• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • S-A DECIS: SUBVENȚII NOI pentru FERMIERI! TERMEN-LIMITĂ: 1 SEPTEMBRIE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Măsuri prioritare la Ministerul Agriculturii! Premierul Mihai Tudose și vicepremierul Marcel Ciolacu au avut, săptămâna trecută, o serie de întâlniri cu reprezentanții mai multor ministere, în vederea stabilirii priorităților pentru fiecare instituție în parte, referitor la măsurile din programul de guvernare ce urmează să se implementeze până la data de 1 septembrie 2017.

    În privința Ministerului Agriculturii, la 1 septembrie vor fi adoptate în Guvern programele vizând susținerea a 7 produse deficitare pentru perioada 2018 — 2020 (simultan Program tomate românești) și tot până la acea dată se va prezenta coaliției programul de investiții în agricultură și industria agricolă, ce se va putea derula prin intermediul Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI). În privința produselor vă reamintim că Guvernul României va stabili în fiecare an câte 2 produse deficitare pe piață și va acorda subvenții pentru acestea în valoare de până la 10.000 de euro.

    Pentru anul 2017 sunt considerate produse deficitare tomatele și carnea de porc. Dacă prima a fost deja implementată iar o bună parte dintre fermieri și-au primit deja banii, a doua a rămas doar la nivel de promisiune.

    În altă ordine de idei, Executivul a  transmis la toate ministerele două adrese prin care s-au solicitat: o situație centralizatoare cu toate taxele nefiscale, tarifele și comisioanele percepute de instituțiile publice aflate în coordonarea/ subordinea ministerului respectiv și o situație a tuturor măsurilor din programul de guvernare asumate de fiecare minister în parte pentru perioada 2017 — 2020.

    La capitolul alte măsuri, Executivul informează că se are în vedere instituirea unui mecanism de monitorizare lunară a absorbției fondurilor UE. Guvenul subliniază că finanțarea și atragerea de fonduri europene reprezintă o prioritate, în contextul în care ele reprezintă un motor al creșterii economice de 5,2%, estimată în bugetul pentru anul 2017, și o modalitate de a evita depășirea țintei de deficit.

    Te-ar mai putea interesa

    Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total

    Ultimele știri

    Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA! S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Lecția pe care ministrul Barbu se încăpățânează să nu o învețe: Autovictimizarea, în politică, înseamnă că ai pierdut deja! Alertă meteo de ploi torențiale și vijelii. Județele unde cantitatea de apă va ajunge la 90 l/mp!