• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Căpșuni uriașe cu gust de vanilie și ananas, ideea de afacere a unui fost profesor timișean

    agrointeligenta.ro

    Căpșuni uriașe cu arome de vanilie și ananas. Un tânăr din Cenei, județul Timiș care a activat până de curând ca profesor a început o afacere din soiuri de căpșuni premium, la care fructul poate ajunge să cântărească și peste 100 de grame.

    Adrian Vălcăneanț are doar 33 de ani și este absolvent de Științe Politice și Relații Internaționale, la Universitatea din Timișoara. El a predat ulterior timp de nouă ani ca profesor de liceu, însă salariile mici din învățământ l-au îndreptat către antreprenoriat. Cu o investiție mică, a început o plantație de căpșuni din soiuri premium: cu fructe mari, arome exotice și producție de până la 1,2-1,3 kg pe plantă.

    Am predat la licee din Timişoara, am renunţat din imposibilitate de progres financiar, trebuia să fac ceva cu viaţa mea, nu poti trăi cu 200 de euro. E o afacere mică, de familie, la care ma ajută şi părinţii mei, iar în perioada culesului încă două, trei persoane. Îmi place ceea ce fac, sunt multe satisfacţii atunci când totul iese din mâinile tale. A fost o provocare pentru a mă convinge că pot mai mult. Am investit puţin, în jur de 5.000 de lei, în 2011, când am început afacerea. Pe parcurs am citit, am învăţat şi m-am documentat pentru a îngriji cum se cuvine plantele. Contează foarte mult acest aspect, pentru că altfel dai greş. A fost dificil să adaptezi nişte soiuri aduse din străinătate”, a precizat Adrian Vălcăneanț pentru adevărul.ro.

    Căpșună de 170 de grame, cultivată în județul Timiș (foto: adevarul.ro)

    Soiurile de căpșuni uriașe sunt aduse din Italia

    Răsadurile din soiurile Alba, Roxana, Asia și Thutop, au fost importate din Italia în anul 2011, atunci când timișoreanul a început să cultive o suprafață de doar 1.000 de metri pătrați în curtea casei părinților săi din Cenei. Pe această suprafață, a plantat 2.500 de fire în regim de cultură de câmp; treptat, a mărit suprafața și a diversificat gama de tehnologii folosite, iar în momentul de față se ocupă de fertilizare, irigații la cultură, plantat, săpat, rărit și alte lucrări specifice culturii.

    Polenizarea cu albine, esențială

    Tânărul susține că o tehnică esențială pentru sporirea producției constă polenizarea plantelor cu ajutorul albinelor, metodă datorită căreia ar fi obținut anul trecut o producție de 15 tone la un hectar și jumătate cultivat.

    În acest an m-am gândit să extind suprafaţa de cultivare la un hectar şi jumătate. Am accesat în 2016 fonduri europene nerambursabile în valoare de 40.000 de euro, în programul „Instalarea tânărului fermier” pentru a continua dezvoltarea. Mă fascinează ceea ce fac şi am zis că e păcat să nu dezvolt” a precizat tânărul fermier.

    Soiurile cultivate de fermierul din Timiș au, fiecare, caracteristici aparte. Căpșunile din soiul Thutop, de exemplu, au aromă de vanilie și ananas. Acest soi atinge maturitatea la doi ani de la plantare , are un singur ciclu de producție pe an, și culturile se desființează după doar trei ani; însă recolta aduce și prețuri pe măsura muncii – de la 9-10 lei la începutul perioadei de recoltare, în jurul lunii mai, la 8 lei în perioada următoare.

    Plantația de căpșuni a fostului profesor (foto: adevarul.ro)

    Majoritatea profitului, însă, se face în perioada imediată recoltării, în care produsul are și cea mai bună calitate. De altfel, Adrian Vălcăneanț are și un contract de aprovizionare cu o cunoscută rețea de hipermarketuri.

    Piaţa se saturează rapid, sunt perioade şi perioade, preţurile sunt mai ridicate la începutul sezonului, apoi producătorii trebuie să scadă preţul ca să nu rămâna cu marfa nevândută. Căpşunile sunt fructe sensibile, nu pot fi păstrate perioade îndelungate. Noi vindem imediat cum am cules pentru că punem accent foarte mult pe calitatea produsului. Altfel nu am avea clienţi, dacă ne-am gândi doar la profit. Da, o astfel de afacere este profitabilă, mănânci o pâine, dar şi munca este pe măsură”, spune Adrian Vălcăneanţ. 


    Te-ar mai putea interesa

    Cele mai bune soiuri de cireși: topul realizat de specialiști la Stațiunea CDVP Pietroasa-Istrița Speranță pentru micii fermieri din Bucovina: noi procesatori s-au arătat interesați să le preia laptele Lege în Parlament: Construcțiile ridicate pe terenuri agricole pot intra în legalitate prin plata unei taxe Avans APIA 2026: Plățile – din luna septembrie. Fermierii, banii mai repede în conturi! Piața cerealelor, la zi – prețuri. România, în plin recoltat la orz, se menține lider la exporturi

    Ultimele știri

    Fermierii care au avut culturi calamitate de secetă în 2025 vor primi despăgubiri! Cuantum: 200 euro/ha Tanczos Barna și Alexandru Bociu – negocieri zilele acestea cu Comisia Europeană pentru deblocarea exporturilor de ovine! Fermierii din 22 de județe – blocați cu laptele și brânza în ferme! Barbu a promis noi credite agricole ”de săptămâna viitoare”. Niciun cuvânt despre ajutoarele de 68 euro/vacă și de 20 euro/porc Florin Barbu a trecut de comisii cu vot PSD și susținere AUR. Companiile care vor pierde subvențiile APIA!