SCUMPIREA care îi afectează pe TOȚI FERMIERII începând DE LUNA VIITOARE! Anunțul PREMIERULUI TUDOSE!
Roxana Dobre -Sunt anunțate scumpiri care îi afectează direct pe toți producătorii agricoli din România. În plină campanie de cultivare la rapiță sau grâu de toamnă, fermierii vor plăti începând din prima lună de toamnă motorina mai scumpă. Premierul Mihai Tudose, a anunțat astăzi, 25 august, că Guvernul nu renunță la supraacciza la carburanţi, în prezent fiind duse negocieri cu producătorii din domeniu, reiterând posibilitatea ca, dacă preţurile la pompă vor creşte, Guvernul să decidă majorarea revedenţelor.
”Supraaciza la carburanţi va fi o decizie implementată în toamna aceasta, dar încă se negociază cu producătorii. (…) Atunci când ea a fost scoasă, odată cu celebra taxă de stâlp, la pompă nu s-a văzut nicio îmbunătăţire, iar atunci a fost scoasă pentru a uşura povara fiscală pe cetăţeni şi dacă tot nu s-a uşurat, să o punem la loc, că măcar din banii ăia facem un spital. Nu am scos-o ca să se îmbogăţească distribuitorii”, a declarat premierul Mihai Tudose.
El a mai spus că dacă preţurile vor creşte la pompă, redevenţele vor fi majorate, afirmând că acest lucru se poate întâmpla după ce vede ”comportamentul celor din piaţă”.
Mihai Tudose a mai spus că se fac simulări privind reintroducerea supraaccizei, afirmând că acestea ar putea fi finalizate în aproximativ o săptămână.
Guvernul vrea să facă rost de 1 miliard de lei până la finalul acestui an
Astfel, printr-un proiect de ordonanţă de modificare a Codului Fiscal, se propune revenirea la nivelul accizelor din 2016. Documentul susţine că nivelurile actuale ale accizelor practicate în România sunt foarte aproape de limita minimă prevăzută de legislaţia Uniunii Europene.
Mai exact, actul normativ prevede majorarea taxelor pentru carburanţi. Astfel, până la finalul anului, se propune ca acciza la benzină cu plumb să fie 3.022,43 lei/tonă, respectiv 2.327,27 lei/1.000 de litri, faţă de momentul prezent în care valoarea acesteia este de 2.530 lei/tonă şi 1.948,23/1,000 de litri.
În cazul benzinei fără plumb, acciza ar urma să fie, de la 1 septembrie, de 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,40 lei/1.000 de litri. În prezent, taxele sunt de 2.151,13 de lei/tonă şi 1.656,36 de lei/1.000 de litri. Astfel, majorarea se va face cu 22,8%.
În cazul motoriniei, acciza va creşte cu 24,9 şi va fi de 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1.000 de litri. Valoarea actuală este de 1.796,53 de lei/tonă, respectiv 1.518,04 de lei/1.000 de litri. Din calculele Guvernului, până la finalul anului, din această majorare, la bugetul de stat ar intra 1,141 de miliarde lei.
Vă reamintim că fermierii beneficiază în prezent de o schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, măsură ce a fost aprobată în 2014 (prin Hotărârea Guvernului 1174/ 2014). Valoarea maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada de aplicare 2014-2020 este de 3,334 miliarde de lei. Pentru anul 2017 valoarea efectivă a sprijinului este de 1,4185 lei/litru şi reprezintă diferenţa dintre rata accizei standard prevăzute de Legea nr. 227/2015 şi rata accizei reduse.
Sursă selectivă: www.mediafax.ro