• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ÎNCĂ O MIZERIE! În miezul PROGRAMULUI TOMATA, supermarketurile NE BAGĂ PE GÂT ROȘII POLONEZE!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    În miezul Programului ”Tomata„, românilor li se vând roșii poloneze! În timp ce de la bugetul de stat se plătește o subvenție de 3.000 de euro producătorilor care pun în vânzare roșii autohtone, importatorii și cel puțin o parte de rețele de retaileri contra-atacă cu super-oferte la roșiile de import. Astfel, prețurile per kilogram se duc ”în cap”, iar profitul fermierilor care au cheltuit cu încălzirea solariilor este în pericol!

    Chiar dacă scopul programului de stat pentru cultura de roșii era creșterea prezenței legumelor românești în marile magazine, românii sunt obligați în continuare să cumpere tomate de afară. Și, culmea, nu din Spania, Grecia sau Turcia – țări cu climă mai blândă, ci roșii din Polonia unde temperaturile sunt ca la noi, sau chiar mai mici.

    Roșiile din Polonia sunt promovate în supermarket cu o reducere ce face ca prețul per kilogram să fie sub pragul de 4 lei!

    Pe adresa redacției Agrointeligența – www.agrointel.ro ne-au fost trimise imagini surprinse ieri, 17 iunie, într-un mare lanț de supermarketuri care refuză parcă să comercializeze roșii românești. În schimb, vinde ”în draci”, la ofertă, tomate aduse din Polonia. Reducerea la tomatele străine este menită să atragă cumpărătorii care în loc de 4,49 de lei, plătesc doar 3,99 de lei pe kilogram. Mai puțin chiar decât în piețe, unde roșiile românești se vând cu circa 5 lei kilogramul.

    În respectiva rețea de supermarketuri, roșiile din Polonia mai sunt concurate doar de tomatele din Spania și de sortimentele cherry ciorchine pentru care prețul la 400 de grame este de  7,99 lei. Nici urmă de tomate produse în România!

    Scopul înființării Programului național pentru sprijinirea sectorului de cultură a roșiilor a fost tocmai acela ca românii să poată cumpără tomate autohtone mai devreme. Fermierii care primesc sprijinul de 3.000 de euro trebuie să facă dovada că au minim o suprafață protejată (seră sau solar) de 1.000 de metri pătrați de cultură și că au valorificat cu acte o producție de minim două tone la hectar.

    Eficiența Programului ”Tomata” lansat în acest an este îndoielnică, având în vedere situația actuală în care roșiile românești continuă să fie disponibile doar în piețe, însă într-o cantitate mult mai mare care pune presiune pe preț și îi obligă și pe producători să reducă tarifele.

    În lipsa unei discuții oficiale cu rețelele de supermarketuri sau investiții în centre de colectare, în marile magazine politicile de achiziții nu par să se fi schimbat semnificativ. Mai mult, Legea Supermarketurilor – care în acest an ar fi trebuit să impună produse din lanțul scurt la raftul de legume și fructe, este blocată din cauză că Guvernul nu a emis norme de aplicare.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă