• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ETICHETELE PENTRU PEPENI – OBLIGATORII. Ce amenzi RISCĂ FERMIERII care NU LE AFIȘEAZĂ!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Hotărâre apărută în Monitorul Oficial! Producătorii agricoli care vând pepeni în pieţe vor trebui de acum să afişeze şi etichete acestor fructe. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a emis un Ordin, publicat marți, 4 iulie, în Monitorul Oficial, prin care a aprobat şi modelul acestora.

    Potrivit deciziei publicat în Monitorul Oficial, informarea cu privire la obligația afișării etichetei la locul de vânzare, potrivit prevederilor art. 14, alin. (3) din lege, precum și verificarea afișării de către producătorii agricoli a acestora se derulează prin structurile cu atribuții în inspecții tehnice din cadrul direcțiilor pentru agricultură județene și a Municipiului București. În vederea asigurării trasabilității pepenilor, structurile prevăzute mai sus verifică atestatul de producător, carnetul de comercializare, precum și documentul de identitate al producătorului agricol. Deci, atenție! Trebuie să aveți asupra dvs. aceste documente în permanență în locul unde vindeți pepenii!

    Verificarea afișării de către producătorii agricoli a etichetelor se realizează prin sondaj de către Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

    Ce conține eticheta?  Eticheta pentru produsul pepeni, comercializat de producătorii agricoli va conține informații cu privire la denumirea produsului, localitatea de origine, data obţinerii produsului și prețul de vânzare.

    Producătorul agricol are obligația afișării etichetei  într-un loc vizibil cumpărătorilor, fără a se deteriora.

     Eticheta are următoarele caracteristici:

    Iată cum trebuie să arate eticheta obligatorie pentru cultivatorii de pepeni:

    De specificat că, potrivit art.14, al.3 din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, producătorii agricoli au obligația afișării la locul de vânzare a etichetei de produs, care conține informații cu privire la denumirea produsului, localitatea de origine, data obținerii produsului și prețul de vânzare.

    Conform aceleași legi, neafișarea etichetei de produs, se sancționează cu amendă de la 100 lei la 300 lei.

    Te-ar mai putea interesa

    Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă