• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DECIZIE LA GUVERN pentru BANII FERMIERILOR PLĂTIȚI PRIN AFIR!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Memorandum aprobat de Guvern pentru banii plătiți din fonduri europene. Executivul a adoptat joi, 20 iulie, o serie de propuneri de modificări legislative și procedurale pe care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale le-a identificat ca fiind necesare implementării în cele mai bune condiţii a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Propunerile au fost făcute pornind de la o serie de dificultăți constatate din experienţa de până acum în derularea programului și care țin de activitatea unor autorități ale statului de care depinde bunul mers al proiectelor finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. 

    Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală împreună cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), instituție aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, au făcut toate diligențele necesare în vederea lansării de sesiuni de primire de proiecte pentru toate măsurile/sub-măsurile ce pot concura la atingerea țintei de absorbție a fondurilor europene în cadrul PNDR 2014-2020. Până în prezent, au fost licitate aproximativ 5,54 mld. Euro din fondurile disponibile pentru investiţii, din care 2,215 mld. Euro reprezintă sume selectate spre contractare prin rapoarte de selecţie.

    Propunerile de modificări legislative și procedurale incluse în memorandum vizează sfera de competență a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), a Ministerului Mediului – respectiv a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului/Gărzii Naționale de Mediu – și cea a Ministerului Finanțelor Publice.

    Astfel, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în calitate de initiator al memorandumului, propune:

    Vă reamintim că în ultima perioada șeful AFIR, Ionuș Chesnoiu, a avut mai multe întâlniri în țară în cadrul cărora au fost discutate și analizate mai multe situații și probleme cu care se confruntă unii beneficiari ai PNDR 2020.

    Te-ar mai putea interesa

    O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online

    Ultimele știri

    Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă Preț pui de țară 2026. Cât costă un kilogram de carne de pasăre ”de curte” în diferite județe Un fermier și-a completat cererea pentru subvenții cu un agent AI