• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CENTRU DE COLECTARE ȘI PROCESARE A PLANTELOR MEDICINALE, deschis de o fundație ÎN JUDEȚUL CLUJ!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    O șansă pentru valorificarea producției de către fermierii care cultivă plante medicinale. În județul Cluj s-a inaugurat un centru care colectează și procesează rodul acestor culturi care, de cele mai multe ori, provin din exploatații mici, unele având suprafețe chiar sub un hectar arabil.

    Fundația Civitas pentru Societatea Civilă, filiala Cluj-Napoca, a deschis la Sic (jud. Cluj) un centru pentru colectarea și procesarea plantelor medicinale în cadrul unui proiect pe fonduri elvețiene.

    Dotările centrului sunt puse gratuit la dispoziția celor care culeg sau cultivă astfel de plante. Inițiativa a fost demarată cu scopul de a încuraja generarea de noi surse de venit pentru persoanele defavorizate din zone rurale și pentru educarea acestora cu privire la cultivarea și prelucrarea sustenabilă a plantelor medicinale.

    Astfel, Centrul de Competență în Colectarea și Procesarea Plantelor Medicinale și Aromatice asigură transferul de cunoștințe privind colectarea și procesarea plantelor de acest fel și oferă posibilitatea de a pune în practică metodele învățate. Dotările avute la dispoziție includ un cuptor pentru uscare a plantelor, un mărunțitor pentru produse precum ceaiurile și condimentele, dar și un distilator pentru obținerea de uleiuri și esențe. Suma aproximativă cheltuită pe utilare și pe echipamentele necesare este de 9.000 franci elvețieni.

    Centrul a fost înființat în cadrul proiectului „Integrarea socială a persoanelor defavorizate din zona rurală prin colectarea și procesarea plantelor medicinale într-un mod sustenabil. Bugetul total al proiectului a fost de aproximativ 250.000 de franci elvețieni. Deschiderea oficială a avut loc în data de 4 august, la eveniment participând localnici și iubitorii de natură din comunităţile rurale din județul Cluj. Pe parcursul a două zile s-au organizat ateliere de distilare de lavandă și prepararea de diverse condimente.

    Fundația Civitas a fost înfiinţată în 1992, de-a lungul anilor oferind perspective de dezvoltare rurală și susținere pentru oameni din mediul rural. În cadrul proiectului de față, agenția executivă este Fundația Civitas pentru Societatea Civilă, iar organizațiile partenere sunt Fundația Civitas pentru Societatea Civilă – Filiala Cluj-Napoca; Fundaţia „Lókodi Ifjúsági Alapítvány” (Fundația LIA) și Asociația pentru agricultură biodinamică – Verein für biologisch-dynamische Landwirtschaft (Demeter) din Elveția.

    Proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul contribuției elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

    Pentru a lua legătura cu cei care au înființat centrul de colectare și procesare a plantelor medicinate, accesați www.civitas.ro sau sunați la tel. 0264-590.554

    Te-ar mai putea interesa

    Vin primele ninsori! ANM: Lapoviță și zăpadă la munte, ploi și vânt puternic în mai multe regiuni Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern” Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Egiptul ar putea înăspri cerințele de calitate a grâului după problemele cu cerealele bulgărești Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva Grâul și porumbul cresc la Constanța, rapița recuperează 7 euro/t. Ce se întâmplă cu floarea-soarelui Scandal între ciobani și fermieri – distrugeri de culturi și amenințări: „Ne e frică să mai mergem pe câmp” Seceta compromite rapița în vestul țării. Dan Herțeg, fermier: „Astăzi n-am niciun fir răsărit”