Cum să faci biogaz la tine in curte – lecţie de chimie pentru elevii din Canada
agrointeligenta.ro
Pentru mulţi elevi din lumea aceasta, productia de biogaz este unul dintre cele mai simple „proiecte ştiinţifice” de pe care le fac la şcoală.
Agricultura este unul dintre cei mai mari consumatori de energie dintre ramurile de activitate umană. Mai mult, energia este unul dintre costurile de producţie cu cea mai mare greutate în agricultură atât în ce priveşte culturile vegetale cât şi creşterea animalelor, păsărilor şi nu numai – de la funcţionarea sistemlor de irigaţie, la iluminat şi încălzire (uneori chiar şi răcire), la punerea în funcţiune a diferitelor utilaje, costurile cu energia nu pot fi ocolite. Producerea de energie din materiie prime rezultate dn producţia agricolă ar reduce cu mult aceste costuri şi ar face activitatea mai eficientă şi mai profitabilă.
Pentru producerea biogazului este necesar un vas în care să se poată produce digestia anaerobă a bio-masei. Este un „stomac de rumegătoare” mai mare sau mai mic – de dimensiunile unui borcan – pentru proiectele şcolare – sau a unui „tanc” în cazul centralelor de biogaz. Între aceste limite pot fi gândite însă şi micro-proiecte adaptate oricărei gospodării cu minimum 3 vaci.
Pentru elevii de liceu – iată aici un exemplu de tipul „pas cu pas”, care studiază chimia organică, proiectul construirii unui digestor anaerob urmăreşte punerea în evidenţă a unui lanţ de procese în care compuşii oganici cu lanţ lung sînt descompuşi în metan, dioxid de carbon şi alte elemente chimice – prin lichefiere, hidroliză, acetogeneză şi în final methanogeneză – biogazul fiind de fapt un amestec de metan şi dioxid de carbon 50–75% methan(CH4) – 25–45 % dioxib de carbon (CO2). la aceste două componente se adaugă 2-7% apă (H20), 2% oxigen (O2), 2% azot (N2) şi altele. Totul se face sub influenţa micro-organismelor conţinute de biomasă – care asigură fermentarea: biogasul este un produs al fermentării.
Biogazul poate fi obţinut din aproape orice resturi organice produse în activităţile de producţie agricolă – culturi vegetale sau crescătorii de animale şi păsări – Fiecare proiect de generare a biogasului ţine cont de „materia primă” anume avută la dispoziţie.
Nu toate „materiile prime” dau acelaşi randament – luându-se în condiderare numărul de metri cubi de biogas per tona de biomasă utilizată şi concentraţia de metan conţinută de acesta cel mai „productiv” fiind porumbul însilozat (202 m3/tonă 62% methan) iar cele mai puţin bălegarul de vite umed (25 m3/tonă, 60% methan)
La un nivel superior de cel al proiectelor şcolare constructorii de centrale de biogas atrag atenţia asupra unor mici detalii precum desulfurizarea biogasului – biogasul conţinând şi hidrogen sulfurat (H2S) care are o acţiune corozivă – lucru care se poate face simplu, prin adăugarea de aer.
Potrivit statisticilor Germania ar fi cea mai mare producătoare de biogaz – cu 5000 de vase de digestie anaerobică în funcţiune, cea mai mare parte a unităţilor de producere fiind construite pe lângă fermele de vite de lapte.
