• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • LIDERII FERMIERILOR despre numirea lui MIHAI VIȘAN la MADR: O SFIDARE LA ADRESA AGRICULTORILOR!

    Roxana Dobre -

    Reacție dură a liderilor fermierilor la aflarea veștii că fostul director executiv al Romalimenta, Mihai Vișan a fost numit secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Șeful fermierilor din LAPAR, Laurențiu Baciu,  compară noua numire cu ”paza oilor de către lup”, în timp ce președintele Federației Naționale Pro Agro, Emil Dumitru, denunță faptul că  consultare cu industria alimentară românească nu a fost consultată. Numirea lui Mihai Vișan a apărut marți, 18 iulie, în Monitorul Oficial! 

    ”Prin această hotărâre de Guvern s-a legalizat paza oilor de către lup. Pentru că se știe foarte bine că domnul Vișan, împreună cu domnul Minea (Sorin Minea – președintele Romalimenta – n.r.), sunt veșnicii susținători ai supermarketurilor și care au făcut orice ca până acum industria alimentară românească să fie pusă la colț. Este un veșnic apărător al multinaționalelor, al supermarketurilor”, a declarat Laurențiu Baciu în exclusivitate pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro. 

    Liderul LAPAR nu își pune mari speranțe într-o colaborarea fructuoasă și în interesul fermierilor cu noul secretar de stat.

    ”Chiar nu știu, nu prea am avut tangență cu domnul Vișan, decât în câteva întâlniri comune pe care le am avut la Minsterul Agriculturii. Era permanent Gică-contra la ce propuneau producătorii români. Și m-aș mira acum, dacă este împotriva producătorului român, m-aș mira să susțină sectorul ăsta alimentar, de aceea mi-am și permis să spun că s-a legalizat paza oilor de către lup. În primul rând cred că acolo procesorii adevărați trebuia să își pună un om, nu ăia care sunt cu supermarketurile. Și avem, slavă Domnului, în țara asta, în industria alimentară, avem oameni de o mare calitate și profesională și morală, cum vreți, au toate calitățile. Și cred că ar fi fost necesar să fie consultați, să spună ei pe cineva care să le reprezinte interesele pe piață”, a mai punctat Laurențiu Baciu.

    Laurențiu Baciu: ”În posturile-cheie sunt puși lupi să păzească”

    Laurențiu Baciu mai reclamă faptul că LAPAR a susținut întotdeauna producătorul agricol. ”Dar se pare că ceilalți care sunt pe anumite filiere nu au nimic comun cu treaba asta, ci sunt niște lipitori care sunt de pe la multinaționale și le face jocul în detrimentul producătorilor agricoli sau chiar în detrimentul organizațiilor pe care spun că le reprezintă.  Niciodată, cei din producție nu o să avem interese comune cu procesatorii sau cu cei din comerț. Ăsta este un lucru foarte clar. Așa că drumurile producătorilor probabil vor fi diferite.  Mai ales știind cum gândește domnul Vișan. Cât despre restul secretarilor de stat, suntem într-o relație bună, spunem noi, și în afară de folosirea unor mici șmecherii de către unii secretari de stat, avem o relație în general bună. Pentru că în posturile cheie sunt puși lupi să păzească. Nu știu cum se poate, dar bănuiesc că presiunile sunt atât de mari ale acestor oameni, nesăturați până acum, încât își vând țara fără niciun scrupul. Nu au nicio treabă. Dar nu neimplicarea. Îi ajută pe traderi, de exemplu, oameni de genul celor despre care am afirmat mai înainte și care au demonstrat-o nu o dată. Am asistat într-o seară la o televiziune, în care tot un așa-zis apărător al industriei alimentare, dădea lecții despre cât de proști sunt ăștia din România și pe care el îi fraierește”, a mai spus Laurențiu Baciu.

    Emil Dumitru (Pro Agro): ”Trebuia să fim consultați”

    Emil Dumitru, președintele Federației Naționale Pro Agro, se declară surprins de lipsa de transparență a Ministerului Agriculturii și spune că era necesară o consultare cu toată industria alimentară românească.

