obligatorii următoarele menţiuni: referire la producţia ecologică, siglele, numele şi codul organismului de inspecţie şi certificare care a efectuat inspecţia şi a eliberat certificatul de produs ecologic.

    Sigla ,,ae”, proprietate a M.A.D.R , garantează ca produsul, astfel etichetat, provine din agricultura ecologică şi este certificat de un organism de inspecţie şi certificare aprobat. Regulile de utilizare a siglei ,,ae” sunt cuprinse în Anexa nr.1 la Ordinul comun pentru modificarea şi completarea Anexei la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 317/2006 şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr.190/2006 pentru aprobarea Regulilor specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice.

    Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” pe produsele, etichetele şi ambalajele produselor ecologice îl au producătorii, procesatorii şi importatorii înregistraţi la M.A.D.R. În vederea obţinerii dreptului de utilizare a siglei „ae’’ de certificare şi a siglei „ae” de comunicare, solicitanţii vor completa cererile de solicitare.

    Garanţia oferită de sigla „ae”

    Consumatorii care cumpără produse care poartă sigla naţională şi logoul comunitar pot avea încrederea că: cel puţin 95% din ingredientele produsului au fost obţinute în conformitate cu metoda de producţie ecologică şi produsul respectă regulile de producţie ecologică. În plus, produsul poartă numele producătorului, procesatorului sau vânzătorului şi numele sau codul organismului de inspecţie şi certificare.

    Înainte ca producătorii să înceapă desfăşurarea unei activităţi în acest domeniu au obligaţia să se înregistreze la MADR. Înregistrarea producătorilor în agricultura ecologică este obligatorie, în fiecare an, prin completarea Fişelor de înregistrare în agricultura ecologică,disponibile la Direcţiile pentru Agricultură Judeţene şi a Municipiului Bucureşti, în perimetrul căreia producătorul îşi desfăşoară activitatea, la responsabilii judeţeni pentru agricultura ecologică. Procedura de înregistrare a producătorilor în agricultura ecologică este reglementată prin Ordinul nr. 219/2007 pentru aprobarea Regulilor privind înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică, cu completările şi modificările ulterioare. Urmare a procesului de înregistrare, MADR elaborează în fiecare an. Lista operatorilor din agricultura ecologică care este pusă la dispoziţia celor interesaţi de către MADR.


    Te-ar mai putea interesa

    Ajutor de 42.000 de euro/fermă. Banii, direct în conturile fermierilor ca sumă forfetară Rabla pentru tractoare – ghid final. Condiții, acte necesare, procedură de înscriere Ce putem planta lângă sau sub un nuc

    Ultimele știri

    Fragedo, brandul de carne numărul 1 pentru copii: alegerea părinților pentru calitate și siguranță, 6 ani la rând Ucraina: 200.000 de fermieri în armată și terenuri agricole confiscate ANSVSA – 20 de ani de activitate. Adrian Chesnoiu: Autoritatea este esențială pentru sănătatea populației!