• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • JUDEȚELE unde se vor face CELE MAI MARI PLĂȚI APIA pentru MICII FERMIERI!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Clasamentul județelor unde ajung cei mai mulți bani pentru micii fermieri care au cerut un sprijin excepțional, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 211/2017 privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte. Este vorba mai exact despre crescătorii de animale care dețin între 3 și 9 capete și nu s-au încadrat la plata pentru sprijinul cuplat.

    Cererile s-au depus în două sesiuni până pe 2 mai și, respectiv, 7 iulie. Conform datelor comunicate de APIA în cele două sesiuni de depunere au fost depuse 11.226 cereri pentru un număr total de 54.239 animale.

    Suma totală alocată pentru acest tip de ajutor excepțional este de 48.569.289,97 lei, echivalent a 10.896.083 euro, din care: 24.284.644,98 lei, echivalentul a 5.448.041,5 euro, se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017 și diferența se asigură de la bugetul de stat.

    Suma cuvenită fiecărui producător de lapte se calculează de către APIA prin împărţirea sumei alocată  la efectivul elegibil de vaci de lapte. APIA precizează că în acestă perioadă se efectuează controlul administrativ al cererilor depuse, nefiind stabilit încă efectivul de animale eligibile. De asemenea,  în conformitate cu art.7 din HG.nr.211/2017, plățile pentru ajutoarele excepționale destinate producătorilor de lapte se vor efectua până la data de 30 septembrie 2017.

    Care este numărul total de cereri depuse şi de animale solicitate, detaliat pe judeţe

    Agenția de plăți a trimis la solicitarea redactorilor Agrointeligența -www.agrointel.ro, situaţia centralizatoare pe județe în funcție de numărul total de cereri depuse și număr de animale. Astfel, banii pentru cei mai mulți bani, în funcție de numărul total de animale pentru care s-au depus cereri, ar putea ajunge în județele Botoșani: 7.026 de animale, Mureș: 6.429 de animale, Suceava: 5.819 de animale, Harghita: 4.767 de animale  și Bistriţa-Năsăud: 4.344 de animale. 

     Vă prezentăm mai jos situația completă pe județe. De remarcat că în trei zone, respectiv București, Olt și Vaslui, niciun crescător de animale nu a depun cereri la agenția de plăți!

    Nr. Crt. Judeţ Număr total cereri  

    Număr total animale

     

    1. Alba 863 4.163
    2. Arad 385 1.720
    3. Argeş 38 192
    4. Bacău 14 82
    5. Bihor 59 295
    6. Bistriţa-Năsăud 884 4.344
    7. Botosani 1.521 7.026
    8. Brăila 123 618
    9. Braşov 227 1.334
    10. Bucureşti 0 0
    11. Buzău 96 489
    12. Călăraşi 28 184
    13. Caraş Severin 87 370
    14. Cluj 640 3.130
    15. Constanţa 68 413
    16. Covasna 684 3.559
    17. Dâmboviţa 5 22
    18. Dolj 3 13
    19. Galaţi 2 15
    20. Giurgiu 1 8
    21. Gorj 19 100
    22. Harghita 913 4.767
    23. Hunedoara 232 1.106
    24. Ialomiţa 16 117
    25. Iaşi 124 557
    26. Ilfov 2 16
    27. Maramureş 810 3.289
    28. Mehedinţi 1 7
    29. Mureş 1.332 6.429
    30. Neamţ 87 375
    31. Olt 0 0
    32. Prahova 15 83
    33. Sălaj 181 841
    34. Satu mare 189 964
    35. Sibiu 139 1.023
    36. Suceava 1.296 5.819
    37. Teleorman 26 125
    38. Timiş 34 192
    39. Tulcea 14 90
    40. Vâlcea 19 96
    41. Vaslui 0 0
    42. Vrancea 49 266
      Total  

    11.226

     

    54.239

     

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Ministrul Tanczos Barna a dat un termen clar pentru banii fermierilor Un fermier a fost obligat să își distrugă livada după ce a oferit fructe gratuit Preț teren agricol în Germania. Un hectar de pământ se apropie de 100.000 de euro Șeful ANSVSA, mesaj pentru oierii care pregătesc protestul din 15 septembrie: „Vreau să nu mai vândă animale fără certificat” O familie de tineri fermieri a pus bazele unei afaceri inedite, adresată crescătorilor de vaci

    Ultimele știri

    Salariile din agricultură, în 2026. Cât câștigă un angajat și care este diferența față de media națională Plan masiv de intervenție în ferme! Peste 355.000 de oi și capre, vizate de controalele ANSVSA Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii. Grâul și porumbul – pe creștere, rapița și floarea-soarelui se depreciază Fermierii – subvenție de 50% din costul asigurărilor. Noile condiții pentru culturi și animale prin DR-31 Agro Fest Connect 2026. Fermierii, companiile și specialiștii din agribusiness se întâlnesc în câmp la Rediu, pe 2 septembrie!