    ”Da, sigur că industria alimentară are nevoie de un secretar de stat, dar mă surprinde modul în care se fac numirile. Sigur, este opțiunea politicului. Cert este că domnul Vișan vine din mediul asociativ și corect ar fi fost să existe niște criterii de transparență și o consultare cu toată industria alimentară românească. Știți foarte bine că Federația Pro Agro are în componență industria alimentară, cea mai mare industrie alimentară românească este în Pro Agro. Avem Organizația Internațională de Pasăre, avem Asociația Română a Cărnii, practic industria alimentară românească este reprezentată de Pro Agro”, a declarat Emil Dumitru în exclusivitate pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro.

    Supărarea liderului fermierilor din Pro Agro este cu atât mai mare având în vedere că, spune el, producătorii agricoli nu au fost consultați în privința acestei numiri. ”Și dacă tot s-a dorit o numire tehnocrată pe portofoliul acesta, cred că ar fi fost corect să existe o consultare cu toate asociațiile profesionale. Sigur că este o opțiune a politicului, dar nu știu care au fost motivele și criteriile pe baza cărora a fost numit domnul Mihai Vișan secretar de stat. Ceea ce pot să vă spun cu certitudine este că în nenumărate rânduri am colaborat cu domnul Vișan, uneori pe poziții antagonice, pe ce înseamnă Legea 321, o lege care este publicată în Monitorul Oficial și care chiar dânsul la un moment dat, la Camera Deputaților, a susținut că nu este deloc bună. Asta înseamnă că probabil Ministerul Agriculturii va avea o politică în consecință pe ce înseamnă protejarea produsului și promovarea produsului românesc. Mă surprinde într-un fel modul în care s-a făcut numirea. Nu comentez, pentru că nu este atributul asociațiilor profesionale, dar atâta timp cât se recrutează un om din rândul asociațiilor profesionale,mi s-ar fi părut corect să existe o dezbatere cu toate organizațiilor profesionale din industria alimentară”, a declarat Emil Dumitru în exclusivitate pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro.

    Acesta a completat că va urmări îndeaproape activitatea noului membru al echipei lui Petre Daea și îl avertizează că va deveni un aprig critic al lui dacă secretarul de stat nu își face treaba. ”Eu mă gândesc că acum domnul Mihai Vișan nu mai este directorul unei federații patronale, ci este secretar de stat al tuturor din industria alimentară românească și nu mai are dreptul să aibă percepții subiective domnul Mihai Vișan și va trebui să colaboreze cu toate oreganizațiile profesionale, astfel încât interesul general să fie pus înaintea unor interese de grup. Dacă va face lucrul ăsta și va reuși să coaguleze industria alimentară, va fi lăudat de noi. Dacă nu va face lucrul acesta și va face partizanat, cu siguranță mă va avea un aprig critic la adresa activității dumnealui. Aștept să văd cu ce elemente de noutate va veni și încă o dată spun, nu critic omul Mihai Vișan, dar critic modul în care s-a făcut această numire, atâta timp cât vine din zona tehnocrată, dar nu ne mai surprinde nimic”, a mai punctat Emil Dumitru.

    Problemele cele mai grave – exporturile de materie primă și importurile de produse procesate

    Emil Dumitru are și o listă de probleme stringente în privința industriei alimentară iar de departe cea mai mare dintre acestea este exportul de materie primă și importul de produse procesate. ”Ca și probleme foarte grave, știm foarte bine cu toții că România este un net exportator de materie primă și importator de produse procesate, inclusiv industria alimentară are nevoie de carne pentru procesare și aici trebuie să dezvoltăm foarte mult partea de zootehnie. Trebuie să vedem cum putem să-i finanțăm pe cei din industria alimentară să fie competitivi într-o piață unică europeană. Sunt multe lucruri pe care le putem discuta, numai că dacă rămân la stadiul de discuții, nu cred că ajută fermierul român și industria alimentară românească, ci trebuie să se treacă la acțiune. Au trecut câteva luni de acomodare, în sfârșit Ministerul Agriculturii are un om specializat și pe industria alimentară. Știți foarte bine că la un moment dat Ordonanța nr. 42, cu licențele de fabricație, a fost abrogată”, a mai punctat liderul Pro Agro.

    Mai mult Emil Dumitru a atras atenția asupra unei alte probleme la fel de importantă care vizează industria alimentară: alimentele cu calitate slabă care ajung pe piața din România. ”Iată că au apărut în spațiul public discuții foarte aprinse pe ce înseamnă dublu standard. Asta înseamnă că fiecare face de capul lui, cum îl taie capul și eu cred că trebuie să existe trasabilitate și trebuie să existe și o transparență a modului în care se fac și controalele și modul în care se respectă rețetele. Eu îi urez mult succes, îl asigur de un parteneriat corect, dar trebuie să înțeleagă că este secretarul de stat la toată industria alimentară, nu secretarul de stat numit pe o anumită direcție, pentru că altfel nu vom putea să avem o colaborare coerentă”, a menționat Emil Dumitru.

    Echipă de conducere completă – probleme rămase în urmă, nerezolvate

    Odată cu  numirea lui Mihai Vișan, echipa de conducere a Ministerului Agriculturii este completă. Din conducerea MADR mai fac parte secretarii de stat Daniel Botănoiu, Alexandru Potor și Claudiu Sorin Roșu Mareș, precum și subsecretarul de stat Maricel Floricel Dima.

    Cu toate acestea Emil Dumitru spune că fermierii au rămas cu multe probleme nerezolvate iar o formulă care să ducă la soluționarea acestora ar fi implicarea directă a organizațiilor profesionale în rolul decizional al Ministerului  ”Femierii au nenumărate probleme. Fermierii ar fi trebuit, așa cum există în alte state membre, să existe o cooptare a organizațiilor profesionale în rolul decizional al Ministerului. Nu s-a întâmplat lucrul ăsta, poate pe viitor se va întâmpla. Sunt multe probleme în agricultura României, sunt și unele rezolvate, unele rezolvabile, altele fără rezolvare. Vă dau exemplu vânzarea terenurilor, care de un an de zile tot se promite că se va adopta actul normativ și nici până în prezent nu s-a făcut nimic în sensul ăsta. Sunt lucruri rămase în urmă, care nu fac altceva decât să ne îngreuneze activitatea. Au fost și lucruri pozitive cu plățile pe suprafață primite la timp de fermieri, dar nu e suficient o simplă măsură. E nevoie de mult mai mult, e nevoie de colaborare. Eu sunt o persoană căreia îi place să și critice, dar să și vină cu soluții constructive și ăsta este rolul unei organizații profesionale, unei mari federații, să vină cu soluții. Și nu vreau să discutăm de partizanate. Vreau doar să transmit un mesaj foarte clar: Federația Pro Agro rămâne un partener corect într-un dialog corect, fără să existe avantaje și dezavantaje, doar un interese general, care trebuie urmat pentru agricultura României și industria alimentară românească, dacă vrem să ne transormăm și vrem să fim competitivi”, a mai transmis Emil Dumitru.

    Vă reamintim că Mihai Vișan a fost numit ieri seară, marți – 18 iulie, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Numirea a fost publicată în Monitorul Oficial și lărgește astfel echipa ministrului Petre Daea. 

    În luna ianuarie a acestui an, ministrul Petre Daea își schimba organigma pentru a avea trei secretari de stat și doi subsecretari de stat. Recent, la mijlocul lunii trecute, pe 14 iunie, echipa ministerului s-a completat cu încă un post de secretar de stat care a fost ocupat de fostul director al Romalimenta, Mihai Vișan.

    Contactat de Agrointeligența-www.agrointel.ro, Mihai Vișan a declarat că zona de care se va ocupa în minister este industria alimentară.

    Citiți și care sunt prioritățile noului secretar de stat:

     EXCLUSIV! PRIMA DECLARAȚIE a NOULUI SECRETAR DE STAT de la MADR: PRIORITĂȚILE SALE și MESAJUL SĂU pentru FERMIERI!


    Te-ar mai putea interesa

    Fermieri blocați la plata avansului APIA: Din cauza schemei de Agromediu nu primim restul subvențiilor! ANCPI: Cadastru gratuit pentru terenurile agricole care primesc subvenții APIA Teren vândut de trei ori într-un an, cu acte false. Proprietarul de drept a deschis proces

    Ultimele știri

    Efectul noului raport USDA pe piața cerealelor. Prețuri pentru grâu, porumb sau soia Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare cere adoptarea în regim de urgenţă a Legii Arendei Vasile Balcan, Agrostrategia (TVR 1): De la 200-250 de lei sacul de sămânță, acum a ajuns la 1.250 de lei